Modificările climatice au costat lumea miliarde de dolari în 2022

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
Vremea extremă provocată de modificările climatice a adus în 2022 costuri de miliarde de dolari.

Potrivit unui raport al organizaţiei umanitare Christian Aid, vremea extremă cauzată de modificările climatice a costat lumea miliarde de dolari în 2022. Aceasta susţine că inundaţiile, cicloanele şi seceta au ucis şi au determinat mutarea a milioane de persoane, în special în cele mai sărace ţări. Zece dezastre, printre care inundaţiile devastatoare din Pakistan, care au dus la strămutarea a şapte milioane de persoane, şi uraganul Ian, care a lovit Statele Unite şi Cuba în luna septembrie, au adus costuri de câte trei miliarde de dolari, citează Rador.

 

Climă: Acord în cadrul UE privind o amplă reformă a pieţei carbonului

 

Dreptul de a polua gratuit al industriaşilor va lua sfârşit, emisiile legate de încălzire şi de maşini vor fi taxate, va fi înfiinţat un fond social pentru tranziţie - sunt doar câteva dintre prevederile unui acord la care s-a ajuns în noaptea de sâmbătă spre duminică privind o reformă amplă a pieţei carbonului, relatează AFP.

După circa 30 de ore de discuţii aprige, negociatorii Parlamentului European şi ai Consiliului UE au ajuns în cursul nopţii la un acord pentru creşterea ambiţiilor şi extinderea câmpului de aplicare a pieţei carbonului, potrivit unui comunicat al PE.

Pentru a-şi acoperi emisiile de CO2, producătorii de electricitate şi industriile energofage (siderurgie, ciment) din UE trebuie în prezent să cumpere "permise de poluare" de pe piaţa europeană a cotelor de emisii (ETS), creată în 2005 şi care se aplică la 40% din emisiile de pe continent. Totalul cotelor create de state au fost reduse de-a lungul timpului pentru a-i determina pe aceşti mari producători să polueze mai puţin.

Reforma propusă în iulie 2021 de Comisia Europeană vizează consolidarea acestui obiectiv pentru a îndeplini ambiţiile privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, în conformitate cu Pactul verde al UE.

Potrivit acordului la care s-a ajuns, ritmul de reducere a cotelor propuse se va accelera, urmând să ajungă până în 2030 la o scădere cu 62% faţă de 2005 (faţă de un obiectiv precedent de 43%), ceea ce înseamnă de facto că marile companii industriale vor fi obligate să-şi reducă emisiile cu 62%.

Piaţa carbonului se va extinde progresiv la sectorul maritim, la emisiile zborurilor aeriene intraeuropene (pentru care cotele gratuite alocate în prezent vor fi suprimate) şi din 2028 la siturile de incinerare a deşeurilor, sub rezerva unui studiu favorabil al Bruxellesului.

În contrapartidă la instituirea unei "taxe carbon" la frontiere, UE va renunţa progresiv la cotele de emisii gratuite distribuite până acum industriaşilor europeni pentru a le permite să înfrunte concurenţa extra-europeană.

Cel puţin 48,5% din aceste "drepturi de poluare" gratuite vor fi suprimate până în 2030 şi vor dispărea total până în 2034, un calendar care a făcut obiectul unei dispute aprinse între PE şi Consiliul UE.

Alt punct controversat al reformei este faptul că executivul UE va propune crearea unei a doua pieţe a carbonului (ETS2) pentru încălzirea locuinţelor şi carburanţii rutieri.

Alarmaţi de impactul social al unui astfel de cost suplimentar, eurodeputaţii pledau ca măsura să se aplice iniţial în cazul imobilelor de birouri şi camioanelor grele.

În final s-a stabilit că gospodăriile vor plăti un preţ pentru emisiile de carbon provocate de utilizarea carburanţilor pentru automobile şi încălzirea cu gaz începând din 2027, dar acest preţ va fi plafonat până în 2030. Dacă creşterea accentuată a preţurilor din energie va continua, aplicarea va fi amânată cu un an.

Încasările provenite din această nouă piaţă a carbonului vor alimenta un "Fond social pentru climă", în sumă de 86,7 miliarde de euro, creat pentru a ajuta gospodăriile şi companiile vulnerabile în tranziţia energetică.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Mină de suprafață / Foto: Pexels

Producţia de cărbune a României s-a prăbuşit

Cifre oficiale de la INS despre producţia de cărbune a...

Acord între Statele Unite și Uniunea Europeană privind TAXELE vamale pentru oţel şi aluminiu
Adrian Negrescu / Foto: arhiva personală
ANAF / Foto: DCBusiness
Christel SCHALDEMOSE
ECOFIN / Foto: Comisia Europeană
foto: pexels.com

Cum s-a văzut în Coreea de Nord învestirea lui Donald Trump

Presa din Coreea de Nord a relatat despre ceremonia de...

Mina de litiu Shevchenkivske
Tineri oameni de afaceri / Foto: Freepik
Știrile dimineții

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Astăzi vă aducem în prim-plan o selecție a celor mai...

Oficiul Național al Registrului Comențului
Wall Street / Foto: Freepik
Bitcoin / Foto: Freepik
Unul dintre sediile companiei Novo Nordisk / FOTO: Site-ul oficial al companiei
Donal Trump
Foto: Oana Pavelescu
Germania / Photo by Claudio Mota
Bursa. Foto: pexels.com
Sediu al băncii Raiffeisen din Sankt Petersburg
Instabilitatea politică este periculoasă pentru economie
Criptomonede. Foto: Pexels.com
Sondă / FOTO: Freepik

Producţia de ţiţei a României continuă să scadă

Institutul Naţional de Statistică a publicat datele...

CEC Bank
Adrian Câciu, Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene / FOTO: gov.ro
Donald Trump și lideri ai lumii / Ilustrație DCBusiness / Foto: Casa Albă și G10
Analizând tot felul de date / FOTO: Freepik
Recep Tayyip Erdogan și Vladimir Putin / Foto: Kremlin.ru
Știrile dimineții / Foto: Freepik

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Astăzi vă aducem în atenție subiecte de mare impact din...


pixel