Guvernul schimbă regulile fiscale. Noi obligații de raportare, adoptate prin ordonanţă
Guvernul discută vineri o...
”Printre altele, Armenia a promovat un program de modernizare a forțelor sale armate mai ambițios, străduindu-se să cumpere sisteme moderne, ceea ce îi oferă, acum, un avantaj considerabil din punctul de vedere al potențialului de atac, dar și al supremației în aer”, scrie, în acest sens, publicația americană Military Watch.
Autorul articolului prezintă chiar și o listă a celor mai valoroase active militare ale Armeniei care, după toate probabilitățile, vor avea un rol decisiv în cazul în care se va ajunge, într-adevăr, la un război deschis.
Avioane Su-30SM
În prezent, Armenia dispune de un mic contingent format din doar patru avioane grele de atac din generația Su-30SM. ”Sunt singurele avioane de luptă din această categorie desfășurate în zonă, construite cu mai puțin de 30 de ani în urmă”, se precizează în articolul din Military Watch.
Citește și Miza conflictului din Nagorno-Karabah. Cine sunt actorii
Semnatarul materialului notează, de asemenea, că Su-30SM reprezintă cea mai avansată variantă a avioanelor Su-30 și folosește aparatură destul de performantă. Prin urmare, cele patru aparate ale Armeniei pot neutraliza întreaga flotă aeriană a Azerbaidjanului.
Rachete S-300
Deși sistemele S-300 datează din epoca sovietică și sunt departe de nivelul actual al acestor arme, ele încă dispun de o capacitate ridicată de luptă, suficientă pentru a reprezenta o amenințare pentru avioanele azere. Sistemele S-300 sunt echipate cu rachete cu o rază de acțiune de 90 de kilometri.
Iskander
Armenia a fost unul dintre primii importatori de rachete balistice tactice din sistemul Iskander, considerat unul dintre cele mai puternice din lume din această clasă. Recunoscute pentru manevrabilitatea lor extrem de ridicată, aceste rachete pot neutraliza obiective strategice ale inamicului, precum aeroporturi, centre de comandă, întreprinderi sau sisteme de apărare antiaeriană.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Guvernul discută vineri o...
Proiectele de acte normative...
Februarie 2026 începe cu...
Ministerul Finanţelor a...
Perspectivele pieței de creditare în prima jumătate a...
Pensiile private obligatorii...
Piaţa spaţiilor de birouri din...
Tribunalul Galați a admis...
Consilierii generali ai Consiliul General al...
Autoritatea Vamală Română a...
Proiectul Economic@BNR, dedicat...
Românii au început anul 2026...
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se...
Consilierii municipali se...
Autoritățile fiscale, federația...
Deputatul USR Claudiu Năsui...
Președintele Chinei, Xi...
Grupul petrolier rus Lukoil a anunțat joi că a ajuns la...
Google încearcă să calmeze...
Autoritățile germane au...
Autoritatea de Supraveghere...