Petre Daea: În patru județe nu se mai poate iriga. La Zimnicea se face plajă

Autor: Delia Gheață
Data publicării:
Petre Daea spune că sunt și zone unde situația este mai bună
Petre Daea spune că sunt și zone unde situația este mai bună
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a vorbit despre seceta din România, dar și despre ce face instituția pe care o conduce.

Culturile de porumb, floarea soarelui şi soia au fost grav afectate de secetă în acest an, în multe zone din ţară, iar în prezent în patru judeţe nu se mai poate iriga din cauza nivelului scăzut al Dunării, a declarat Petre Daea pentru Agerpres.

"Culturile prăşitoare din acest an au fost grav afectate, sunt judeţe întregi, cum este cazul la Vrancea, unde tot judeţul este afectat, pe partea de nord a judeţului Galaţi, o bună parte din judeţul Buzău şi alte judeţe în partea de nord-vest, cum este cazul la Bihor, Arad şi Timiş, culturile de porumb, de floarea soarelui şi de soia sunt afectate. Sigur că aici se pune problema ce măsuri a luat Ministerul Agriculturii în această perioadă pentru a fi aproape de fermieri şi a le da sprijinul necesar pentru a reduce efectele negative produse de acest fenomen extrem de aprig pentru o ţară, ştiind că nu există nicio palmă de pământ în România la această dată care să nu fie afectată de secetă pedologică", a precizat Daea.

Pe de altă parte, acesta a susţinut că în perimetrele irigabile situaţia este bună din punct de vedere al stării de vegetaţie, însă sunt patru judeţe unde nu se mai poate iriga, respectiv în Olt, Dolj, Teleorman şi Brăila, din cauza nivelului scăzut al Dunării.

"Anul acesta s-au irigat peste un milion de hectare prin norme succesive de irigaţii. Avem o situaţie bună din punct de vedere al stării de vegetaţie la culturile aflate în perimetrul irigabil, aceasta datorită faptului că am putut să conectăm staţiile de pompare la sursele de apă şi să le ţinem în stare de funcţionare, până când sursa dispărut. Spun că până când sursa dispărut pentru că în Olt, în Dolj şi în Teleorman şi de joi s-a oprit şi staţia de la Brăila IM Gheorghiu, care avea în spate o suprafaţă de 250.000 hectare şi deservea teritoriul celor două judeţe Brăila şi Ialomiţa, s-a oprit din cauza nivelului scăzut al Dunării. Apele fluviului s-au îndepărtat de mal, practic, în anumite zone, cum este cazul la Zimnicea, în vadul Dunării, se face plajă acum şi această situaţie nu este confortabilă din niciun punct de vedere. Cu toate intervenţiile pe care le-am făcut pentru a curăţa canalele de aducţiune, cu toate acestea, n-am putut să ţinem în stare de funcţionare staţiile de pompare", a explicat oficialul MADR.

Potrivit sursei citate, din cele 86 de staţii de pompare, la ora actuală se mai lucrează cu 54 "peste tot în ţară", deoarece nu mai există nivele de exploatare la staţiile de pompare.

"Se observă în judeţe situaţii diferite. Situaţii bune, care înseamnă stare de vegetaţie corespunzătoare, acolo unde s-au putut aplica udări din diferite surse. O situaţie mulţumitoare, acolo unde ploile au căzut pe areale mai restrânse, dar care au putut să menţină starea de vegetaţie a culturilor prăşitoare, însă sunt situaţii foarte grele în judeţele acestea de partea de est a ţării şi în partea de vest a ţării, cum spuneam în Vrancea, în Buzău, în Vaslui, în Galaţi, partea nord şi partea de centru şi vest a ţării, în Sălaj, Satu Mare, Bihor, Arad şi chiar Timiş", a subliniat Daea.

Citește și Daea: ”Nu există niciun colţişor în ţară unde să nu avem secetă pedologică”

Măsurile anunţate până în prezent pentru ajutorarea fermierilor au vizat ordinul comun semnat de ministrul Agriculturii şi de cel de Interne care oferă posibilitatea fermierilor să decidă la faţa locului ce vor face cu cultura afectată din cauza secetei, promovarea unui act normativ privind asigurarea subvenţiei pentru acciza la motorină în aşa fel încât să poată fi executate lucrările în câmp, notificarea la Bruxelles pentru acordarea subvenţiei pe suprafaţă, într-un procent mai mare ca avans, până la 70%, convenţia între Ministerul Agriculturii, Fondul de Garantare a Creditului Rural şi CEC pentru a putea facilita drumul spre "creditare uşoară, rapidă şi fără presiune asupra fermierilor". Ministrul a precizat că în prezent sunt discuţii cu alte 15 bănci care vor să dea credite prin Programul "De trei ori subvenţia".

În privinţa pregătirii noului an agricol, ministrul susţine că nu vor fi probleme din cauza secetei, pentru că "fermierii ştiu ce au de făcut şi sunt hotărâţi să continue activitatea în agricultură". "Eu cred că natura nu va rămâne datoare şi ne va aduce precipitaţiile necesare pentru a putea executa la timp lucrările în câmp şi să însămânţăm în epoca optimă, asigurând astfel condiţii pentru germinare şi pentru închegarea culturii", a subliniat ministrul Agriculturii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Vânzare online / Foto: Freepik
Investiții / Foto: Freepik
Documente
Delegațiile din Ucraina și SUA
REMAT
Atacurile cibernetice au devenit normă în spațiul digital din România
Fermieri / Foto: Freepik

25 de milioane de euro sprijin pentru fermierii români

Fermierii români vor beneficia de un sprijin financiar...

Dronă militară / Foto: Freepik
Uzină auto / Foto: Flickr
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Supermarket. Freepik.com
Factura. Freepik.com
Taxe / Foto: DCBusiness
Industrie. Foto: Pexels.com
Banca Națională a României

BNR: ROBOR a scăzut, însă IRCC a ajuns la o valoare record

Veşti bune pentru românii care au credite în lei...

Energia, călcâiul lui Ahile al Europei / Foto: Freepik
Foto: Pexels.com

Tinerii îngroaşă rândurile şomerilor

În trimestrul III al anului 2025, rata de ocupare a...

Wall Street. Foto: Freepik.com
Sediul Băncii Centrale Europene / Foto: BCE / Flickr
Foto: Freepik.com
Grecia
BVB
Diana Buzoianu
Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați

pixel