Analiză: 2025, anul incertitudinii, al exploziei aurului și inteligenței artificiale
Pe măsură ce ne apropiem de...
Cu acest prilej, ministrul Muncii a precizat că, potrivit calendarului asumat, respectivul act normativ ar urma să fie aprobat în Guvern pe data de 9 noiembrie, iar până la 20 noiembrie de către Parlament.
"Proiectul legii pensiilor este în transparenţă până pe data de 9 noiembrie. Ambiţia noastră este ca pe 9 noiembrie să fie adoptat în Guvern, după care să venim în faţa dumneavoastră pentru ca împreună să avem un parcurs parlamentar accelerat, astfel încât până pe data de 20 noiembrie să finalizăm calendarul parlamentar pentru reforma sistemului public de pensii, o lege importantă pentru români", a declarat ministrul Muncii.
Ea a făcut referire şi la impactul bugetar: "Cu privire la impact, pentru aplicarea începând cu 1 septembrie este nevoie de o anvelopă bugetară de 13,84 miliarde lei, adică 55,36 miliarde lei pentru cele 4 luni, din septembrie până în decembrie", a explicat Bucura-Oprescu.
Ministrul a precizat că legea va fi aplicată de la 1 ianuarie 2024, menţionând că la această dată punctul de pensie va fi de 2.032 de lei.
"Pentru acordarea majorării de 13,8%, care respectă şi actualele condiţii ale legii pe formula elveţiană, cu rata inflaţiei plus 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut, pentru perioada la care ne raportăm aceasta a fost negativă, ceea ce înseamnă că rămânem cu 13,8% majorarea punctului de pensie. Asta înseamnă că, dacă acum avem un punct de pensie de 1.785, vom avea un punct de pensie de 2.032 de la 1 ianuarie", a explicat Bucura-Oprescu.
Citește și Noua lege a pensiilor. Unii vor fi mai avantajați, dar există o mare problemă
Citește și Noile taloane de pensii. Câți români vor beneficia de majorări în 2024
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Pe măsură ce ne apropiem de...
Anul 2025 a confirmat o orientare a românilor către...
Rusia compară blocada navală americană asupra Venezuelei...
Bucureștiul conduce la numărul...
Imaginea publică a lui Vladimir...
Ziua de luni, 29 decembrie,...
ING: Perspectivele economiei României se îmbunătățesc,...
Intrarea lui Jeffrey Epstein în...
Aurul a depăşit valoarea de 4.500 de dolari uncia.
Curs valutar BNR, 24 decembrie.
Banca Centrală a Greciei se aşteaptă ca numărul...
Costul total al Crăciunului în 2025 poate atinge uşor...
Directorul general al companiei TAROM, Costin Iordache,...
În condiţiile în care Bulgaria...
Guvernul a adoptat, în şedinţa...
Veşti bune pentru cei care au...
Celebrele beri trapiste din Belgia, considerate un...
Modificări în Guvernul Bolojan.
Gazprom taie drastic bugetul...
Transformări rapide ale...