Noua Casă şi suspendarea ratelor. Dumitru Nancu (FNGCIMM), informaţiile momentului pentru români

Autor: Antonia Popescu
Data actualizării:
Data publicării:
Dumitru Nancu
Dumitru Nancu
EXCLUSIV
Dumitru Nancu, directorul general al FNGCIMM, a vorbit despre programul "Noua Casă".

"Avem programul Noua Casă, care din 2009 până în prezent 300.000 de români au achiziționat o locuință prin programul noua casă. În prezent din 4 credite ipotecare, 3 sunt luate prin programul Noua Casă, iar și aici este un lucru bun și sustenabil, rata de neperformanță, este subunitară, este 0,02% și aceea se plătește tot din fondul de risc, constituit în cadrul programului, adică cei 300.000 de români pe lângă comisionul de garantare au plătit și o primă de risc, bineînțeles și dobânda.

Avem și suspendarea ratelor, Guvernul a venit cu 2 măsuri. Prima este aceea ca oamenii să poată să treacă de la ROBOR la IRCC, până în prezent avem 17.000 de cereri soluționate de Fondul Național de Garantare prin care românii care au achiziționat un imobil prin programul prima casă și aveau rata în ROBOR, au trecut la IRCC. Cea de-a doua măsură complementară în anii de criză, 2020-2021, este vorba de suspendarea ratelor pentru persoanele fizice, Ordonanța 37 și Ordonanța 90. Aici, anul acesta avem un număr de 32.000 de români care și-au suspendat ratele pe o perioadă de 9 luni de zile. În anul 2021 am avut 47.639, iar în 2020 alți 47.212.

Îți poți suspenda ratele o singură dată în perioada aceasta, deci din cei 47.212 din anul 2020, nu se regăsesc în cei 47,639 din 2021. În ultima lună nici n-am mai avut solicitări pe acest program, practic s-a atins ținta celor care aveau nevoie de această suspendare a ratelor.

Este singurul program prin care dobânda nu se capitalizează, deci practic este o prelungire la un credit ipotecar pe 25 de ani", a declarat Dumitru Nancu, director General F.N.G.C.I.M.M. S.A. – IFN

Youtube video image

 

Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) este o instituție financiară nebancară, cu capital de risc, înființată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanțări, prin acordarea de garanții pentru instrumentele de finanțare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse. FNGCIMM instrumentează programe guvernamentale destinate relansării economice, dezvoltării mediului de afaceri, precum și creării și susținerii de locuri de muncă, funcționând ca o societate comercială pe acțiuni, cu acționar unic statul român, sub supravegherea prudențială a Băncii Naționale a României.

Garanția FNGCIMM SA - IFN este de maxim 80% din valoarea împrumutului, fără a depăși suma de 2,5 milioane euro/beneficiar și se emite la solicitarea instituțiilor finanțatoare partenere, pentru finanțări aprobate, pe baza analizei documentelor prezentate de către finanțator.

FNGCIMM SA - IFN colaborează cu cele mai importante instituții financiare în baza unor convenții de lucru.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik

pixel