Primele târguri de Crăciun s-au deschis în România

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Află care este programul
Află care este programul
Deși nu suntem nici măcar la jumătatea lunii noiembrie, primele târguri de Crăciun s-au deschis deja în România.

Vineri s-au deschis primele târguri de Crăciun de anul acesta. Este vorba despre cel din Craiova și cel din Sibiu, care se anunță a fi unul dintre cele mai spectaculoase de până acum, potrivit Antena 3 CNN.

"Vă așteptăm astăzi la deschiderea celui mai frumos târg de Crăciun din țară. Pe strada A. I. Cuza, zona English Park, de la ora 17:00, se desfășoară The Artist Awards, iar de la 18:30 vom porni iluminatul festiv în Craiova.", a anunțat Primăria Craiova, astăzi.

Târgul de Crăciun din Craiova se desfășoară în cinci piețe (Piața Mihai Viteazul, Piața Regele Ferdinand și Regina Maria – Doljana, Piața Frații Buzești, Piața William Shakespeare – Teatrul Național și Părculețul Sfântul Dumitru) și va rămâne deschis până pe 8 ianuarie 2023.

Sibienii și turiștii sunt invitați în perioada 11 noiembrie 2022– 2 ianuarie 2023 în centrul orașului îmbrăcat de sărbătoare. Târgul de Crăciun organizat de Asociația Events for Tourism, bradul și iluminatul de sărbători asigurate de Primăria Sibiu creează o atmosferă unică pentru a celebra cea mai importantă sărbătoare din an.

În total, la ediția din acest an vor participa 110 expozanți care provin din 20 de județe ale țării care vă propun o gamă variată de produse precum decorațiuni de Crăciun si bijuterii din porțelan, căni pictate manual, coronițe, ghirlande, globuri, obiecte specifice Crăciunului, sculptate manual si aduse din Betleem, precum și diverse specialități gastronomice: de la mezeluri locale, la bunătăți maghiare și burgeri din carne de vită Angus sau chiar vegetali.

În afara comercianților, sibienii și turiștii vor descoperi în Piața Mare diverse atracții printre care se numără: patinoarul în aer liber, un parc de distracții pentru copii, trenulețul turistic, roata panoramică, locuri speciale pentru a imortaliza momentele frumoase și Atelierul lui Moș Crăciun.

Atmosfera de sărbătoare va fi completată de proiecții pe clădirile din Piața Mare și de artiștii care vor urca pe scena amenajată în cadrul Târgului: Neppendorfer Blaskapelle, Heartbeats, Florin&Patricia Thomits, Ceata Moșilor și Gheorghe Berghean. De asemenea, publicul este invitat și la Christmas Karaoke cu Moldo - Adi Moldovan. Programul cultural din cadrul proiectului Sibiu Christmas World 2022 este cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Culturală 2022.

Citește și Vouchere sociale. Când se virează tranşa 4. Veşti bune înainte de sărbători

Românii care beneficiază de voucherele sociale de 250 de lei primesc o veste bună înainte de Crăciun şi Revelion. Autorităţile au anunţat că vor grăbi procesul de virare a tranşei a patra, astfel încât banii să ajungă la români înainte de sărbători. 

"O veste bună pe care vreau să o anunț este că vom urgenta procesul pentru încărcarea tranșei IV de 250 de lei pe carduri, pentru a ajunge la beneficiari înainte de sărbătorile de iarnă”, a transmis ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș.

Iată care este graficul de virare a tranşei a patra de 250 de lei: 

Mecanismul de distribuire a cardurilor prevede trei etape: 1) producția cardurilor de către unitățile emitente (imprimarea datelor beneficiarilor și inserarea CIP-ului), 2) împlicuirea și distribuirea la nivel național de către Poșta Română și 3) încărcarea valorică a cardurilor pe măsură ce acestea intră în posesia beneficiarilor. Listele cu beneficiari sunt stabilite de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), iar de împlicuirea și livrarea cardurilor se realizează de către angajații Poștei Române.

EMITERE:

- Actualizarea listelor de beneficiari de către MMSS și verificarea de către ANAF: 05.12.2022-09.12.2022

- Prelucrarea datelor de către CN Poșta Română și transmiterea către direcțiile regionale05.12.2022-09.12.2022

DISTRIBUIRE: 

- Permanent în funcție de lista actualizată a beneficiarilor

ÎNCĂRCARE: 

- 12.12.2022-16.12.2022.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Naționala a României
Bani / Foto: DCBusiness
Băncile au reguli noi / Foto: Freepik
Inteligența artificială va prelua o serie de meserii de la oameni / Foto: Freepik

Lista neagră a meseriilor pe care AI le va șterge primele

Inteligența artificială pregătește cea mai mare...

Freepik.com
Freepik.com
ANAF. Freepik.com
Birou gol
Contabili și economiști / FOTO: Facebook
Foto: Pexels.com
Casa de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Portul Constanța

Ce a discutat Ilie Bolojan cu sindicatele din învățământ

Prim-ministrul Ilie Bolojan, consultări cu federațiile...

Donald Trump la summitul G7 din 2028
Dosare SAF-T / Foto: DCBusiness
Romsilva
Leva / Foto: Oana Pavelescu
Hidroelectrica
Oameni pe strada

FT: România riscă să repete colapsul din 2010

Guvernul de la București a dat startul austerității cu...

O femeie își alimentează masina la o benzinărie / Foto: Freepik
Sediul PSD din Sos. Kiseleff
Banca Națională a României
Vladimir Putin și Donald Trump / Foto: kremlin.ru
Cuplu calculează cheltuieli / Foto: Freepik
Canicula / Foto: MTI
Fermieri / Foto: Freepik
Mo Gawdat / Foto: Boma France / Flickr
Președintele SUA vrea evacuarea din Capitala țării a persoanelor fără adăpost / Foto: Phil Roeder / Flickr

pixel