Prețul plătit de UE pentru războiul din Ucraina. Analiza bancherilor

Autor: Oana Pavelescu
Data actualizării:
Data publicării:
Christine Lagarde
Christine Lagarde
Țările Uniunii Europene privesc îngrijorate la modul în care se desfășoară războiul din Ucraina. Una dintre întrebările care stau pe buzele tuturor este când se va termina conflictul armat și mai ales cu ce costuri pentru bloc.

Pagubele economice provocate de războiul din Ucraina se agravează în întreaga Europă, în timp ce inflația, deja record, crește și mai mult, iar Germania se confruntă cu pericolul recesiunii din cauza dependenței sale de energia rusă.

Invazia ordonată de Vladimir Putin a subminat încrederea în zona euro și a dus așteptările privind prețurile de consum la cel mai ridicat nivel de la începutul înregistrărilor, în 1985.

În Spania, inflația a urcat cu aproape 10% în martie - cea mai mare din ultimele aproape patru decenii - în timp ce în Germania a depășit așteptările. În cea mai mare economie a continentului, consilierii cancelarului Olaf Scholz au redus perspectivele de creștere economică și au declarat că ar putea avea loc o contracție în cazul în care livrările de gaze naturale vor fi oprite.

Îngrijorare privind prețurile în zona euro

"Cu cât războiul va dura mai mult, cu atât costurile vor fi probabil mai mari", a declarat miercuri, în Cipru, președintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde. Ea a reiterat că orice majorare a ratelor dobânzilor la un nivel scăzut record va fi graduală, descriind "riscuri semnificative pentru creștere" și "incertitudini considerabile" cu privire la perspectivele economice.

Oficialii BCE au respins discuțiile despre stagflație, afirmând că expansiunea în zona euro va depăși 2% chiar și în scenariul lor "sever" pentru 2022. Dar cele mai recente date arată o tracțiune tot mai mare a forțelor care ar produce un astfel de rezultat. Mai mult, mai mulți factori de decizie politică fac presiuni pentru o majorare a ratei dobânzii în acest an, care ar putea greva asupra producției.

Paolo Gentiloni: Economia României va înregistra o creștere puternică în 2022

Miercuri, Peter Kazimir guvernatorul Băncii Centrale a Slovaciei s-a alăturat unui grup tot mai mare de factori de decizie politică care spun că o creștere a ratei în 2022 este posibilă. Madis Muller, guvernatorul Băncii Centrale din Estonia, a declarat că o creștere este "probabilă".

"Am ajuns la un punct în care nu mai este nevoie ca banca centrală să ofere un sprijin suplimentar economiei prin achiziții de active și, de fapt, este corect să ne întrebăm dacă ratele atât de scăzute ale dobânzilor mai sunt adecvate", a declarat Muller într-un interviu.

Austriacul Robert Holzmann - unul dintre principalii membrii ai Consiliului guvernatorilor - a susținut mișcări de un sfert de punct în septembrie și decembrie. 

Pe de altă parte, Gabriel Makhlouf, guvernatorul Băncii Centrale din Irlanda a declarat că, deși politica monetară nu va fi normalizată rapid, BCE va lua toate măsurile necesare pentru a atinge stabilitatea prețurilor. Șeful băncii centrale belgiene, Pierre Wunsch, a declarat, de asemenea, că este în favoarea unei abordări graduale.

În cadrul ședinței din martie, BCE a indicat că obiectivul său principal este combaterea inflației care este de aproape trei ori mai mare decât ținta oficială de 2%. Investitorii analizează cu atenție și prețurile, reacționând la saltul neașteptat de mare de miercuri din Spania prin devansarea pariurilor privind revenirea la zero a ratei de depozit a băncii centrale până în octombrie.

Îngrijorare privind prețurile din zona euro

Datele publicate miercuri în Germania au arătat că inflația a ajuns la 7,6%, indicatorul național atingând cel mai ridicat nivel de la începutul înregistrărilor, după reunificarea de la începutul anilor 1990, iar un consilier guvernamental a avertizat că s-ar putea să se ajungă chiar la inflația de două cifre.

Acestea au sosit deja în Lituania, unde o citire preliminară a indicat că prețurile au crescut cu 15,6% în această lună. 

Totul se va reflecta în cifra inflației de vineri din zona euro, unde analiștii prevăd un nou record în istoria monedei unice.

Privind în viitor, costurile energiei, prețurile alimentelor și blocajele persistente "vor duce probabil inflația mai sus", potrivit lui Christine Lagarde, care a cerut un plan european pentru a se asigura că investițiile - publice și private - sunt puse în funcțiune la fel de repede.

"Cel mai bun mod în care politica monetară poate naviga în această incertitudine este să pună accentul pe principiile opționalității, gradualității și flexibilității", a spus ea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Volodimir Zelenski și Donald Trump / Foto: Reuters / Kevin Lamarque
Alexandru Nazare / Foto: gov.ro
”Cârtița” Sfânta Maria a ajuns la stația Aeroport Băneasa
Capitalul social ar urma să crească semnificativ / Foto: Freepik
CCR nu a stabilit încă o dată la care va discuta sesizarea
Dronă /
O femeie își pune mașina la încărcat într-o stație de alimentare / Foto: Freepik
Oame pe o stradă din MOscova / Foto: Pyklr
Eoliene și panouri solare / Foto: Freepik
Putin vrea să recruteze și femei pentru frontul din Ucraina / Foto: kremlin.ru
Banca Centrală a Norvegiei, Oslo,
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Sediul ANRE
Bani
Freepik.com
freepik.com
Mână care ține cheile unei locuințe / Foto: Freepik
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness
freepik.com
Premierul Ilie Bolojan / Foto: Guvernul României
Bărbat cu ochelari / Foto: Freepik

Cum să îți alegi ochelarii potriviți pentru tine

Ochelarii au evoluat de la un simplu dispozitiv pentru...

TVA / Foto: DCBusiness
Permis auto / FOTO: Facebook Poliția Română
Conductă / FOTO: Freepik
Foto: Freepik.com
Investiții / Foto: Freepik
Uniunea Europeana
Vedere aeriană a unei localități / Foto: Freepik
Volodimir Zelenski și Ursula von der Leyen
Bursa de Valori București

pixel