Proiectul privind declararea zilelor de 6 şi 7 ianuarie ca sărbători legale, adoptat tacit de Senat

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
Proiectul de lege care prevede declararea zilelor de 6 şi 7 ianuarie ca sărbători legale a fost adoptat tacit de Senat.

Angajaţii ar putea avea încă două zile libere legale, de Bobotează şi de Sfântul Ioan Botezătorul, dar abia din 2025. Proiectul de lege care prevede declararea zilelor de 6 şi 7 ianuarie ca sărbători legale a fost adoptat tacit de Senat, iar votul decizional ar urma să aibă loc la Camera Deputaţilor, în viitoarea sesiune parlamentară.

Legea va putea fi aplicată însă abia din 2025, pentru că zilele de 6 şi 7 ianuarie 2024 vor fi în weekend; în schimb, anul acesta personalul din sistemul bugetar va avea câteva zile libere în plus, după ce Guvernul a decis să se facă aşa-numita punte între weekend şi sărbătorile legale. Astfel, şi zilele de 23 ianuarie, în ajunul zilei Unirii Principatelor, 2 iunie, în vinerea de după Ziua Internaţională a Copilului, şi 14 august, lunea de dinainte de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, vor fi libere, dar cu recuperare ulterioară, transmite Rador.

În expunerea de motive se arată că în România, potrivit datelor oficiale furnizate de ultimul recensământ din anul 2011, 16.307.004 cetăţeni români sunt creştini ortodocşi, ceea ce reprezintă 86,45% din populaţia totală declarată a ţării.

"Pentru creştinii ortodocşi, Praznicul Botezului Domnului sărbătorit anual pe data de 6 ianuarie este sărbătorit şi de către credincioşii romano-catolici, greco-catolici şi penticostali, care potrivit aceluiaşi recensământ însumează 7,34% din populaţia României. Sărbătoarea Botezului Domnului sau Boboteaza, aşa cum mai este numită în termeni populari, este unică şi prin aceea că în această zi cea mai mare parte a credincioşilor ortodocşi sunt prezenţi la biserică pentru a primi Agheasmă Mare; în tradiţia ortodoxă Sfinţirea cea Mare a apei sau Agheasma Mare este o rânduială liturgică săvârşită doar de Bobotează", mai spun iniţiatorii în expunerea de motive.

Aceştia afirmă că în mai multe state europene, ortodoxe sau catolice, precum Austria, Cipru, Croaţia, Finlanda, Grecia, Italia, Polonia, Rusia, Slovacia, Spania sau Suedia, ziua de 6 ianuarie a fost inclusă ca sărbătoare legală, zi nelucrătoare, tocmai pentru importanţa ei religioasă.

"Strâns legată de sărbătoarea Botezului Domnului este cinstirea celui care a săvârşit Botezul Domnului, Sfântul Proroc Ioan Botezătorul, în ziua de 7 ianuarie în fiecare an. Pentru creştinii ortodocşi care utilizează calendarul neîndreptat (zis de stil vechi), ziua de 7 ianuarie este importantă pentru că la această dată este prăznuită Naşterea Domnului. Din acest motiv, mai multe ţări din Europa precum Belarus, Grecia, Georgia, Moldova, Rusia, Ucraina, Cipru, au reglementat data de 7 ianuarie ca sărbătoare legală în care nu se lucrează. În acest context, dată fiind importanta religioasă a zilei de 7 ianuarie, considerăm necesară şi declararea acesteia ca sărbătoare legală în care nu se lucrează", se arată în document.

 

Vezi şi: Zile libere în anul 2023. Află calendarul complet

 

Anul acesta, românii se vor bucura de 15 zile libere legale, însă trei dintre ele vor pica în weekend.

Zile libere 2023:

- 1 ianuarie, 2 ianuarie: Anul Nou (duminică, luni)

- 24 ianuarie: Ziua Unirii Principatelor Române (marţi)

- 14 aprilie: Vinerea Mare (vineri)

- 16-17 aprilie: Paște ortodox (duminică, luni)

- 1 mai: Ziua Muncii (luni)

- 1 iunie: Ziua Copilului (joi)

- 4 iunie: Rusalii (duminică)

- 5 iunie: A doua zi de Rusalii (luni)

- 15 august: Adormirea Maicii Domnului (marţi)

- 30 noiembrie: Sfântul Andrei (joi)

- 1 decembrie: Ziua Națională a României (vineri) 

- 25 decembrie, 26 decembrie - Crăciunul (luni, marţi).

 

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Capitalul social ar urma să crească semnificativ / Foto: Freepik
CCR nu a stabilit încă o dată la care va discuta sesizarea
Dronă /
O femeie își pune mașina la încărcat într-o stație de alimentare / Foto: Freepik
Oame pe o stradă din MOscova / Foto: Pyklr
Eoliene și panouri solare / Foto: Freepik
Energie verde / Foto: Freepik
Putin vrea să recruteze și femei pentru frontul din Ucraina / Foto: kremlin.ru
Sediul ANRE
Bani
Freepik.com
freepik.com
Mână care ține cheile unei locuințe / Foto: Freepik
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness
freepik.com
Premierul Ilie Bolojan / Foto: Guvernul României
Bărbat cu ochelari / Foto: Freepik

Cum să îți alegi ochelarii potriviți pentru tine

Ochelarii au evoluat de la un simplu dispozitiv pentru...

TVA / Foto: DCBusiness
Permis auto / FOTO: Facebook Poliția Română
Conductă / FOTO: Freepik
Foto: Freepik.com
Investiții / Foto: Freepik
Uniunea Europeana
Vedere aeriană a unei localități / Foto: Freepik
Volodimir Zelenski și Ursula von der Leyen
Bursa de Valori București
Centre de date / FOTO: Freepik
Bărbat cu umbrelă roșie merge prin ploaie / Foto: MTI
Pensionari

pixel