ANAF: Obligații fiscale scadente luni, 16 februarie. Atenţionare pentru contribuabili
Ziua de luni, 16 februarie,...
Prețul ridicat al petrolului va aduce venituri suplimentare de cel puțin 65 de miliarde de dolari în bugetul federal al Rusiei, ceea ce va consolida economia țării pe fondul unor posibile sancțiuni occidentale ”draconice”. Iar, dacă este să judecăm după previziunile analiștilor, prețul barilului ar urma să rămână la cote ridicate cel puțin până la sfârșitul acestui an, scrie agenția Bloomberg.
Potrivit estimărilor experților consultați de agenția americană, dacă prețul petrolului urcă la 100 de dolari pe baril, conform previzinilor, veniturile financiare suplimentare ale Rusiei vor crește de la 73 de miliarde de dolari la 80 de miliarde de dolari. Calculat în ruble, această sumă ar putea fi chiar mai mare din cauza scăderii monedei rusești în raport cu dolarul.
Bloomberg mai notează că "profiturile neprevăzute", dar binevenite ale Rusiei vor proveni inclusiv din prețul ridicat al gazelor naturale.
"Situația fiscală a Rusiei este atât de ultra-stabilă încât, chiar și cu prețuri mai modeste ale petrolului, este greu să pui la încercare economia țării, cel puțin pentru o perioadă de timp”, a comentat pentru Bloomberg, Sophia Donets, economist la Renaissance Capital din Moscova. Chiar și la un preț al petrolului de aproximativ 85 de dolari pe baril, soldul fondului suveran de investiții al Rusiei ar crește cu 50% față, în 2022, de cele 183 de miliarde de dolari din prezent, a adăugat ea.
Citește și Bijuterii, ciocolată, cosmetice! Avertisment ANPC. Toți românii trebuie să știe acest lucru
La începutul lunii februarie, prețurile țițeiului mărcile Brent, de referință în Europa, și Urals, petrolul rusesc, au atins, pe Bătrânul continent, valori maxime din ultimii șapte ani. Vineri, 11 februarie, prețul petrolului Brent pe piața ICE de la Londra a depășit 93 de dolari pe baril pentru prima dată după 7 octombrie 2014, depășind, chiar, pragul de 95 de dolari, dar pentru scurt timp. Prețul țițeiului rusesc Urals pentru exporturi tranzacționat în Europa la 3 februarie a depășit 93 de dolari pe baril, de asemenea un record pentru aceeași perioadă.
La ultima reuniune OPEC+, organizația a convenit să crească producția de petrol cu 400.000 bpd în martie, ceea ce ar fi putut declanșa o creștere a prețurilor la carburanți. Potrivit experților, tensiunile geopolitice din Europa de Est și din Orientul Mijlociu sunt, de asemenea, factori de risc pentru aprovizionare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Ziua de luni, 16 februarie,...
Nicușor Dan, președintele României, face un anunț de ultimă oră legat de...
Numărul salariaților din Capitală, ușor mai mic față de...
Ministerul Mediului anunță o reformă majoră cu impact...
Iniţiativă pentru susţinerea...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat săptămâna...
Casa Națională de Pensii a publicat cifrele oficiale. Ce...
Aproape două treimi dintre tinerii din UE folosesc...
În ianuarie 2026, Autoritatea...
Sultan Ahmed bin Sulayem, unul...
Secțiunea 2 a Autostrăzii...
Ministerul Transporturilor a...
Lista bunurilor cu risc fiscal...
Guvernul a decis instituirea...
România, prin Compania...
Halftime show-ul de la Super...
Secretarul de stat american...
Valentine’s Day 2026 marchează cea mai scumpă Zi a...
Premierul Ilie Bolojan a...
Guvernul pune pe masa publică...
Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR)...