Portretul întreprinzătorului român: Cu experiență, dar singuratic

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Are studii universitare
Are studii universitare
Întreprinzătorul român din 2021 este bărbat, cu vârsta între 45 şi 60 de ani, are pregătire economică la nivel de studii universitare sau postuniversitare, experienţa sa antreprenorială medie depăşeşte 20 de ani, nu prea lucrează în parteneriat, ci este unic proprietar al afacerii, reiese din Carta Albă a IMM-urilor, lansată online.

Lucrarea reprezintă cea mai aprofundată analiză a sectorului IMM din România ce prezintă situaţia de ansamblu a mediului de afaceri în anii 2020 şi 2021, impactul COVID, dificultăţile cu care se confruntă IMM-urile, nevoile şi sursele lor de finanţare, modalitatea în care inovează, intenţia de accesare de fonduri nerambursabile sau criteriile de care ţin cont în alegerea partenerului de business, constituind baza pentru propuneri de strategii cu privire la viitoarele direcţii de susţinere şi dezvoltare ale mediului de afaceri românesc.

Cu prilejul realizării lucrării, s-a realizat şi un profil al întreprinzătorului român în 2021.

"Am realizat şi un scurt profil al întreprinzătorului din 2021. El arată că întreprinzătorul român este bărbat, între 45 şi 60 de ani, deci o vârstă destul de înaintată, credem că ar trebui să reuşim să coborâm această vârstă a iniţiativei antreprenoriale. Ne bucură să vedem că întreprinzătorul român are pregătire economică, respectiv la nivel de studii universitare sau postuniversitare, experienţa antreprenorială medie este de peste 20 de ani. Nu prea lucrează în parteneriat întreprinzătorii români şi sunt unici proprietari ai afacerii, implică însă membrii familei şi alocă 40 de ore de lucru pentru afacere", a afirmat preşedintele CNIPMMR, Florin Jianu, la evenimentul de lansare.

Principalele evoluţii contextuale cu influenţă negativă asupra activităţii IMM-urilor reliefate în Carta Albă vizează pandemia de coronavirus - 67,74%, birocraţia excesivă - 39,96%, predictibilitatea redusă a mediului pentru IMM-uri - 39,61%, politicile statului de sprijinire a firmelor şi populaţiei în contextul actual - 38,53%, insuficienta capacitate a Guvernului, Parlamentului etc. de a gestiona problemele economice - 34,41%.

De asemenea, incertitudinile evoluţiilor viitoare au fost semnalate de 51,08% dintre IMM-uri, urmate de scăderea cererii interne (46,59%), pregătirea şi menţinerea personalului (43,55%), birocraţia (41,94%), concurenţa neloială (40,86%), creşterea nivelului cheltuielilor salariale (35,66%), fiscalitatea excesivă (30,82%).

Citește și Virgil Popescu: Lansăm Măsura 1 pentru IMM-uri, probabil din octombrie. Măsura 2 mai așteaptă

Potrivit lui Jianu, 2021 a însemnat o cădere a evaluării pozitive din partea mediului de afaceri cu privire la dezvoltarea afacerilor. Astfel, numai 7,9% din organizaţii au estimat că evoluţia mediului de afaceri va fi favorabilă dezvoltării business-urilor lor, faţă de 11% în 2020.

"Două lucruri îmbucurătoare în 2021: 6 din 10 întreprinzători intenţionează să acceseze fonduri structurale; practic numărul se dublează faţă de 2020, când numai din 3 din 10 doreau acest lucru. Iată că una din soluţiile depăşirii pandemiei e reprezentată în continuare de fondurile structurale. Alt lucru îmbucurător la care băncile şi Fondul Naţional de Garantare în principal au avut un real succes şi au pus umărul este faptul că a scăzut numărul companiilor care se autofinanţează. Numai 4 din 10 se autofinanţează, de undeva de la 6 din 10, câte erau în 2020", a susţinut şeful CNIPMMR.

În ceea ce priveşte dinamica activităţii IMM-urilor, în principal 5 din 10 funcţionează la aceiaşi parametri şi numai 1 din 10 şi-a amplificat activitatea, în timp ce pentru 4 din 10 s-a redus activitatea, dat fiind şi contextul pe care îl traversăm cu toţii.

"Aprecierea cu privire la evoluţia situaţiei economice din România este una echilibrată între o evoluţie negativă, o evoluţie similară şi numai 2 din 10 percep că evoluţia va fi mai bună în anul următor. Sunt şi câteva oportunităţi de afaceri accesibile IMM-urilor în 2021, cu o aplecare mai mare către cererea pe piaţa internă, sau aşa cum spuneam spre obţinerea unui grant din fonduri europene, asimilarea de noi produse sau folosirea de noi tehnologii şi digitalizarea. În continuare, în anul 2021, dar cu mult mai puţin faţă de 2020, când economia a fost închisă şi au apelat foarte mulţi la diverse măsuri de susţinere a mediului de afaceri, vedem credite subvenţionate, amânarea la plată a taxelor şi impozitelor, respectiv un procent mult scăzut pentru şomajul tehnic pentru salariaţi. Vedem evoluţii îmbucurătoare cu privire la tehnologia informaţiei în IMM-uri. Deja 7 din 10 folosesc computerele, e-mailurile, internetul, social media, creşte numărul şi celor care au site propriu, care realizează tranzacţii online, toate aceste lucruri arătând o evoluţie pozitivă a mediului de afaceri şi a digitalizării IMM-urilor. În ceea ce priveşte informatizarea IMM-urilor, 6 din 10 folosesc softuri de operare de afaceri. Mă bucur să văd că deja jumătate din IMM-uri folosesc semnătura electronică. Încet-încet transformăm semnătura electronică şi în parafă profesională cu ajutorul colegilor contabili de la CECCAR", a arătat Florin Jianu.

El a precizat că, pentru fondurile europene, IMM-urile sunt interesate în continuare de achiziţia de noi echipamente şi tehnologii, de dezvoltarea de noi produse şi servicii şi de dezvoltarea afacerilor prin îmbunătăţirea calităţii produselor şi serviciilor. "Fondurile europene, fie că sunt din perioada 2014-2020, din cadrul financiar multianual 20231-2027 sau din PNRR, reprezintă o provocare pentru mediul de afaceri românesc, pentru noi, ca societate, dar reprezintă şi şansa noastră de dezvoltare", a adăugat preşedintele Consiliului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik

pixel