Motorina americană va inunda piețele europene. Explicații

Autor: Delia Gheață
Data publicării:
Motorină
Motorină
Ar fi o veste bună inclusiv pentru români, dacă nu ar fi umbrită de discuțiile privind majorarea, începând de anul viitor, a accizelor la carburanți. De câteva luni bune, benzina și motorina se mențin, în România, pe un trend de scădere. 

Europa urmează să beneficieze de un aflux de motorină din SUA în această lună, în contextul în care importurile din Asia şi Orientul Mijlociu vor scădea, pe măsură ce continentul european caută alternative la motorina rusească în această iarnă, transmite Bloomberg.

Sosirile de motorină şi păcură în Uniunea Europeană din Marea Britanie şi SUA ar putea urca până la peste 290.000 de barili pe zi, un volum fără precedent după luna iulie 2018, potrivit estimărilor Bloomberg pe baza datelor furnizate de firma de consultanţă Kpler.

Lucrări de mentenanță

Exporturile de motorină din zona coastei golfului SUA au crescut odată cu finalizarea lucrărilor de mentenanţă la rafinării. În timp ce livrările spre clienții din America Latină au fost afectate de înrăutăţirea blocajelor survenite pe Canalul Panama, creând un stimulent pentru a direcţiona navele spre Europa.

Estimările pentru luna decembrie au inclus nave care sunt deja în marş de pe coasta golfului SUA şi unele nave care sunt programate să plece în zilele următoare. Importurile ar putea fi revizuite în sus dacă şi mai multe cargouri vor fi observate de-a lungul lunii.

Accize și prețuri

În ceea ce privește acciza la carburanți, Guvernul se gândeşte să indexeze preţul acestora cu rata inflaţiei. Ceea ce înseamnă că românii vor plăti mai mult pentru carburanţi de la 1 ianuarie, mai exact cu 60 de bani în plus pentru fiecare litru. La aceste scumpiri se pot adăuga şi cele provocate de variaţia barilului de petrol pe pieţele internaţionale. 

Potrivit unor surse citate de Antena 3 CNN, Guvernul analizeză două variante. Primul scenariu al majorării accizelor presupune trei creşteri în 2024: în ianuarie, aprilie şi iulie, cu câte 20 bani în plus pentru fiecare litru de combustibil după fiecare majorare. A doua variantă presupune o singură majorare, de aproximativ 60 de bani per litru, chiar din ianuarie.

Deocamdată, în România carburanții nu se scumpesc. Dimpotrivă. Motorina, spre exemplu, s-a ieftinit, vineri, pentru a treia zi consecutiv, în condițiile în care benzina a rămas, practic, la același preț din ultimele zile. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Birou. Foto: Freepik.com
Uniunea Europeana

UE accelerează reformele pentru a face față Chinei și SUA

O Uniune Europeană mai rapida şi mai eficienta: liderii...

Freepik.com
Foto: Pexels.com
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Foto: Mihai Ciobanu

Turismul din România e în recesiune tehnică

Turismul în România se află în recesiune tehnică pentru...

Oferta PPC Energie
Freepik.com

Guvernul introduce reguli noi pentru piața de capital

Guvernul a adoptat un proiect de lege care actualizează...

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Foto: Freepik.com
Bani
Aeroport / sursa foto: Freepik.com

Atenționare de călătorie în Franţa

Cod roșu de ploi, inundații și vânt puternic (Furtuna NILS).

SMR
Draoș Pavăl
Palatul Victoria

Cum vrea statul să aducă banii diasporei în economie

Legea relansării economice introduce un mecanism dedicat...

Ministerul de Finanțe
Carrefour
Bursa de Valori București
Foto: Freepik
Lingouri de aur
Bitcoin / Foto: Freepik
Dan Vardie
 Nevsky Prospekt, Sankt Petersburg / Foto: Pedro Szekely / Flickr
Sediul Organizației Națiunilor Unite / Foto: Maximilian Goldmann / Flickr
Grafică: Oana Pavelescu
Rafinarie. Foto: Freepik.com
Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Freepik.com
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro

pixel