Aceste acte devin NULE dacă sunt plastifiate. Modificări în domeniul stării civile

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
Importante modificări legislative în domeniul stării civile.

Ca urmare a intrării în vigoare la data de 2 mai 2022 a Legii nr. 105/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, precum şi pentru abrogarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice, Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Sibiu aduce la cunoştinţa cetăţenilor judeţului nostru, şi nu numai, câteva dintre dispoziţiile relevante şi de interes în domeniul stării civile, astfel:

- dacă în legislaţia anterioară era interzisă efectuarea, fără drept, de modificări şi/sau completări în cuprinsul certificatelor de stare civilă, în prezent, a fost inclusă, în regimul interdicţiilor, şi plastifierea acestor certificate, aşadar certificatele de stare civilă plastifiate ori modificate sau completate fără drept sunt nule;

- certificatele de stare civilă eliberate de serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, de primăria unităţii administrativ-teritoriale care a înregistrat actele şi faptele de stare civilă sunt valabile şi în străinătate, iar extrasele multilingve sunt valabile numai în statele părţi ale Convenţiei nr. 16 a Comisiei internaţionale de stare civilă;

- prenumele declarat la data înregistrării naşterii nu poate fi format din mai mult de trei cuvinte, spre deosebire de normele anterioare care nu restrângeau la un număr maxim de cuvinte;

- în cazul adopţiei, de către cetăţeni români cu domiciliul în ţară, se întocmeşte un nou act de naştere de către ofiţerul de stare civilă din cadrul serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, al primăriei unităţii administrativ-teritoriale în raza căruia/căreia se află domiciliul adoptatorilor/adoptatorului, în mod diferit faţă de legislaţia anterioară în care competenţa de întocmire a noului act era raportată la domiciliul adoptatului până la momentul încuviinţării adopţiei ori sediul instituţiei de ocrotire în îngrijirea căreia s-a aflat adoptatul anterior încuviinţării adopţiei;

- căsătoria se va încheia începând cu a 11-a zi de la depunerea declaraţiei de căsătorie, dar nu mai târziu de a 30-a zi;

- întrucât actele de stare civilă ale cetăţenilor români, întocmite de autorităţile străine, au putere doveditoare în ţară numai dacă sunt transcrise în registrele de stare civilă române, potrivit dispoziţiilor actuale, cetăţeanul român este obligat ca, în termen de 6 luni de la înregistrarea actului sau faptului de stare civilă la autorităţile străine, respectiv de la data dobândirii/redobândirii cetăţeniei române, să solicite transcrierea certificatelor/extraselor de stare civilă la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau la primăria unităţii administrativ-teritoriale competent/competentă ori la misiunile diplomatice sau oficiile consulare de carieră ale României. Ne vedem nevoiţi să reiterăm normele anterioare care impuneau obligativitatea solicitării transcrierii în termen de 6 luni de la întoarcerea în ţară sau de la primirea din străinătate a certificatului sau a extrasului de stare civilă;

- de asemenea, cetăţeanul român este obligat ca, în termen de 6 luni de la înregistrarea în străinătate a modificărilor intervenite în statutul civil sau cu privire la nume, să solicite, personal sau prin împuternicit cu procură specială, înscrierea menţiunilor în registrele de stare civilă române;

- schimbarea numelui de familie şi/sau a prenumelui nu se admite dacă împotriva solicitantului a fost dispusă, în condiţiile Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare, o măsură de limitare a exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate, pe durata existenţei unei astfel de măsuri sau dacă în ultimii 5 ani solicitantul a fost: a) condamnat, pentru fapte săvârşite cu intenţie; b) expulzat sau returnat din ţările cu care România a încheiat acorduri în acest sens.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Horațiu Potra / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
O persoană completează un formular / Foto: Freepik
Plan cadastral / Foto: Freepik
Napolact
Bogdan Chiritoiu / Foto: Oana Pavelescu
Fusion for Energy (F4E) și centru de cercetare CERN au semnat un acord strategic
Alexandru Nazare
Despădurire / Foto: Freepik
Inflația golește buzunarele românilor / Ilustrație DCBusiness
Dealerii Dacia vor promova noul logo al mărcii de la începutul anului viitor, iar primele mașini care vor primi noua emblemă vor apărea pe străzi din a doua jumătate a anului 2022. 
Bursa de Valori București
Inflatie. Foto: Pexels.com
Documente. Freepik.com
Plata POS. Freepik.com
Unul dintre sediile băncii Unicredit / FOTO: Unsplash

UniCredit, blocată la Roma dar în plin avânt financiar

Grupul bancar UniCredit nu va mai încerca să încheie...

Raiffeisen / Foto: Salech Hcelas

Două bănci occidentale fac profituri record în Rusia

După declanșarea invaziei rusești în Ucraina, statele...

Nimic nu stimulează optimismul investitorilor
Internet. Freepik.com

Rusia anunţă că îşi face propriul Starlink, pe modelul lui Elon Musk

Rusia anunţă că va avea propria reţea de internet prin...

Dmitri Peskov, umbra președintelui rus
BMW electric
TikTok. Freepik.com
Robert Redford

Ce avere a lăsat în urmă Robert Redford după moartea sa

Robert Redford, actorul și regizorul american care a...

Benzinarie / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Bolojan, mesaj de ultimă oră despre tăieri și cheltuieli

Premierul Ilie Bolojan a exclus o nouă creștere a TVA și...

NUntă / Foto: Freepik

Șeful ANAF, precizări despre taxarea darului de nuntă

Șeful ANAF a venit cu precizări după ce în spațiul...

Bani
Labubu

pixel