PIB-ul României a crescut cu 0,3% în primele şase luni din 2025

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Produsul Intern Brut a crescut în primele şase luni cu 0,3% pe seria brută şi cu 1,5% pe seria ajustată sezonier, comparativ cu semestrul I 2024, iar în trimestrul II 2025 a fost mai mare cu 1,2% în termeni reali, faţă de trimestrul I, potrivit datelor provizorii (2) date vineri publicităţii de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În semestrul I 2025, Produsul intern brut a crescut, comparativ cu semestrul I 2024, cu 0,3% pe seria brută şi cu 1,5% pe seria ajustată sezonier. Seria ajustată sezonier a Produsului intern brut trimestrial pentru perioadele anterioare s-a modificat faţă de varianta provizorie, publicată în Comunicatul de presă nr. 222 din 5 septembrie 2025, ca urmare a revizuirii datelor pentru perioada 2018-2024 şi a revizuirii estimărilor pentru trimestrul II 2025, transmite INS.

PIB estimat pentru semestrul I 2025 a fost de 821,829 miliarde lei preţuri curente, pe serie brută, în creştere - în termeni reali - cu 0,3% faţă de semestrul I 2024.

Pentru trimestrul II al anului în curs, Produsul Intern Brut - date ajustate sezonier - estimat a fost de 467,684 miliarde lei preţuri curente, în creştere - în termeni reali - cu 1,2% faţă de trimestrul I 2025 şi cu 2,3% faţă de trimestrul II 2024.

Pe serie brută, Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul II 2025 a fost de 446,487 miliarde lei preţuri curente, în creştere - în termeni reali - cu 0,3% faţă de trimestrul II 2024.

În ceea ce priveşte contribuţia categoriilor de resurse şi de utilizări la modificarea PIB, comparativ cu varianta provizorie (1), dinamica PIB nu s-a modificat, iar cea a valorii adăugate brute s-a majorat cu +0,1 puncte procentuale.

 

Situaţia pe ramuri de activitate



Volumul valorii adăugate brute pe ramuri de activitate a înregistrat modificări mai importante între cele două estimări, astfel: agricultura, silvicultura şi pescuitul de la 0,1% la 0,0% între cele două estimări, iar volumul de activitate a crescut faţă de estimarea anterioară cu +0,1 puncte procentuale (de la 102,5% la 102,6%); industria nu a contribuit la creşterea PIB (0,0%) în cele două variante, iar volumul de activitate a crescut cu +0,1 puncte procentuale (de la 99,8% la 99,9%); construcţiile de la +0,1% la +0,2% între cele două estimări, iar volumul de activitate a crescut cu +0,1 puncte procentuale faţă de estimarea anterioară (de la 102,8% la 102,9%); comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transportul şi depozitarea; hoteluri şi restaurante au înregistrat aceeaşi contribuţie la creşterea PIB (+0,1%) în cele două estimări, iar volumul de activitate s-a majorat cu +0,2 puncte procentuale (de la 100,4% la 100,6%).

Informaţiile şi comunicaţiile au înregistrat aceeaşi contribuţie la creşterea PIB (+0,1%) în cele două estimări, iar volumul de activitate s-a modificat faţă de estimarea anterioară cu -0,1 puncte procentuale (de la 101,2% la 101,1%), iar intermedierile financiare şi asigurările nu au contribuit la creşterea PIB (0,0%), volumul de activitate modificându-se faţă de estimarea anterioară cu +0,1 puncte procentuale (de la 99,1% la 99,2%).

Tranzacţiile imobiliare au crescut de la -0,1% la 0,0% între cele două estimări, iar volumul de activitate s-a modificat faţă de estimarea anterioară cu +0,2 puncte procentuale (de la 99,3% la 99,5%), activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice; activităţile de servicii administrative şi activităţile de servicii suport au avut aceeaşi contribuţie la creşterea PIB (-0,3%), iar volumul de activitate nu s-a modificat faţă de estimarea anterioară (96,9%); administraţia publică şi apărarea; asigurările sociale din sistemul public; învăţământul; sănătatea şi asistenţa socială nu au contribuit la creşterea PIB (0,0%) în cele două estimări, iar volumul de activitate nu s-a schimbat faţă de estimarea anterioară (99,8%).

De asemenea, activităţile de spectacole, culturale şi recreative; reparaţiile de produse de uz casnic şi alte servicii nu au contribuit la creşterea PIB (0,0%) în cele două variante, iar volumul de activitate nu s-a modificat faţă de estimarea anterioară (100,7%).



Volumul impozitelor nete pe produs a scăzut cu -0,3 puncte procentuale în varianta provizorie (2) comparativ cu varianta provizorie (1), de la 103,2% la 102,9%, potrivit datelor statistice,

Din punctul de vedere al utilizării PIB, diferenţe semnificative ale contribuţiei la modificarea PIB între cele două estimări au înregistrat: cheltuiala pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei, de la +0,9% la +0,6%, ca urmare a scăderii volumului său cu -0,3 puncte procentuale de la 101,2% la 100,9%; cheltuiala pentru consumul final individual al administraţiilor publice, de la -0,1% la +0,2%, ca urmare a majorării volumului său cu +3,6 puncte procentuale de la 98,6% la 102,2%; consumul final colectiv efectiv al administraţiilor publice, de la -0,2% la -0,5%, ca urmare a scăderii volumului său cu -3,5 puncte procentuale de la 98,8% la 95,3%; formarea brută de capital fix a avut aceeaşi contribuţie la creşterea PIB (-0,1%), iar volumul de activitate a crescut cu +0,1 puncte procentuale de la 99,7% la 99,8%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bani. Foto: Freepik.com
Lingouri și monede de aur / sursa foto: Freepik.com

Aurul a trecut pragul de 650 lei/gram

Leul a încheiat ședința de miercuri în ușoară scădere...

BNR / Foto: DCBusiness
Dosar ANAF. foto: Freepik.com
Oameni pe stradă
Fermier face curat într-o cocină / Foto: Freepik
Foto: Mihai Ciobanu
TAROM

Bogdan Costaş, director general interimar al TAROM

Consiliul de Administraţie al TAROM a decis numirea lui...

Foto: Freepik.com
Foto: DRDP Brasov
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
UE - bani. Foto: Freepik.com

UE - excedent de cont curent, România - campioană la deficit

Uniunea Europeană a continuat să înregistreze un...

Schimb valutar. Freepik.com
Bucuresti / Foto: Oana Pavelescu

Care este salariul mediu în Bucureşti

Informaţii oficiale de la INS.

Oameni pe stradă
Grafică: Oana Pavelescu

Rata anuală a inflaţiei: 9,69% în luna decembrie 2025

Rata anuală a inflaţiei în luna decembrie 2025...

Bani

Veste bună de la BNR pentru românii care au rate

Dobânzi mai mici la credite: Ce indică ultimele date BNR...

Semnare contract. Foto: Freepik.com
O situație îngrijorătoare / FOTO: Freepik
Foto: Freepik.com

Metalul care tinde să devină noul aur al economiei globale

Pariul fierbinte al investitorilor pentru 2026.

Temu / Foto: DCBusiness
Toyota. Foto: Pexels.com
Platforma care forează în zăcământul Neptun Deep / Foto: Romgaz

Când începe extragerea gazelor din Neptun Deep

Ministrul Energiei a venit cu detalii despre proiectul...

Economii. Sursa: Freepik.com
Impozite și taxe / Foto: Freepik
Showroom auto / Foto: Freepik
Clădire de birouri / Foto: Unsplash

Se anunţă o creştere a chiriilor în 2026

Bucureștiul conduce investițiile imobiliare, orașele...


pixel