Noi titluri de stat Fidelis, listate la Bursa de Valori Bucureşti

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Bursa de la București / FOTO: Facebook
Bursa de la București / FOTO: Facebook
Evenimentul săptămânii la Bursa de Valori. 

Bursa de Valori Bucuresti anunţă pentru joi, 4 iulie, ora 10:00, deschiderea oficială a şedinţei de tranzacţionare cu ocazia listării titlurilor de stat Fidelis, emise de Ministerul Finanţelor. Oferta publică a Ministerului de Finanţe, desfăşurată în perioada 18 – 28 iunie 2024, a cuprins cinci emisiuni, două în euro şi trei în lei, dintre care una a fost dedicată donatorilor de sânge. Pe 4 iulie, clopotelul BVB va suna pentru fiecare român care a investit în titlurile de stat Fidelis şi, la fel ca şi până acum, pentru fiecare dintre noi care investeşte în viitorul său, anunţă BVB.

La eveniment vor participa preşedintele BVB, Radu Hanga, directorul general al Autorităţii de Supraveghere Financiară, Ovidiu Petru, secretarul de stat în Ministerul Finanţelor, Alin Andrieş, directorul general al Trezoreriei Statului, Ştefan Nanu, director Equity Trading, Alpha Bank Romania, Emilian Dobran, şi CEO Bursa de Valori Bucureşti, Adrian Tanase.

 

Bilanțul celei de-a treia ediții FIDELIS din 2024

 

Suma totală investită în a treia ediție a Programului FIDELIS din 2024 a fost de peste 2,17 miliarde de lei. Emisiunile în euro au fost cele mai accesate în cadrul acestei ediții, cu un total de peste 245,947 milioane euro. Astfel, emisiunea în euro cu scadența la 1 an și dobânda de 4%, a avut un total de peste 129,178 milioane de euro, echivalentul a 645,890 milioane lei, plasați în cele 3.531 de ordine. A doua emisiune în euro, cu scadența la 5 ani și dobânda de 5%, a avut un total de peste 116,769 milioane euro, echivalentul a 583,847 milioane lei, plasate în 3.022 de ordine.

În ceea ce privește emisiunile în lei, investitorii au plasat peste 668,941 milioane lei, în 6.686 de ordine. Emisiunile titluri de stat în lei, au avut scadențe de 1 an și 3 ani și dobânzi anuale anuale de 6%, respectiv 6,85%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bani. Foto: Freepik.com
Lingouri și monede de aur / sursa foto: Freepik.com

Aurul a trecut pragul de 650 lei/gram

Leul a încheiat ședința de miercuri în ușoară scădere...

Sedinta de Guvern

Ce decide Guvernul Bolojan în prima şedinţă din 2026

Proiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței...

BNR / Foto: DCBusiness
Dosar ANAF. foto: Freepik.com
Oameni pe stradă
Fermier face curat într-o cocină / Foto: Freepik
Foto: Mihai Ciobanu
TAROM

Bogdan Costaş, director general interimar al TAROM

Consiliul de Administraţie al TAROM a decis numirea lui...

Cumpărături online / Foto: Freepik
Foto: Freepik.com
Foto: DRDP Brasov
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
UE - bani. Foto: Freepik.com

UE - excedent de cont curent, România - campioană la deficit

Uniunea Europeană a continuat să înregistreze un...

Schimb valutar. Freepik.com
Bucuresti / Foto: Oana Pavelescu

Care este salariul mediu în Bucureşti

Informaţii oficiale de la INS.

Oameni pe stradă
Grafică: Oana Pavelescu

Rata anuală a inflaţiei: 9,69% în luna decembrie 2025

Rata anuală a inflaţiei în luna decembrie 2025...

Bani

Veste bună de la BNR pentru românii care au rate

Dobânzi mai mici la credite: Ce indică ultimele date BNR...

Semnare contract. Foto: Freepik.com
O situație îngrijorătoare / FOTO: Freepik
Foto: Freepik.com

Metalul care tinde să devină noul aur al economiei globale

Pariul fierbinte al investitorilor pentru 2026.

Temu / Foto: DCBusiness
Toyota. Foto: Pexels.com
Platforma care forează în zăcământul Neptun Deep / Foto: Romgaz

Când începe extragerea gazelor din Neptun Deep

Ministrul Energiei a venit cu detalii despre proiectul...

Economii. Sursa: Freepik.com
Impozite și taxe / Foto: Freepik

pixel