Prețul aurului, în creștere. Investitorii caută din nou un refugiu sigur

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Aur / FOTO: Freepik
Aur / FOTO: Freepik
Datele statistice din Statele Unite atrag toată atenția. 

Prețul aurului a urcat luni la cel mai ridicat nivel dintr-o săptămână, grație unui aflux de valute refugiu, în timp ce traderii așteaptă cu nerăbdare datele privind inflația din SUA, care vor fi anunțate la sfârșitul acestei săptămâni. 

În funcție de cifrele care vor fi publicate, analiștii vor face o nouă evaluare traiectoriei pe care Rezerva Federală a Statelor Unite se va înscrie în privința dobânzii de referință. 

Stimulează achizițiile tehnice

În aceste condiții, aurul spot a crescut cu 0,9%, până la 2.453,77 dolari/uncie. Contractele futures pe aur din SUA au câștigat 0,8%, urcând la 2.493,90 dolari/uncie.

„Ceea ce vedem astăzi pe piețele aurului și a argintului este o susținere a prețurilor ce provin din estimările grafice ascendente, care stimulează achizițiile tehnice”, a explicat Jim Wycoff, analist senior la Kitco Metals.

Vedeta incontestabilă

„Se constată, de asemenea, o cerere în creștere ușoară pentru activele refugiu, unde aurul este vedeta incontestabilă, din cauza tensiunilor tot mai acute din Orientul Mijlociu”, a adăugat domnul Wycoff.

Și nu este doar Orientul Mijlociu, dar și Rusia, care a procedat la evacuarea a două zone din regiunea Kursk, situată la granița cu Ucraina, după ce Kievul și-a intensificat acțiunile militare în acest perimetru de frontieră. 

Două focare de tensiune

În ceea ce privește Orientul Mijlociu, grupul palestinian Hamas a cerut duminică mediatorilor să prezinte un plan bazat pe discuțiile anterioare, în loc să se angajeze în noi negocieri pentru un acord de încetare a focului în Gaza.

În altă ordine de idei, investitorii așteaptă marți publicarea prețurilor de producător și, miercuri, a celor de consum, astfel încât să-și formeze o idee mult mai clară despre inflație.

Un progres binevenit 

Sâmbătă, guvernatorul Fed, Michelle Bowman, și-a înmuiat ușor tonul de obicei destul de tăios, subliniind că în ultimele două luni s-a înregistrat un nou progres ”binevenit” în materie de inflație. 

Potrivit instrumentului FedWatch al Grupului CME, piețele evaluează la 49% probabilitata unei creșteri a dobânzii de politică monetară a SUA cu 50 de puncte de bază (bps) în septembrie.

Protecție împotriva incertitudinilor 

Lingourile sunt văzute ca o protecție împotriva incertitudinilor geopolitice și economice și au tendința de a prospera într-un mediu cu dobândă scăzută.

„Indiferent din ce unghi priviți situația, aurul este o piață bine populată astăzi. Tendința este în creștere, un trend unanim aprobat, dar poziționarea fondurilor macro poate fi acum epuizată fără o recesiune iminentă”, a declarat TD Securities într-o notă.

Printre altele, argintul a crescut cu 1,4%, până la 27,82 dolari/uncie, platina a crescut cu 2,4%, până la 944,60 dolari, iar paladiul a crescut cu 2,2%, la 924 dolari.

32 de rafinării de aur, închise

Între timp, Emiratele Arabe Unite au luat o decizie drastică de a suspenda temporar activitatea a 32 de rafinării de aur, ca parte a unui efort coordonat de a combate spălarea banilor.

Măsura, anunțată recent de Ministerul Economiei din EAU, face parte dintr-o campanie mai amplă de reabilitare a reputației financiare a țării, care a fost afectată de acuzații privind închiderea ochilor la activități ilegale în sectorul aurifer.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bani. Foto: Freepik.com
Lingouri și monede de aur / sursa foto: Freepik.com

Aurul a trecut pragul de 650 lei/gram

Leul a încheiat ședința de miercuri în ușoară scădere...

BNR / Foto: DCBusiness
Dosar ANAF. foto: Freepik.com
Oameni pe stradă
Fermier face curat într-o cocină / Foto: Freepik
Foto: Mihai Ciobanu
TAROM

Bogdan Costaş, director general interimar al TAROM

Consiliul de Administraţie al TAROM a decis numirea lui...

Foto: Freepik.com
Foto: DRDP Brasov
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
UE - bani. Foto: Freepik.com

UE - excedent de cont curent, România - campioană la deficit

Uniunea Europeană a continuat să înregistreze un...

Schimb valutar. Freepik.com
Bucuresti / Foto: Oana Pavelescu

Care este salariul mediu în Bucureşti

Informaţii oficiale de la INS.

Oameni pe stradă
Grafică: Oana Pavelescu

Rata anuală a inflaţiei: 9,69% în luna decembrie 2025

Rata anuală a inflaţiei în luna decembrie 2025...

Bani

Veste bună de la BNR pentru românii care au rate

Dobânzi mai mici la credite: Ce indică ultimele date BNR...

Semnare contract. Foto: Freepik.com
O situație îngrijorătoare / FOTO: Freepik
Foto: Freepik.com

Metalul care tinde să devină noul aur al economiei globale

Pariul fierbinte al investitorilor pentru 2026.

Temu / Foto: DCBusiness
Toyota. Foto: Pexels.com
Platforma care forează în zăcământul Neptun Deep / Foto: Romgaz

Când începe extragerea gazelor din Neptun Deep

Ministrul Energiei a venit cu detalii despre proiectul...

Economii. Sursa: Freepik.com
Impozite și taxe / Foto: Freepik
Showroom auto / Foto: Freepik
Clădire de birouri / Foto: Unsplash

Se anunţă o creştere a chiriilor în 2026

Bucureștiul conduce investițiile imobiliare, orașele...


pixel