Prezență regală pentru avanpremiera James Bond. Prințul și ducii, pe lista invitaților

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Prinţul Charles şi soţia sa Camilla, ducesa de Cornwall, alături de ducii de Cambridge, vor asista săptămâna viitoare la Londra la avanpremiera mondială a noului lungmetraj din seria James Bond, au anunţat într-un comunicat cei patru membri ai Casei regal britanice, relatează luni EFE.

Filmul, intitulat "No Time to Die" va avea premiera la Londra în data de 28 septembrie, la Royal Albert Hall, celebra sală unde sunt lansate de obicei filmele avându-l ca erou pe agentul 007.

Prinţul de Wales şi Camilla, alături de prinţul William şi de Kate, ducesa de Cambridge, vor participa la eveniment alături de actorul Daniel Craig, care îl interpretează pentru ultima oară pe James Bond, şi de alţi actori din distribuţia acestui film, precum Rami Malek şi Lea Seydoux.

În sală se vor afla şi lucrători din prima linie a sectorului sanitar şi ai forţelor armate, în semn de recunoştinţă pentru eforturile lor depuse în timpul pandemiei.

Filmul, a cărui premieră a suferit mai multe amânări din cauza pandemiei de COVID-19, va fi lansat în cinematografe din întreaga lume pe 8 octombrie, în timp ce în Marea Britanie va ajunge în săli cu o săptămâna mai devreme, la 30 septembrie.

VIDEO. Vulcan din insulele Canare a erupt sute de metri în aer. Localități întregi, evacuate

Noul lungmetraj este regizat de Cary Joji Fukunaga, iar din distribuţia sa mai fac parte Rami Malek, în rolul personajului negativ Safin, şi Ana de Armas, în rolul unei agente a CIA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Documente ANAF. Foto: AI - Freepik.com
UE - bani. Foto: Freepik.com

UE - excedent de cont curent, România - campioană la deficit

Uniunea Europeană a continuat să înregistreze un...

Schimb valutar. Freepik.com
Contrabanda cu tutun
Bucuresti / Foto: Oana Pavelescu

Care este salariul mediu în Bucureşti

Informaţii oficiale de la INS.

Oameni pe stradă
Bani

Veste bună de la BNR pentru românii care au rate

Dobânzi mai mici la credite: Ce indică ultimele date BNR...

Semnare contract. Foto: Freepik.com
O situație îngrijorătoare / FOTO: Freepik
Foto: Freepik.com

Metalul care tinde să devină noul aur al economiei globale

Pariul fierbinte al investitorilor pentru 2026.

Temu / Foto: DCBusiness
Toyota. Foto: Pexels.com
Platforma care forează în zăcământul Neptun Deep / Foto: Romgaz

Când începe extragerea gazelor din Neptun Deep

Ministrul Energiei a venit cu detalii despre proiectul...

Economii. Sursa: Freepik.com
Impozite și taxe / Foto: Freepik
Showroom auto / Foto: Freepik
Clădire de birouri / Foto: Unsplash

Se anunţă o creştere a chiriilor în 2026

Bucureștiul conduce investițiile imobiliare, orașele...

Aragaz. Foto: Freepik.com
Bani. Freepik.com
BNR: Indice ROBOR
Retea electrica - iarna. Foto: Freepik.com
Telefon / FOTO: Freepik
ANAF / Foto: DCBusiness
Ghișeu / Foto: Arhivă

pixel