Oamenii de știință au dat verdictul pentru SFÂRȘITUL OMENIRII

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Oamenii de știință au dat verdictul pentru SFÂRȘITUL OMENIRII
Oamenii de știință au dat verdictul pentru SFÂRȘITUL OMENIRII
Oamenii de știință au condus un studiu, conform căruia Soarele va muri, iar straturile sale exterioare vor exploda și vor înghiți Pământul și alte planete.

Oamenii de știință, de la universitatea din Manchester, Marea Britanie, au făcut un studiu care a arătat că Soarele se află deja la jumătatea duratei sale de existență, astrul are 4,6 miliarde de ani.

Experții au descoperit că în viitorul apropiat nucleul Soarelui își va epuiza combustibilul, iar straturile exterioare vor fi aruncate în spațiu și vor înghiți Pământul și alte planete precum Marte sau Mercur.

Strălucirea Soarelui crește cu 10% la fiecare miliard de ani, fapt ce va genera secarea tuturor oceanelor de pe Pământ, iar viața pe Terra va dispărea cu desăvârșire.

Astrul solar va avea aceeași soarta precum 90% dintre stele. Astfel, Soarele se va transforma într-o gigantică roșie, iar apoi într-o pitică albă.

CUTREMUR în România, în această dimineața. Ce magnitudine a avut

”Când o stea moare, ea aruncă în spațiu o masă de gaz și praf, cunoscută sub numele de ”înveliș”. Acesta poate fi cât jumătate din masa stelei. Acest proces dezvăluie nucleul stelei, care în momentul respectiv rămâne fără combustibil, iar în cele din urmă moare”, a declarat Albert Zijlstra, astrofizician la Universitatea Manchester.

Soarele utilizează hidrogen pentru a crea energie, astrul produce heliu. Nucleul Soarelui va fi ”umplut” cu heliu, iar timp va deveni instabil și într-un sfârșit se va prăbuși sub propria greutate.

Soarele se va mări și își va crește luminozitatea. El nu va mai atrage planetele ca până acum, iar orbitele lor se vor schimba. Flăcările emanate de Soare vor devora Mercur, Marte, dar și Pământul. Oamenii de știință au calculat că acest eveniment va avea loc peste aproximativ 5 miliarde de ani,potrivit RTV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Documente ANAF. Foto: AI - Freepik.com
UE - bani. Foto: Freepik.com

UE - excedent de cont curent, România - campioană la deficit

Uniunea Europeană a continuat să înregistreze un...

Schimb valutar. Freepik.com
Contrabanda cu tutun
Bucuresti / Foto: Oana Pavelescu

Care este salariul mediu în Bucureşti

Informaţii oficiale de la INS.

Oameni pe stradă
Bani

Veste bună de la BNR pentru românii care au rate

Dobânzi mai mici la credite: Ce indică ultimele date BNR...

Semnare contract. Foto: Freepik.com
O situație îngrijorătoare / FOTO: Freepik
Foto: Freepik.com

Metalul care tinde să devină noul aur al economiei globale

Pariul fierbinte al investitorilor pentru 2026.

Temu / Foto: DCBusiness
Toyota. Foto: Pexels.com
Platforma care forează în zăcământul Neptun Deep / Foto: Romgaz

Când începe extragerea gazelor din Neptun Deep

Ministrul Energiei a venit cu detalii despre proiectul...

Economii. Sursa: Freepik.com
Impozite și taxe / Foto: Freepik
Showroom auto / Foto: Freepik
Clădire de birouri / Foto: Unsplash

Se anunţă o creştere a chiriilor în 2026

Bucureștiul conduce investițiile imobiliare, orașele...

Aragaz. Foto: Freepik.com
Bani. Freepik.com
BNR: Indice ROBOR
Retea electrica - iarna. Foto: Freepik.com
Telefon / FOTO: Freepik
ANAF / Foto: DCBusiness
Ghișeu / Foto: Arhivă

pixel