Tranzacții de 99,72 milioane euro: BVB închide săptămâna pe roșu
Performanța negativă a fost...
Capacitatea unui satelit de a ataca un altul este, în principiu, una pur teoretică. Până acum, daro SUA, Rusia, China și India au distrus astfel de aparate, dar cu lovuri de la sol. Exploziile generate creează însă mii de fragmente, sporind cantitatea și așa uriașă de deșeuri spațiale, ceea ce determină marile puteri să se abțină de la repetarea unor astfel de teste.
Incidentul rus ar putea fi un mesaj către Washington, care, din ordinul președintelui Donald Trump, înființează o Forţă spaţială cu scopul declarat al dominaţiei spaţiale. Şeful unității, generalul Jay Raymond, şi-a repetat convingerea că "spaţiul este un teatru de război, la fel ca aerul, pământul şi apa".
În noiembrie 2019, Rusia a lansat un satelit, botezat Cosmos 2542 și care, o săptămână mai târziu, a lansat un sub-satelit, Cosmos 2543, capabil să manevreze pe orbită pentru a observa, inspecta sau spiona alţi sateliţi. Micul aparat s-a apropiat de un satelit spion american (USA-245) şi de un alt satelit rus, un joc de-a şoarecele şi pisica pe orbită lesne observabil de la sol de astronomi şi armata americană, care a intrat în panică.
Pe 15 iulie, Cosmos 2543, care nu are mai mult de metru pătrat, a eliberat un obiect cu o viteză relativ ridicată, de ordinul a 200 de metri pe secundă, estimează astronomul Jonathan McDowell. Numit "obiectul E" de către americani, el se află şi acum pe orbită şi nu pare să fi lovit nimic. În 2017, acelaşi scenariu s-a produs cu un alt dispozitiv rus. Nu se cunoaşte mărimea, forma sau natura obiectului, dar asta nu schimbă cu nimic gradul său de periculozitate, scrie France Presse.
Pe orbită, sateliţii se rotesc în vid cu zeci de mii de kilometri pe oră şi cel mai mic şoc între un satelit şi un obiect poate străpunge un panou solar sau poate să avarieze şi chiar să distrugă întreg dispozitivul, în funcţie de mărimea acestuia. În spaţiu, diferenţa între satelit şi armă este deci teoretică: indiferent care ar fi funcţia sa, obiectul E este de facto un "proiectil" şi deci o "armă", susţin americanii.Este echivalentul unui "glonţ" în spaţiu, a declarat Christopher Ford, de la Departamentul de Stat. "Acolo sus nu există niciodată un mic acroşaj", a afirmat el.
Moscova, de altfel, a recunoscut-o implicit, acuzând Washingtonul şi Londra că au programe de sateliţi de inspecţie sau de reparaţii care pot fi deturnaţi pentru a deveni "arme anti-sateliţi". SUA deţin efectiv sateliţi militari manevrabili pe orbită, care pot lansa sateliţi mai mici. În 2018, Franţa s-a plâns că un satelit rus s-a apropiat de unul dintre sateliţii săi militari pentru a spiona, de exemplu tehnologiile de la bord, dar un satelit american se apropiase de acelaşi satelit rus cu câteva zile înainte.
Citește și Sateliți ucigași. Risc uriaș. Americanii contează pe sprijinul aliaților
Nu se ştie dacă americanii au capacitatea de a trimite proiectile cu mare viteză aşa cum tocmai au făcut-o ruşii, a declarat pentru AFP Brian Weeden, specialist în securitate spaţială la Secure World Foundation, cu sediul la Washington. "Dar fără îndoială ar putea să o facă, dacă ar dori", a precizat el. "Este posibil ca ruşii să fi vrut să trimită un mesaj strategic privind vulnerabilitatea sistemelor americane", a adăugat Brian Weeden. Sateliţii spion sunt enormi, extrem de costisitori şi puţin numeroşi, susţine el.
"Rusia nu depinde atât de mult de sateliţii săi ca SUA, iar sateliţii ruşi sunt departe de a fi atât de scumpi", adaugă expertul. Ceea ce a spus şi şeful Forţei spaţiale americane vineri. De la războiul din Golf, toată armata americană, de la avioane la soldaţii de infanterie, depinde de spaţiu, pentru navigaţie, comunicaţii, informaţii. "Tot ceea ce facem (...) integrează spaţiul în fiecare etapă", a spus gen. Raymond. Americanii şi ruşii vor avea ocazia să discute direct săptămâna viitoare, la Viena, cu prilejul primei lor reuniuni privind securitatea spaţială din 2013.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Performanța negativă a fost...
”Am construit acest proiect cu...
Ministrul Sebastian Burduja a...
Aceasta ar putea reprezenta...
Al doilea mare producător de oțel din lume are pretenții...
Agenția Națională de...
Precizări privind înscrierea...
Beko, Ford, Audi și Auchan sunt...
O strategie menită să asigure un echilibru între...
Companiile chineze își păstrează dolarii,...
Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...
Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...
Economia Germaniei a crescut...
Rubla rusească se depreciază...
La Palatul Victoria, a fost...
China anunţă că este dispusă să...
Curs valutar BNR, 21 noiembrie...
Florian Lixandru, candidatul...
Mutările şi cotaţiile...
Grupaj de știri.
La show-ul de tehnologie Gitex 2024 desfășurat recent în...
Activitatea RAR este blocată...
Premierul Marcel Ciolacu a făcut un anunț important...
Șeful unuia dintre cele mai...