Aproape 1 miliard de euro pentru IMM-uri: statul modifică schema Tranziției Juste
Ministerul Investițiilor și...
„Evident, avem nişte sarcini importante şi foarte presante; elaborarea bugetului de stat, finalizarea bugetului pe acest an. Sunt mai mult ca sigur că va trebui să mai emitem o rectificare bugetară, astfel încât să menţinem în limite rezonabile deficitul bugetar”, a explicat recent Ludovic Orban.
Liberalii vor, printre altele, să elimine pensiile speciale, o propunere a PNL care în vară a fost respunsă de Senat.
Programul de guvernare al PNL în privința pensiilor prevede următoarele măsuri principale:
- Constituirea unui grup de lucru care, împreună cu partenerii sociali, inclusiv asociațiile pensionarilor, vor stabili măsurile cele mai potrivite, astfel încât pensiile să nu scadă în termeni reali pe termen lung, iar discriminările din sistem să fie eliminate prin aplicarea principiului contributivității în stabilirea dreptului la pensie.
Expimarea este vagă și nu intră deloc în detalii. Nu spune clar ce se are în vedere. O comisie poate însemna și bine și rău, adică, induce ideea de transparență decizională iar răul înseamnă că lucrurile pot fi lungite la infinit.
Dăncilă: Programul de guvernare al PNL este pentru ei nu pentru țară
- Reducerea numărului de pensionari anticipați prin măsuri active de stimulare a continuării activității;
- Evaluarea oportunității și a formei reglementării privind introducerea unor sisteme facultative de pensii ocupaționale alături de sistemele existente, care să aibă în vedere realitățile actuale privind categoriile socio-profesionale, statutul profesional și/sau contractul colectiv de muncă aplicabil, bazate pe contribuții din venitul profesional, altele decât cele existente;
- Stimularea celor care desfășoară activități ocazionale în vederea încheierii asigurării facultative la pensii, printr-o serie de facilități la momentul declarării veniturilor din activitățile ocazionale".
Programul de guvernare al lberalilor mai prevede și eliminarea modificărilor aduse prin OUG 114 care au vizat Pilonul 2 de pensii, anume:
- eliminarea cerințelor suplimentare impuse fondurilor de pensii administrate privat;
- eliminarea posibilității de a opta între Pilonul 1 și Pilonul 2;
- reluarea creșterii procentului virat la Pilonul 2 așa cum a fost prevăzut inițial în legislație;
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Ministerul Investițiilor și...
ANAF a publicat recent un Ordin care, printre altele,...
Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru...
Cel de-al doilea apel pentru...
Ministrul Energiei, Bogdan...
România intră într-o perioadă prelungită de ger, după ce...
O nouă controversă diplomatică...
Canada și China au convenit...
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul...
Datele publicate de Banca Naţională a României arată o...
Philip Morris România a primit certificarea Angajator de...
Agenția Națională de...
Creșterea tarifelor RCA,...
România sub presiune energetică.
UE, pregătită de contraatac:...
Uniunea Europeană şi Mercosur au semnat sâmbătă la...
Ministrul Finanţelor explică de...
Ministrul Economiei, Irineu...
Autoritatea Vamală Română...
Două rame electrice regionale PESA sunt în curs de...
Paraguay găzduieşte ceremonia de semnare a acordului...