Cifrele zilei. Sumele prevăzute în proiectul de buget adoptat astăzi de Guvern
Executivul s-a reunit astăzi...
"Să ştiţi că nu e chiar ceva rău. Orice preluare a unui proiect Start-up Nation se face în condiţiile în care a fost câştigat acel program. Se transmit toate obligaţiile. Ceea ce înseamnă că responsabilitatea există", a declarat ministrul pentru Mediul de Afaceri după ce un parlamentar al Opoziţiei a arătat că există numeroase anunţuri pe OLX prin care se oferă spre vânzare proiecte finanţate prin Start-up Nation.
Oprea a adăugat că, începând din 2019, proiectele Start-up Nation vor avea obligaţia de a afişa sigla Start-up Nation în locaţii.
"Anul acesta vor fi 10.000 de proiecte, avem fondurile necesare bunei desfăşurări a programului. Spiritul antreprenorial, esenţa Start-up Nation, trebuie dezvoltat acolo unde este mai puţin prezent. Am constatat că există o sinergie, un potenţial de dezvoltare în comun a celor care au început împreună Start-up Nation. Vrem să îi punem împreună pe acei oameni care reuşesc prin Start-up Nation. De anul acesta va exista obligaţia de a afişa sigla Start-up Nation", a adăugat Oprea.
Bugetul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA) pentru anul 2019 a primit, luni, aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate reunite din Camera Deputaţilor şi din Senat.
Un număr de 23 de parlamentari au votat în favoarea adoptării Bugetului acestui minister, 9 parlamentari au votat împotrivă, iar unul s-a abţinut de la vot.
Ce se întâmpla cu programul
În timpul audierilor parlamentare, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ştefan Radu Oprea, a argumentat în favoarea continuării proiectului Start-up Nation.
"Start-up Nation e o poveste de succes în România. Retrezirea spiritului antreprenorial e esenţa proiectului. Legea contabilităţii ne admite pierderea. Vor fi 10.000 de proiecte anul acesta. Acum avem toate creditele necesare. Avem nevoie de Start-up Nation, pentru că avem cea mai mică medie de antreprenoriat din UE", a afirmat ministrul pentru Mediul de Afaceri.
Proiectul de buget al Ministerului pentru Mediul de Afaceri are prevăzute, de la bugetul de stat, credite bugetare în scădere cu 28,39%, la 657,161 milioane de lei, şi credite de angajament de 2,236 miliarde de lei (plus 89,9%).
Cheltuielile curente ale instituţiei sunt estimate la 656,861 milioane de lei credite bugetare (minus 33,31%) şi 2,235 miliarde de lei credite de angajament (plus 89,97%).
Cheltuielile de personal sunt prevăzute la 55,451 milioane de lei, în creştere cu 11,85%, iar cele cu bunuri şi servicii la 22,472 milioane de lei (plus 20,37%).
Ministerul pentru Mediul de Afaceri este finanţat integral de la bugetul de stat.
Proiectul de buget pentru 2019 este construit pe o creştere economică de 5,5%, inflaţie medie anuală de 2,8% şi câştig salarial mediu net lunar de 3.085 lei. Produsul Intern Brut (PIB ) pentru 2019 este estimat la 1.022 miliarde de lei.
Deficitul bugetar este estimat la 2,55% din PIB, în timp ce deficitul ESA este de 2,57% din PIB, cu încadrare în ţinta de deficit bugetar de 3% din PIB.
Conform proiectului bugetului de stat adoptat de Guvern, în 2019 sunt prevăzute venituri de 164,54 miliarde lei şi cheltuieli în sumă de 258,73 miliarde de lei credite de angajament şi în sumă de 200,7 miliarde de lei credite bugetare, cu un deficit de 36,15 miliarde de lei.
Citește și: Cine a înființat fabrica de napolitane Joe pe care Nestlé o închide acum
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Executivul s-a reunit astăzi...
Guvernul promite venituri mai...
Reducerile de cheltuieli vizate...
Marcel Ciolacu a vorbit înainte de ședința de Guvern.
Veniturile bugetare au...
Prețurile combustibililor la pompă azi, 1 februarie...
Platforma a refuzat însă să ofere detalii privind țările...
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că toate procedurile...
Unde îți poți cumpăra...
România riscă să piardă 1,76 miliarde de euro din PNRR...
Decizia, publicată recent în...
De data aceasta este vorba despre hidrocarburi.
Președintele Donald Trump s-a luat din nou de europeni,...
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a...
Astăzi puteți afla ultimele...
Banca Națională a României a...
„Ceasul tarifelor vamale...
O creștere ce evidențiază o tendință de accentuare a...
Banca Centrală Europeană (BCE) continuă procesul de...
Ministrul Investițiilor și...
În cea mai recentă actualizare a listei US 1, banca a...
Mecanismul a fost introdus pentru a proteja statele...
Chatbot-ul dezvoltat de...
Piețele bursiere europene rămân pe un trend ascendent,...
Puține bănci occidentale s-au bucurat de o astfel de...
Senatul SUA l-a confirmat luni...
Anul 2025 aduce un val de...
Guvernul reorganizează...