Obții venituri din chirii? Trebuie să știi că această regulă a devenit OBLIGATORIE

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Sunt schimbări foarte importante, ce trebuie cunoscute de persoanele interesate
Sunt schimbări foarte importante, ce trebuie cunoscute de persoanele interesate
Sunt două elemente esențiale de care trebuie să țină cont românii, persoane fizice, care obțin venituri din chirii.

În primul rând este vorba înregistrarea contractelor de închiriere la Fisc, operațiune care, dacă până acum a fost opțională, din 2023 a devenit obligatorie. Există și un termen. 

Mai precis, până la sfârșitul lunii martie, toate contractele de închiriere pe termen lung încheiate de persoanele fizice trebuie înregistrate la Fisc. Trebuie subliniat că, pentru veniturile obținute anul trecut, termenul-limită de plată a impozitului este 25 mai, iar pentru veniturile acestui an trebuie știut că impozitarea s-a schimbat și va fi, în toate cazurile, mai oneroasă ca până acum. 

Obligativitatea înregistrării la Fisc se regăsește în OG nr. 16/2022. „În cazul contractelor de închiriere aflate în derulare la data de 1 ianuarie 2023, înregistrarea, la organul fiscal competent, a contractului încheiat între părţi şi a modificărilor survenite se efectuează în termen de cel mult 90 de zile de la data la care a intervenit obligaţia înregistrării acestora”, se arată în respectivul document. 

Cum se face înregistrarea?

În acest scop se folosește contul propriu de SPV. Pentru descărcare declarației trebuie accesat site-ul ANAF, secţiunea Servicii Online -  "Declaraţii electronice" - "Descărcare declaraţii" - şi selectat apoi formularul 168, denumit "Cerere de înregistrare a contractelor de locaţiune". Conținutul acestuia a fost actualizat în luna decembrie. 

Noutăți pe partea de taxare

În al doilea rând, persoanele care realizează venituri din chirii trebuie să știe că anul 2023 este mai dezavantajos din perspectiva taxării, chiar dacă sumele vor trebui virate statului până în primăvara anului viitor. Cea mai dură suplimentare a taxării este la impozit, unde, deși cota nu s-a modificat, s-a modificat baza la care se aplică. Noutăți avem și la partea de contribuții la sănătate.

Până acum, contribuabilii cu venituri din chirii puteau aplica fie regimul normelor de venit, fie sistemul real pentru impozitare. Guvernul nu a eliminat niciunul dintre aceste regimuri de impozitare, dar „a umblat” la primul, astfel încât impozitul să se aplice la venitul brut, adică la contravaloarea chiriilor, fără posibilitatea de a mai scădea acel procent de 40%, explică Avocatnet.

Cea mai bună opțiune

Fiscaliștii spun că, în actualul context, de la 1 ianuarie cea mai bună opțiune pentru cei care închiriază este sistemul real de impozitare, dar pentru mulți asta e deja o bătaie de cap în sine - cineva trebuie să le țină contabilitatea. La acest sistem de impozitare, venitul net anual se determină pe baza datelor din contabilitate ca diferență între venitul brut și cheltuielile deductibile efectuate în scopul realizării de venituri, în conformitate cu evidența contabilă. Dar, mai spune ghidul pe venituri al Fiscului, în cazul aplicării acestui regim de impozitare contribuabilii au obligația completării Registrului de evidență fiscală și pe cea de conducere a evidenței contabile. 

Citește și În cât timp se prescriu datoriile la întreținere

Pe scurt, asociația de proprietari este obligată să respecte interesul celor de bună credință și care își achita dările la timp. Așadar, are fix 3 ani la dispoziție să folosească toate metodele legale de recuperare a datoriilor pe care unul sau mai mulți proprietari le-au acumulat înainte ca acestea să fie trecute la pierderi pentru că s-au prescris. 

Cheltuielile asociației de proprietari, care se pot transforma în datorii pentru unii dintre locatari, "sunt cheltuieli legate de exploatarea, repararea sau întreținerea proprietății comune și cheltuielile pentru asigurarea serviciilor de care beneficiază proprietarii și care nu sunt facturate individual către proprietățile individuale”, după cum apare în Legea nr. 196/2018. Citește mai departe AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Vânzare online / Foto: Freepik
Investiții / Foto: Freepik
Documente
Delegațiile din Ucraina și SUA
REMAT
Atacurile cibernetice au devenit normă în spațiul digital din România
Fermieri / Foto: Freepik

25 de milioane de euro sprijin pentru fermierii români

Fermierii români vor beneficia de un sprijin financiar...

Dronă militară / Foto: Freepik
Uzină auto / Foto: Flickr
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Supermarket. Freepik.com
Factura. Freepik.com
Taxe / Foto: DCBusiness
Industrie. Foto: Pexels.com
Banca Națională a României

BNR: ROBOR a scăzut, însă IRCC a ajuns la o valoare record

Veşti bune pentru românii care au credite în lei...

Energia, călcâiul lui Ahile al Europei / Foto: Freepik
Foto: Pexels.com

Tinerii îngroaşă rândurile şomerilor

În trimestrul III al anului 2025, rata de ocupare a...

Wall Street. Foto: Freepik.com
Sediul Băncii Centrale Europene / Foto: BCE / Flickr
Foto: Freepik.com
Grecia
BVB
Diana Buzoianu
Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați

pixel