Pentagonul nu încurcă lucrurile: Rusia este una, China este altceva

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Pentagonul a publicat noua sa strategie de apărare
Pentagonul a publicat noua sa strategie de apărare
În noua sa strategie de apărare, Pentagonul a așezat Rusia și China pe poziții distincte, avertizând, totodată, că armele  nucleare ale Statelor Unite sunt destinate să "descurajeze orice formă de atac strategic", inclusiv convenţional.

China prezintă un risc "fundamental" pentru securitatea SUA în deceniile care vor urma, în timp ce Rusia reprezintă o "ameninţare acută", estimează Pentagonul în noua sa strategie de apărare publicată joi și preluată de agențiile internaționale de presă. 

China "prezintă provocarea cea mai fundamentală şi cea mai sistemică, în timp ce Rusia reprezintă o ameninţare acută la adresa intereselor naţionale ale Statelor Unite în străinătate şi pe teritoriul american", a precizat Ministerul american al Apărării în acest document care stabileşte strategia pentru armata SUA pentru anii următori.

"Pericolul cel mai profund şi cel mai grav pentru securitatea naţională a SUA este reprezentat de eforturile coercitive şi din ce în ce mai agresive ale Chinei de a remodela regiunea Indo-Pacific şi sistemul internaţional în conformitate cu interesele şi preferinţele sale autoritare", potrivit acestei noi strategii de apărare, publicată pentru prima oară împreună cu noua strategie nucleară a SUA.

Dominație în regiuni cheie

"Retorica din ce în ce mai provocatoare şi activităţile coercitive ale Chinei împotriva Taiwanului sunt destabilizatoare, riscă să provoace neînţelegeri şi ameninţă pacea şi stabilitatea în strâmtoarea Taiwan", se arată în acest document de 20 de pagini, a cărui versiune clasificată mai lungă a fost transmisă Congresului cu câteva luni în urmă.

Noua strategie americană "caută să împiedice o dominaţie a Chinei în regiuni-cheie, protejând în acelaşi timp teritoriul american şi consolidând un sistem internaţional stabil şi deschis", adaugă Pentagonul, care precizează totuşi că "un conflict cu China nu este nici inevitabil, nici de dorit".

Rusia, la rândul său, prezintă un risc "acut", care a fost "demonstrat cel mai recent de invazia nejustificată în Ucraina", potrivit documentului. "Invadarea Ucrainei de către Rusia subliniază ca pericolul nuclear persistă şi s-ar putea agrava, într-un context geopolitic din ce în ce mai competitiv şi instabil".

Utilizarea unei arme nucleare indiferent de puterea ei 

În altă ordine de idei, SUA consideră că armele lor nucleare sunt destinate să "descurajeze orice formă de atac strategic", inclusiv convenţional. "Aceasta include utilizarea unei arme nucleare, indiferent de puterea sa, şi aceasta include atacuri foarte importante de natură strategică, cu utilizarea de mijloace non-nucleare", a precizat în faţa presei un înalt responsabil din Ministerul american al Apărării, explicând că această nouă abordare este destinată "să complice luarea unei decizii" de către adversar, într-un moment în care Rusia acuză Ucraina că s-ar pregăti să utilizeze o aşa-zisă "bombă murdară".

"Rusia şi-a desfăşurat agresiunea împotriva Ucraina sub ameninţare nucleară, cu declaraţii iresponsabile, exerciţii nucleare la date neprevăzute anterior şi minciuni privind o utilizare potenţială a armelor de distrugere în masă", se precizează în acest document, publicat pentru prima oară în acelaşi timp cu noua strategie de apărare americană.

În timp ce SUA se aşteaptă la un test nuclear iminent al Coreei de Nord, Pentagonul avertizează că o lovitură nucleară din partea Coreei de Nord ar însemna "sfârşitul regimului" lui Kim Jong Un. "Orice atac nuclear al Coreei de Nord împotriva SUA sau a aliaţilor şi partenerilor lor va fi inacceptabil şi va conduce la sfârşitul acestui regim", indică Pentagonul. "Nu există niciun scenariu în care regimul lui Kim ar putea face uz de arme nucleare şi să supravieţuiască".

Efort ambițios de expansiune 

China a angajat un "efort ambiţios de expansiune, de modernizare şi de diversificare a forţelor sale nucleare, subliniază între altele Ministerul american al Apărării, care precizează că Beijingul "doreşte într-adevăr să deţină cel puţin 1.000 de ogive nucleare până la sfârşitul deceniului".

Dar "Rusia este principalul rival al SUA cu forţele nucleare cele mai diverse şi cele mai capabile", se precizează în document. Rusia dispune de 1.550 ogive nucleare desfăşurate şi alte 2.000 nedesfăşurate. "Arsenalul său nuclear modern, care ar urma să crească, reprezintă o ameninţare existenţială pe termen lung pentru SUA şi aliaţii şi partnerii noştri", adaugă Ministerul Apărării, subliniind că "în anii 2030, SUA vor fi pentru prima oară în istoria lor confruntate cu două mari puteri nucleare (care vor fi) concurenţi strategici şi adversari potenţiali". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Documente pe masa unui om de afaceri / Foto: Freepik
Casa pentur care familia Iohannis a încasat chirie timp de peste 20 de ani
Curtea Constituțională a României, CCR / Foto: George Călin / Inquam Photos
Horațiu Potra / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Horațiu Potra a fost adus înapoi în România

Mercenarul Horaţiu Potra, considerat unul dintre...

Drum în lucru / Foto: Freepik
Pompe de căldură / Foto: Freepik
Bani / Foto: Freepik

Cum împarte Guvernul cele 21,41 de miliarde de euro din PNRR

Guvernul a aprobat modificarea integrală a anexei...

Donald Trump

Desecretizarea dosarului Epstein: Nu totul e ceea ce pare!

Controversatul dosar Epstein revine în prim-plan. După...

Bagaj în aeroport pe o bandă rulantă / Foto: Freepik
ABS Group / Foto: UBS Group

UBS ridică prognoza pentru aur în 2026 la 4.500 dolari uncia

Banca elvețiană de investiții UBS Group a revizuit în...

Jensen Huang, fondator, președinte și CEO Nvidia
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Bani. Freepik.com

Domeniile cu cele mai mari creșteri salariale în 2025

2025 a fost un an în care angajatorii au tratat cu...

Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
Impozite și taxe / Foto: Freepik
Klaus Iohannis / Foto: Președinția României

ANAF îl cheamă în instanţă pe Klaus Iohannis

ANAF deschide acțiune în instanță la Tribunalul Sibiu.

Fotografie de la cottonbro studio: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/birou-masa-de-lucru-laptop-barba-i-6803551/
Bursa de la Tokyo / Foto: Dick Thomas Johnson / Flickr
Service auto / Foto: Freepik
Pensionară / Foto: Freepik
ANAF

ANAF: 20 noiembrie, termen critic! Firmele trebuie să decidă

20 noiembrie este termenul-limită până la care...

Magistrat

Cum arată noua formă a Legii pensiilor speciale

Guvernul reia reforma pensiilor de serviciu din...

Manager lucrează la calculator / Foto: Freepik
Panouri fotovoltaice / FOTO: Freepik
CEC Bank
Sediu Nvidia

pixel