Plafonarea prețului la gaze. Virgil Popescu: Miniștrii Energiei din UE nu au ajuns la un acord

Autor: Mara Ivan
Data actualizării:
Data publicării:
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a participat la cele două zile de discuții cu omologii lui din UE. 

Miniştrii Energiei din UE nu au ajuns la un acord cu privire la valoarea plafonului şi la alte elemente din mecanismul de corecţie a preţului gazului natural, la nivelul UE, a anunţat miercuri ministrul Energiei, Virgil Popescu.

"Am participat la reuniunea extraordinară a Consiliului miniştrilor Energiei, la Bruxelles. După două zile de discuţii şi negocieri lucrările s-au finalizat aseară târziu, dar nu am ajuns la un acord cu privire la valoarea plafonului şi la alte elemente din mecanismul de corecţie a preţului gazului natural, la nivelul Uniunii Europene", a scris acesta pe pagina sa de Facebook.

Discuţiile vor continua în perioada următoare.

"România, alături de Spania, Italia, Belgia, Grecia, Bulgaria, Slovacia, Polonia, Lituania şi Slovenia susţin un plafon rezonabil pe preţ care să nu dea un semnal în piaţă de creştere a preţului, ci din contră să ajute la stabilizarea acestuia la valori rezonabile. Vom negocia şi în zilele următoare pentru a putea ajunge la un consens", a subliniat ministrul Energiei.

Executivul comunitar a propus plafonarea, pentru un an, a preţurilor la gaze atunci când preţurile la hub-ul de gaze TTF ar depăşi nivelul de 275 de euro/Megawatt oră timp de două săptămâni consecutiv şi atunci când preţurile TTF vor fi mai mari cu 58 de euro faţă de preţul mediu mondial la gaze naturale lichefiate timp de 10 zile de tranzacţionare.

Potrivit Reuters, ţări ca Belgia, Polonia şi Italia susţin că o plafonare este necesară pentru ca economiile să nu fie afectate masiv de preţul ridicat al energiei. De cealaltă parte a mesei se află un grup mic de state membre UE, care include Germania, Ţările de Jos şi Austria, care susţin că un plafon de preţ i-ar face pe furnizori să îşi vândă în altă parte gazele şi de asemenea ar elimina stimulentele pentru reducerea consumului de gaze.

12 din cele 27 state membre UE au distribuit un document, consultat de Reuters, în care cer ca plafonarea preţului să fie "semnificativ" mai scăzută decât cel mai recent compromis negociat de ţările blocului comunitar.

"Textul nu a ajuns suficient de departe spre ceea ce am putea considera un compromis satisfăcător", se arată în documentul susţinut de România, Belgia, Italia, Polonia, Slovenia, Bulgaria, Croaţia, Grecia, Letonia, Lituania şi Slovacia.

Cea mai recentă propunere, consultată de Reuters, prevede o plafonare dacă preţurile depăşesc 220 de euro/Megawatt oră timp de cinci zile, la cotaţiile futures la gaze cu livrare în luna următoare de la hub-ul TTF de la Amsterdam (unde se stabilesc preţurile de referinţă în Europa) şi atunci când preţurile sunt mai mari cu 35 de euro faţă de preţul mediu mondial la gaze naturale lichefiate. 

Citește și Criza energetică. Radu Popa (PSD): Să dea Dumnezeu să fie o iarnă blândă, altfel am încurcat-o

”Nu vreau să dau știri alarmiste. Sper să ne țină Dumnezeu, să ne țină iarna asta moale și să țină Dumnezeu cu noi, pentru că altfel va fi greu să trecem de jumătatea lui ianuarie-jumătatea lui februarie. Atunci sunt vârfurile de consum și atunci este perioada cea mai friguroasă. Uneori s-a dus chiar în martie. Doamne ferește să fie așa, pentru că vom avea o problemă. De regulă, importăm cam 15% din consumul de energie și gaz, însumat cam 15%. Înțeleg că avem rezerve de gaz, dar să nu uităm că asigurăm energia electrică și gazul pentru Republica Moldova și cred că pe fondul războiului din Ucraina, capacitatea de rafinare a petrolului pentru benzină și motorină și care are legătură cu prețul benzinei și motorinei ar putea fi influențată”, a subliniat Radu Popa. ...

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Documente ANAF. Freepik.com
Lacat. Freepik.com
Volkswagen / Foto: Chris Verwymeren / Flickr
Centrala carbune / sursa foto: Freepik.com
Freepik.com
Florin Manole. Foto: Crişan Andreescu
București / Foto: Freepik
Panouri fotovoltaice / sursa foto: Freepik.com
Înaltă tensiune / FOTO: Freepik
Flacără la aragaz / Foto: Freepik
Foto: REUTERS

Cum fentează Coreea de Nord sancţiunile internaţionale

Coreea de Nord a găsit metodele prin care să eludeze...

ANAF

Ghid ANAF: Verificarea contribuțiilor sociale CAS și CASS

Orice român își poate verifica gratuit, online, situația...

Economii. Sursa: Freepik.com
Palatul Parlamentului / Foto: Freepik
Tren CFR
Ionuț Polexe, Value Proposition Director, PPC Energie
Foto: Pexels.com
Muncitori pe șantier / Foto: Unsplash
Președintele Nicușor Dan conduce ședința CSAT

Situaţia sistemului energetic al României, analizată în CSAT

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anuţat vineri, că va...

Paris. Foto: Mihai Ciobanu
Foto: Oana Pavelescu
PPC
Timpul de lucru. Foto: Freepik.com
foto: pexels.com
factura energie. Freepik.com
Banca Națională a României
Freepik.com

Start optimist la BVB: Majoritatea indicilor, în urcare

Bursa de Valori Bucureşti începe ziua pe verde:...

Fotografie de la cottonbro studio: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/birou-masa-de-lucru-laptop-barba-i-6803551/
Paste. Foto: Freepik.com

pixel