Pensiile private, explicate pas cu pas

Autor: Anca Mihailov
Data publicării:
Precup (MF): Statul român deţine 216 companii, care generează undeva la 7% din PIB-ul României
Precup (MF): Statul român deţine 216 companii, care generează undeva la 7% din PIB-ul României
Pensiile private funcționează, în general, ca niște depozite bancare din care începem să primim bani în momentul îndeplinirii condițiilor prevăzute de legislația în vigoare și de contractul cu asiguratorul. Fondurile de pensii private ne ajută să acumulăm bani, pe sistemul pensiilor de stat, plătind lunar o anumită contribuție. Este, practic, o combinație între sistemul de asigurări, sistemul de pensii, cel al fondurilor de investiții și cel al depozitelor bancare.

Fondurile de pensii private colectează bani de la participanți – persoanele înscrise la un astfel de fond. Banii se investesc, pentru a genera câștiguri, care le revin participanților și se adaugă la suma acumulată prin contribuții, astfel încât pensia ce urmează a fi încasată va fi mai mare decât dacă banii s-ar depune într-un depozit bancar. Prin acest sistem, cu cât fondul de pensie investește banii mai profitabil, cu atât pensia privată acumulată de fiecare participant va fi mai mare. La fel ca în cazul fondurilor de investiții, succesul depinde de felul în care este administrat fondul.

Măsurile de siguranță și reglementarea

Investițiile fondurilor de pensii sunt gestionate, în general, de societăți special inființate cu acest scop, acestea având rolul de administratori. Funcționarea acestor societăți este reglementată prin lege, pentru a exista siguranța permanentă a banilor, fiind controlate permanent de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Pensia privată urmează să poată fi încasată după îndeplinirea condițiilor de pensionare, conform Legii,  deci simultan cu momentul în care se primește și pensia de stat. 

În acel moment, participantul la fondul de pensii poate utiliza toate sumele acumulate, dar banii pot fi folosiți doar pentru a achiziționa o pensie privată, de la orice furnizor. Fiecare client va avea posibilitatea să încaseze un anumit nivel de pensie privată, în funcție de suma acumulată. Acest sistem de completare a pensiei de stat (din sistemul public de pensii - Pilonul I) cu pensiile private este deja funcțional de aproape un secol, în multe state cu economie bine dezvoltată.

De ce este nevoie de pensii private

Studiile internaționale din ultimele decenii arata că problemele demografice slăbesc din ce în ce mai mult sistemele de pensii de stat, bazate pe contributivitate, astfel încât multe state și-au reformat sistemul public de pensii, reducând beneficiile și crescând continuu vârsta de pensionare. În compensare vin pensiile private, care cresc, astfel, sumele încasate de contributori.

În România, pensiile private au fost introduse în anul 2007, după intrarea în Uniunea Europeană. Sistemul a fost introdus la recomandarea și sub supravegherea Băncii Mondiale și a Uniunii Europene. Astfel, la Pilonul I s-au adăugat fonduri de pensii private obligatorii (Pilonul II) și fonduri de pensii private facultative (Pilonul III). Pilonul II presupune ca o mică parte din contribuția de asigurări sociale (CAS) plătită la bugetul public să fie direcționată către fonduri private de pensii, bazate pe acumulare și investirea continuă a acestor sume. 

Facilități pentru pensionari, oferite de bănci

Banii aparțin clienților

Banii din aceste fonduri aparțin celor care contribuie la Pilonul II, deci sunt  proprietatea privată a oamenilor, ca atunci când s-ar depune într-un cont bancar sau alte active financiare. Pilonul III funcționează pe aceleași principii, dar contribuțiile nu sunt redirecționate de la bugetul public, așa cum se întâmplă în cazul Pilonului II, ci sunt plătite în mod voluntar, facultativ, de către salariați sau angajatorii lor. Contribuția la fondurile de pensii facultative beneficiază de o deductibilitate fiscală anuală, atât la angajat, cât și la angajator, considerându-se că Pilonul II și Pilonul III de pensii private reprezintă singura soluție eficientă de economisire suplimentară, astfel încât să fim pregătiți pentru momentul în care sistemul public de pensii ar deveni nesustenabil. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Trenuri
ANAF

Buletinul electronic creează mai mult probleme românilor

Noile cărți electronice de identitate, emise cu...

Lucrător din industria petrolieră / FOTO: Freepik
Hidroelectrica
Ilie Bolojan

Bolojan: Deficitul bugetar mare nu mai poate fi susținut

Ilie Boloja atrage atenția că România se confruntă cu o...

Donald Trump

MAGA, divizată din cauza războiului Israeliano-Iranian

După ce și-a câștigat un nou mandat cu mesajul...

Freepik.com
Freepik.com
Bani. Freepik.com
Uzină Ford / Foto: Flickr
Ucraina se aşteaptă ca viitorul pachet de sancţiuni europene contra Moscovei să vizeze şi compania de stat Rosatom

Rosatom construiește prima centrală nucleară din Kazahstan

Agenţia pentru Energie Nucleară din Kazahstan a anunţat...

Uzinele Dacia
Donald Trump și Elon Musk
Tel Aviv sub asediul Iranului
Freepik.com
O combină recoltează grâu / Foto: Freepik
Metrou București
Petrol / FOTO: Freepik
Ghișeu
Gazprom
Sala de ședință din clădirea Guvernului
Contrabanda cu tutun
Cimitir de mașini
Freepik.com

pixel