ASF: Piaţa asigurărilor din România a crescut cu 28% în primele nouă luni ale anului 2022

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Piaţa asigurărilor din România a crescut până la 13,4 miliarde lei.

Piaţa asigurărilor din România a crescut în primele nouă luni cu 28%, la aproximativ 13,4 miliarde lei, faţă de valoarea înregistrată în perioada similară a anului anterior, potrivit unui raport publicat marţi de Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF).

Astfel, volumul total al subscrierilor pentru activitatea de asigurări generale s-a situat la 10,8 miliarde lei, în creştere cu 34% faţă de perioada ianuarie - septembrie 2021, deţinând o pondere de 81% din valoarea totală a primelor brute subscrise (PBS) de asigurătorii autorizaţi şi reglementaţi de ASF şi sucursale.

Pentru segmentul asigurărilor de viaţă, valoarea totală a primelor brute subscrise a fost de 2,6 miliarde lei, în creştere cu 5% comparativ cu primele 9 luni aferente anului 2021.

Totodată, despăgubirile brute plătite de asigurătorii autorizaţi şi reglementaţi de ASF, de sucursale şi de Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) au însumat 6,3 miliarde lei în primele 9 luni ale anului 2022. Pe de altă parte, despăgubirile brute plătite pentru segmentul asigurărilor generale s-au situat la 5 miliarde lei, în timp ce pentru activitatea de asigurări de viaţă despăgubirile brute plătite au fost în valoare de 1,3 miliarde lei.

"Sumele aprobate pentru plata daunelor de către FGA au fost în valoare totală de circa 484 milioane lei, din care aproximativ 94% reprezintă sume aprobate pentru plata daunelor RCA (455 milioane lei)", se menţionează în raport.

În primele nouă luni ale anului 2022, societăţile de asigurare autorizate şi reglementate de ASF au subscris prime brute în valoare de aproximativ 12,1 miliarde lei, în creştere cu aproximativ 23% faţă de valoarea înregistrată în perioada similară a anului anterior.

"Piaţa asigurărilor din România rămâne orientată spre activitatea de asigurări generale, ce deţine o pondere de 83% din totalul primelor brute subscrise de societăţile de asigurare autorizate şi reglementate de ASF. Piaţa asigurărilor generale rămâne dominată de asigurările auto, astfel încât acestea, incluzând clasa A3 (Asigurări de mijloace de transport terestru, altele decât cele feroviare) şi clasa A10 (Asigurări de răspundere civilă auto, inclusiv răspunderea transportatorului), reprezintă aproximativ 77% din totalul primelor brute subscrise pentru activitatea de asigurări generale şi 64% din totalul primelor brute subscrise de societăţile de asigurări în primele 9 luni ale anului 2022.", susţin autorii raportului.

Volumul primelor brute subscrise pentru segmentul asigurărilor de viaţă a depăşit nivelul de 2 miliarde lei, fiind susţinut de creşterea cu circa 7% a subscrierilor pentru clasa C1 (Asigurări de viaţă, anuităţi şi asigurări de viaţă suplimentare).

Asigurările de sănătate au continuat să înregistreze o dinamică pozitivă în primele 9 luni ale anului 2022, cu un volum al subscrierilor de peste 509 milioane lei, în creştere cu aproximativ 33% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2021 (384 milioane lei), deţinând o pondere de 4,22% în totalul primelor brute subscrise de societăţile autorizate şi reglementate de ASF.

Totodată, asigurările de garanţii au înregistrat un volum al primelor brute subscrise de aproximativ 191 milioane lei în primele 9 luni ale anului 2022, în scădere cu 27% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior (262 milioane lei).

"Calculate la nivelul întregii pieţe, ratele SCR şi MCR au fost supraunitare la finalul lunii septembrie 2022. Rata SCR s-a situat la un nivel de 1,59, în scădere cu 14% faţă de septembrie 2021, în timp ce rata MCR a înregistrat un nivel de 3,70, în scădere cu 18% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.", se precizează în raport.

Societăţile de asigurare autorizate în alte state membre UE au subscris în primele 9 luni ale anului 2022 în baza dreptului de stabilire (FOE - freedom of establishment), pe teritoriul României, prin intermediul a 14 sucursale, un volum al primelor brute subscrise de aproximativ 1,4 miliarde de lei (10,2% din totalul primelor brute subscrise de societăţile locale autorizate de ASF şi sucursale), în creştere cu aproximativ 82% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2021.

"O vulnerabilitate a pieţei de asigurări din România rămâne gradul ridicat de concentrare atât din perspectiva expunerii faţă de principalele clase de asigurare, cât şi din punct de vedere al dimensiunii semnificative a cotelor de piaţă deţinute de un număr relativ mic de societăţi de asigurare. Deşi se observă o diminuare a gradului de concentrare pe piaţa RCA din România, primii doi asigurători continuă să deţină o cotă de piaţă semnificativă (circa 52%), în scădere faţă de finalul anului anterior când primii doi asigurători deţineau o cotă de piaţă cumulată de 61%", mai arată raportul.

Din totalul primelor brute subscrise de societăţile de asigurare autorizate şi reglementate de ASF în primele 9 luni ale anului 2022 (12,1 miliarde lei), primele brute subscrise pe teritoriul altor state au înregistrat un volum de circa 77 milioane lei, reprezentând aproximativ 0,6% din volumul total al primelor subscrise, în scădere comparativ cu perioada similară din anul anterior (circa 214 milioane lei).

La finalul lunii septembrie 2022, valoarea totală a rezervelor tehnice brute constituite de societăţile de asigurare se situa la un nivel de circa 22,1 miliarde lei, în creştere cu 7,4% faţă de finalul anului 2021 (aproximativ 20,6 miliarde lei). Din valoarea totală a rezervelor tehnice brute, 59% reprezintă rezerve constituite pentru asigurările generale, în timp ce 41% din totalul rezervelor tehnice sunt constituite pentru activitatea de asigurări de viaţă.

La finalul primelor nouă luni ale anului 2022, atât valoarea activelor, cât şi cea a obligaţiilor societăţilor de asigurare (măsurate conform principiilor regimului Solvabilitate II) au înregistrat creşteri comparativ cu valorile înregistrate în aceeaşi perioadă a anului precedent.

Activele totale au crescut cu 14% la nivelul întregii pieţe a asigurărilor, iar datoriile totale ale societăţilor de asigurare au crescut cu 18% la 30 septembrie 2022 comparativ cu valoarea înregistrată la aceeaşi dată a anului anterior.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bursa de Valori București
Ministrul Marcel Boloș / FOTO: Facebook
Stație de transformare / Foto: Freepik
ArcelorMittal

ArcelorMittal amână investițiile verzi planificate în UE

Al doilea mare producător de oțel din lume are pretenții...

Cu ochii pe mesaje / FOTO: Freepik
foto: pexels.com
Concedieri / sursa foto: Freepik.com / Drazen Zigic
Aragaz / FOTO: Unsplash

Ungaria caută noi surse de aprovizionare cu gaz natural

O strategie menită să asigure un echilibru între...

Om de afaceri / FOTO: Freepik

Companiile chineze se agață de dolarul american

Companiile chineze își păstrează dolarii,...

Date ROBOR

A crescut ROBOR. Veste proastă pentru cei care au credite

Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...

Un tractor ară câmpul / Foto: Freepik

AFM. Încep înscrierile în programul Rabla pentru Tractoare

Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...

Palatul CEC
Germania. Foto: Ingo Joseph - Pexels
Ruble
Ministrul Adrian Câciu / FOTO: Gov.ro
SUA-China / FOTO: Freepik
Banca Naţională a României
Wall Street
Bună dimineața!
Tehnologie avansată / FOTO: Freepik

Suedezii propun asistentul virtual cu ”mii de fețe”

La show-ul de tehnologie Gitex 2024 desfășurat recent în...

Centrala Iernut a Romgaz / Foto: Romgaz
Marcel Ciolacu

Guvernul prelungește plafonarea prețului la energie

Premierul Marcel Ciolacu a făcut un anunț important...

Cu mâna întinsă / FOTO: Wikipedia

pixel