Prima cale ferată din România a împlinit 165 de ani. Acum este abandonată

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Gara Oravița
Gara Oravița
Împlinirea a 165 de ani de la inaugurarea primului tronson de cale ferată de pe actualul teritoriu al României, la data de 20 august, va fi marcată simbolic de Forumul Democratic al Germanilor din judeţul Caraş-Severin şi Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor din Reşiţa printr-o deplasare la Oraviţa şi la Baziaş, dar şi prin lansarea unui plic filatelic ocazional, dedicat evenimentului. 

"În urmă cu cinci ani am mai organizat o astfel de acţiune, însă, atunci se mai putea circula cu trenul pe ruta Oraviţa - Iam, printr-o firmă privată de transport persoane pe calea ferată. Din 2015, pe acest tronson de cale ferată nu mai circulă niciun tren. De remarcat este faptul că tronsonul Oraviţa - Iam face parte şi astăzi din situl Calea ferată Baziaş - Oraviţa - Anina, clasat ca monument istoric. Pentru că am dorit să marcăm împlinirea a 165 de ani de la inaugurarea acestui prim tronson, am iniţiat o deplasare cu maşinile în cele două localităţi", a declarat preşedintele Forumului Democratic al Germanilor Caraş-Severin, Erwin Josef Ţigla. 

În plus, cei 165 de ani vor fi marcaţi şi prin lansarea unui plic filatelic ocazional dedicat evenimentului. Cu acelaşi prilej, a fost confecţionată o ştampilă filatelică ocazională, care va fi folosită în cadrul Oficiului Poştal din Oraviţa, pe data de 20 august. Această ştampilă a fost aprobată de Federaţia Filatelică Română şi de către Poşta Română pentru a fi folosită la întreaga corespondenţă ce va fi trimisă marţi din Oraviţa. 

Cel dintâi traseu feroviar din ţară este Oraviţa - Iam - Iasenova - Vracevgai - Baziaş, inaugurat pentru transportul de marfă la 20 august 1854, iar pentru călători, la 1 noiembrie 1856, o investiţie de cinci milioane de florini, considerată de istorici a fi şi cea mai veche din sud-estul Europei. 

Germania reface căile ferate. Plătește prea mult pentru întârzieri

"În raportul din 1853, secretarul ministerial Karl Hocheder anunţa că traseul spre Baziaş, din Lişava la Oraviţa şi de aici la Dunăre, fusese terminat. Inaugurarea are loc la 20 august 1854 cu o locomotivă C-2-t din tipul Engerth. Cu mecanicul Wenzel Hantschke, în locomotivă se află inspectorul Dullnig, inginerul Bach şi arhitectul inginer Maniel. După locomotivă şi tender, se află o platformă descoperită, unde s-au amenajat locurile pe care să stea ministrul Thinnfeld, secretarii Layer şi Hocheder, von Gränzenstein şi von Berg, directorul Direcţiei Montanistice Bănăţene, Friedrich Reitz", precizează istoricul Ionel Bota. 

În anul 1854, momentul inaugurării avea o însemnătate deosebită, mai ales din punct de vedere economic. Mai târziu, începând cu 1 noiembrie 1856, când linia a fost deschisă şi pentru persoane, tronsonul care unea localităţile Oraviţa şi Baziaş prin Răcăşdia - Iam - Iasenova - Biserica Albă, lungimea totală fiind de 62,5 km, avea să reprezinte pentru acest spaţiu un progres fără precedent. 

Ionel Bota arată că după platforma cu oficialităţile au fost legate, în vederea probei rezistenţei şi randamentului, opt vagoane, din care trei încărcate cu lemn de pădure, iar celelalte cinci, cu cărbune de la Anina. Trenul a plecat din Lişava la ora 7,00 dimineaţa, dar platforma a fost ataşată în gara Oraviţa, de unde, după slujba de sfinţire, garnitura a plecat la ora 8,00 şi a ajuns la ora 14,00 în Baziaş, după o singură oprire pe traseu, la Iasenova. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Foto: Pexels.com
O combină recoltează grâu / Foto: Freepik
CE oltenia

Atac cibernetic asupra Complexului Energetic Oltenia

Activitatea Complexului Energetic Oltenia (CEO) a fost...

Freepik.com
La granița dintre Polonia și Belarus spiritele sunt foarte încinse
Jeffrey Epstein și Leslie Wexner (dr) / Foto: DoJ
Documente ANAF. Foto: Freepik.com
Centrala nucleara. Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

Tot mai multe firme pun lacătul pe uşă

Numărul firmelor radiate a crescut în primele 11 luni...

Biroul unui judecător / Foto: Freepik
Foto: Reuters
Euro

Cum îți poți crește veniturile fără să muncești mai mult

Ideea de a câștiga mai mult fără să muncești mai mult...

Mină de cărbune / sursa foto: Freepik.com
Kim Jong Un / FOTO: KCNA
maioreanu
Jeffrey Epstein / Fotografie publicată de DoJ

Tendinţe în turism 2026. Unde vor călători românii

Anul 2025 a confirmat o orientare a românilor  către...

Sticlă de plastic / sursa foto: Freepik.com
Pensionari în parc / Foto: Freepik
Calcule. Foto: Freepik.com
Bucuresti / Foto: Oana Pavelescu

Analiză ING: Perspectivele economiei României în 2026

ING: Perspectivele economiei României se îmbunătățesc,...

Jeffrey Epstein în anii 70 când era profesor de matematică
Grecia, Santorii / FOTO: Unsplash

Grecia mizează pe 55 de milioane de turişti până în 2040

Banca Centrală a Greciei se aşteaptă ca numărul...

Masa de Crăciun. Foto: Freepik.com

Cât îi costă pe români masa tradiţională de Crăciun

Costul total al Crăciunului în 2025 poate atinge uşor...


pixel