Ordonanța ”debranșării”, posibil să nu treacă de Parlament

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Ședința în Parlamentul României
Ședința în Parlamentul României
Senatorii PSD vor vota împotriva OUG 84/2021 care permite furnizorilor de utilități să debranșeze consumatorii aflați în imposibilitatea de a-și achita facturile restante: „Ordinea firească ar fi trebuit să fie întâi protejare pentru cei vulnerabili”.

„Senatorii PSD vor vota împotriva Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 84/2021 care permite furnizorilor de utilități să debranșeze consumatorii aflați în imposibilitatea de a-și achita facturile restante. Situația acestor consumatori s-a agravat exponențial în contextul liberalizării sălbatice a pieței de energie care a condus la creșteri explozive ale tarifelor la energie electrică și gaze naturale. Ordinea firească ar fi trebuit să fie întâi protejare pentru cei vulnerabili și apoi debranșare pentru cei care, cu rea-voință, nu-și achită facturile”, potrivit unui comunicat de presă transmis de PSD și citat de Mediafax.

Social-democrații susțin că cei mai mulți dintre consumatorii care ar putea fi debranșați sunt pensionari, angajați cu salarii mici sau familii cu mulți copii, care deja se află în zona sărăciei severe.

Deconectarea clienţilor rău-platnici la gaze şi energie electrică. Discuții în Senat

„Conform Institutului Național de Statistică, 41% dintre gospodăriile din mediul urban și 36% din mediul rural au întârzieri de mai multe luni la plata facturilor pentru utilități. PSD a insistat în numeroase rânduri ca partidele din Coaliția de guvernare să adopte urgent o soluție de protejare a consumatorilor vulnerabili, înainte de a permite furnizorilor de utilități să majoreze necontrolat tarifele și să recurgă la măsura extremă a debranșării. Guvernul poate emite imediat o ordonanță de urgență în acest sens. De asemenea, dacă n-ar fi atât de absorbit de campania internă pentru șefia PNL, președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, ar putea convoca mâine o sesiune extraordinară pentru adoptarea urgentă a Legii consumatorului vulnerabil, astfel încât amendamentul PSD respins la Senat să fie adoptat în camera decizională, iar măsurile de protecție să intre în vigoare din septembrie în acest an și nu din septembrie 2022”, conchid social-democrații.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Documente ANAF. Foto: AI - Freepik.com
UE - bani. Foto: Freepik.com

UE - excedent de cont curent, România - campioană la deficit

Uniunea Europeană a continuat să înregistreze un...

Schimb valutar. Freepik.com
Contrabanda cu tutun
Bucuresti / Foto: Oana Pavelescu

Care este salariul mediu în Bucureşti

Informaţii oficiale de la INS.

Oameni pe stradă
Bani

Veste bună de la BNR pentru românii care au rate

Dobânzi mai mici la credite: Ce indică ultimele date BNR...

Semnare contract. Foto: Freepik.com
O situație îngrijorătoare / FOTO: Freepik
Foto: Freepik.com

Metalul care tinde să devină noul aur al economiei globale

Pariul fierbinte al investitorilor pentru 2026.

Temu / Foto: DCBusiness
Toyota. Foto: Pexels.com
Platforma care forează în zăcământul Neptun Deep / Foto: Romgaz

Când începe extragerea gazelor din Neptun Deep

Ministrul Energiei a venit cu detalii despre proiectul...

Economii. Sursa: Freepik.com
Impozite și taxe / Foto: Freepik
Showroom auto / Foto: Freepik
Clădire de birouri / Foto: Unsplash

Se anunţă o creştere a chiriilor în 2026

Bucureștiul conduce investițiile imobiliare, orașele...

Aragaz. Foto: Freepik.com
Bani. Freepik.com
BNR: Indice ROBOR
Retea electrica - iarna. Foto: Freepik.com
Telefon / FOTO: Freepik
ANAF / Foto: DCBusiness
Ghișeu / Foto: Arhivă

pixel