Putin va pleca, dar următorul țar va fi mai rău, avertizează un fost șef al MI6

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Tot mai multe voci susțin că Putin va fi dat jos
Tot mai multe voci susțin că Putin va fi dat jos
Un fost șef al serviciului secret de informații din Marea Britanie a declarat că președintele rus Vladimir Putin va fi înlocuit "la momentul potrivit" - cel mai probabil cu cineva și mai rău decât el.

Sir Alex Younger, care a ocupat funcția de șef al MI6 între 2014 și 2020, a apărut la emisiunea BBC Newsnight, unde a fost întrebat de prezentatoarea Kirsty Wark dacă este posibil ca Putin să fie înlăturat de la putere. 

"Putin este în pericol, iar pericolul poate veni chiar din partea electoratului politic pe care el însuși l-a creat", a răspuns el. Potrivit spuselor sale, este vorba de "dreapta șovinistă, naționalistă, probabil fascistă, care a fost baza sa de susținere și care acum îl pedepsește pentru că nu a mers suficient de departe și cu destulă fermitate".

Dorind să afle dacă a înțeles bine, Wark l-a provocat pe Younger să aprecieze cum ar putea fi înlocuitorul lui Putin și dacă, având în vedere cele spuse mai devreme de interlocutorul ei, următorul stăpân de la Kremlin va fi mai extremist și mai de dreapta.

"Da”, a declarat plin de convingere Younger. Iată de ce, a continuat el, ”trebuie să fim foarte atenți la ce ne dorim aici. Personal, cred că, la momentul potrivit, Putin va fi dat jos. El va fi înlocuit, dar va fi înlocuit de cineva și mai de dreapta".

Mai multe rapoarte sugerează că oamenii care formează anturajul restrâns al liderului rus ar putea începe să se întoarcă împotriva lui.

Săptămâna trecută, The Guardian a relatat o afirmație a Evghenia Albats, editor al revistei de limbă rusă News Times, potrivit căreia aproximativ 70% din elita din jurul lui Putin se opune războiului din Ucraina. 

The Washington Post a relatat că un apropiat al liderului de la Kremlin i-a reproșat lui Putin că nu gestionează bine războiul, lucru pe care i l-a spus direct, fără ocolișuri și menajamente, relatează Business Insider. 

Un oligarh rus promite: Putin va fi înlăturat! ”Oricum, va părăsi spațiul public”

Merită atenție astfel de promisiuni? Acum da. De ce? Pentru că rușii ajung, încet dar sigur, la capătul răbdării. Că este așa o demonstrează rezultatele a două sondaje de opinie care ar trebui să-i dea de gândit liderului de la Kremlin și să ofere o undă de speranță Occidentului că, în sfârșit, omenirea va scăpa de un președinte care, în momentul de față, este cel mai periculos om de pe Pământ.

Leonid Nevzlin, om de afeceri ruso-israelian, a fost unul dintre colaboratorii apropiați ai fostului oligarh Mihail Hodorkovski, cândva patronul companiei petroliere Yukos. Și unul și celălalt trăiesc, acum, departe de Rusia. Și unul și celălalt încearcă, atât cât și cum pot, să readucă Rusia pe drumul cel bun. Iar Nevzlin spune acum că anturajul aproapiat al președintelui Vladimir Putin este deja pregătit să-l îndepărteze de la putere, înlocuindu-l cu o figură mai ”slabă”.

„Nu pot să spun despre cine este vorba, dar oameni foarte importanți au angajat deja discuții. E timpul ca Vova să se îmbolnăvească. Sau să se pensioneze… În orice mod, el va părăsi spațiul public”, a afirmat Nevzlin. Potrivit spuselor sale, sunt două opțiuni: ”fie el va fi manipulat, fie, dacă va enerva oamenii și, cel mai probabil, o va face, atunci trebuie să fie înlocuit cu o figură credibilă”, a spus milionarul.

Probabil va veni cineva cu epoleți

El spune că, după toate probabilitățile, noul conducător al Rusiei va fi un reprezentant al așa-numitului „partid al războiului”. Este posibil să fie militar. Cele mai promițătoare grupuri care au șansa de a prelua puterea în Federația Rusă sunt, conform lui Nevzlin, trinitatea Kadîrov-Prigojin-Zlotov, precum și grupul „măcelarului sirian”, generalul Serghei Surovikin. „În locul lui Putin, este nevoie de o figură puternică, cu autoritate. De preferat cu epoleți”, a declarat antreprenorul. Citește mai departe AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Aragaz. Foto: Freepik.com
Bani. Freepik.com
Retea electrica - iarna. Foto: Freepik.com
ANAF / Foto: DCBusiness
Ghișeu / Foto: Arhivă
Prețurile urcă / Foto: Freepik
Finante. Freepik.com

Deficitul comercial al României, în ușoară scădere

Scădere uşoară a deficitului comercial al României.

Donald Trump / Foto: Casa Albă
O persoană își încălzește mâinile la flacăra unui aragaz / Foto: DCBUsiness
Banca Naționala a României
Avion pe o pistă în timpul iernii / Foto: Freepik
Militari / Foto: MApN
Zăpadă în București
Dunarea la Baziaș / Captură video
Bill Ackman
Proteste în Iran
Continuă lucrările la tunel
Trebuie plătite taxe pentru veniturile din criptomonezi

ANAF: Reguli dure pentru impozitarea criptomonedelor în 2026

Câștigurile din criptomonede intră, oficial și fără...

Prețul carburanţilor
Oameni traversează o stradă în timp ce ninge / Foto: Freepik
Masoud Pezeshkian și Vladimir Putin / Foto: Kremlin.ru
Uzină auto / sursa foto: Freepik.com / Phonlamaistudio

Dacia și Ford Otosan, producție mai mică în România în 2025

Producţia naţională de automobile a scăzut cu 2,6%, în...

Geraldo Alckmin
Chinezii au aprins primul soare artificial

pixel