Guvernul va aproba o schemă de ajutor de stat în valoare de aproximativ 100 de milioane de euro pentru construcţia unei fabrici de anvelope la Oradea, judeţul Bihor, a anunţat, miercuri, prim-ministrul Nicolae Ciucă.
"Vom aproba - prin memorandum - o schemă de ajutor de stat în valoare de aproximativ 100 de milioane de euro pentru ceea ce înseamnă o nouă fabrică de anvelope la Oradea, o fabrică ce va avea o capacitate de producţie foarte mare şi care, de asemenea, va asigura locuri de muncă pentru cetăţenii din judeţul Bihor", a declarat Nicolae Ciucă în cadrul şedinţei de guvern.
Ajutorul de stat a fost solicitat de compania finlandeză Nokian Tyres PLC pentru construirea unei noi fabrici de producţie de anvelope la Oradea.
Guvernul se va reuni, miercuri, în şedinţă, urmând să aprobe, printr-un proiect de lege, un contract de finanţare cu Banca Europeană de Investiţii privind investiţii prioritare în domeniul siguranţei rutiere.
Contractul a fost semnat la Bucureşti, la 15 decembrie 2022, şi la Luxemburg, la 19 decembrie 2022.
"Proiectul ce face obiectul acestui împrumut constă în investiţii în şase locaţii potrivite pentru pasaje supra/subterane, având o valoare totală a investiţiei de 75 milioane euro, fără TVA; 40 de locaţii în care se recomandă construirea de sensuri giratorii, având o valoare totală a investiţiei de 18,2 milioane euro, fără TVA; 43 de locaţii în care se recomandă măsuri de canalizare/semnalizare, având o valoare totală a investiţiei de 6,82 milioane euro, fără TVA", se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.
Potrivit documentului, se estimează că proiectul se va finaliza în 2027, data finală de disponibilizare a împrumutului fiind de până la 60 de luni de la data semnării contractului de finanţare.
- Un alt proiect de lege aflat pe agenda Executivului vizează modificarea şi completarea Legii nr. 329/2003 privind exercitarea profesiei de detectiv particular. Potrivit notei de fundamentare, prin proiectul de lege se propune, între altele, clarificarea condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a dobândi calitatea de detectiv particular.
- În şedinţa de Guvern va fi aprobat şi un proiect de ordonanţă privind calitatea apei destinată consumului uman.
- Printr-un alt proiect de ordonanţă, Executivul va modifica articolele 2 - 4 ale OUG nr. 41/2010 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei în construcţii.
Prin actul normativ, se menţin procedura de excepţie de desfiinţare a construcţiilor executate ilegal (fără autorizaţie de construire sau fără respectarea prevederilor acesteia) şi termenele instituite, însă atribuţia privind aplicarea procedurii revine autorităţilor administraţiei publice locale competente; se instituie posibilitatea înmânării somaţiei altei persoane decât proprietarul construcţiei, aflate la locul situării construcţiei şi care are legătură cu executarea lucrărilor de construcţii, care este obligată să o transmită de îndată proprietarului construcţiei; se detaliează procedura de înmânare a somaţiei (telefax, poştă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia), în acord cu procedura de înmânare a acelor procedurale instituită de dispoziţiile Codului de procedură civilă, se arată în nota de fundamentare.
- Cabinetul Ciucă urmează să discute şi un proiect de ordonanţă privind stabilirea destinaţiei unor sume restituite în contul Fondului de Dezvoltare şi Investiţii.
- Executivul va analiza şi o hotărâre privind indicatorii tehnico-economici care vizează realizarea unei conexiuni feroviare cu Aeroportul Internaţional "Traian Vuia" Timişoara.
- Printr-un alt proiect de hotărâre va fi stabilit plafonul maxim al cheltuielilor privind locuinţa de serviciu, cheltuielilor de cazare şi deplasare a prefecţilor şi subprefecţilor, aferente anului 2023.
- Guvernul va decide, tot prin hotărâre, cu privire la scoaterea din rezervele de stat a unor cantităţi de produse şi acordarea acestora ca ajutoare umanitare interne de urgenţă, cu titlu gratuit, Instituţiei Prefectului din judeţele Buzău, Dolj şi Timiş pentru protecţia populaţiei afectate de incendii şi în contextul persistenţei unor efecte pandemice.
- Un alt proiect de hotărâre are în vedere scoaterea din rezervele de stat şi acordarea de către România a unui ajutor umanitar extern de urgenţă, cu titlu gratuit, pentru Ucraina, în vederea asigurării protecţiei populaţiei în contextul conflictului din ţara vecină. Este vorba despre produse alimentare în valoare de 412.387,20 lei, fără TVA, exclusiv transportul.
- Guvernul va adopta şi un proiect de hotărâre referitor la organizarea, funcţionarea şi repartizarea numărului de posturi pentru Garda Forestieră Naţională şi Gărzile forestiere.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Pieţele financiare şi-ar putea...
Ministerul Finanţelor continuă...
România se numără din nou...
Bluesky, platforma socială descentralizată care a...
Bitcoin continuă să surprindă...
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa...
Indicele bancar ROBOR a înregistrat o nouă creştere.
Rusia este principalul...
Banca Naţională a comunicat...
Autoritatea Electorală...
Gabriel Zetea, noul președinte...
Declarațiile președintelui ales...
O analiză a BERD pe această...
BNR a transmis un comunicat în care sunt prezentate...
Pasiune, ritm, culoare - aceasta este Spania, iar...
Această măsură este esențială pentru ca Turcia să poată...
O realitate care ridică semne...
Analistul economic Adrian...
În mod specific, compania este interesată de...
Una dintre cele mai mari și...
Confortul și funcționalitățile...
Este o decizie majoră, care reflectă ambițiile Huawei de a-și construi un...