Raluca Turcan: Promisiune de 50 milioane euro. Pentru cine sunt banii

Autor: Mara Ivan
Data actualizării:
Data publicării:
Raluca Turcan
Raluca Turcan
Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, atrage atenţia că rata de ocupare a persoanelor cu dizabilităţi din România este sub media Uniunii Europene, fiind afectate mai ales femeile, cei slab calificaţi sau din mediul rural, motiv pentru care propune ca prin PNRR să se investească 50 de milioane de euro pentru reforma sistemului de protecţie a persoanelor adulte cu dizabilităţi.

"În România rata de ocupare a persoanelor cu dizabilităţi este sub media UE, şi anume 43,7% faţă de 50,6%, iar cadrul juridic nu stimulează în mod eficace capacitatea persoanelor cu dizabilităţi de inserţie profesională. Serviciile publice de sprijinire a ocupării forţei de muncă sunt limitate şi există disparităţi între regiuni, între zonele rurale şi cele urbane şi între grupurile socio-economice. În plus, procentul adulţilor care participă la activităţi de învăţare este unul dintre cele mai scăzute din UE şi înregistrăm niveluri ridicate de inactivitate, mai ales în rândul femeilor, al tinerilor, al persoanelor slab calificate, al persoanelor cu dizabilităţi şi al persoanelor în vârstă", a scris vineri, pe Facebook, ministrul Raluca Turcan.

Ministerul Muncii şi al Protecţiei Sociale propune prin PNRR ca 50 de milioane de euro să fie investiţi pentru a reforma sistemul de protecţie a persoanelor adulte cu dizabilităţi.

"PNRR la rândul său este un mecanism prin care propunem 50 milioane euro pentru reforma sistemului de protecţie a persoanelor adulte cu dizabilităţi, bani investiţi în modernizarea infrastructurii sociale pentru persoanele cu dizabilităţi. PNRR va putea finanţa şi economia socială, iar dezvoltarea de întreprinderi va avea drept efect creşterea gradului de ocupare în rândul persoanelor cu dizabilităţi. Regândirea sistemului de protecţie a persoanelor cu dizabilităţi aflate în instituţii (prin dezinstituţionalizare) poate produce la rândul său o reinterpretare a cutumelor şi va promova alternative de viaţă independentă sau semi-independentă. De aceea avem în plan o regândire a sistemului de sprijin acordat beneficiarilor din serviciile rezidenţiale care doresc să se angajeze", a mai arătat Raluca Turcan.

Citește și Raluca Turcan: Este o rușine! O spun cu mâna pe inimă

Potrivit sursei citate, Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii în parteneriat cu Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă desfăşoară deja proiecte cu finanţare europeană având drept scop asigurarea accesului persoanelor cu dizabilităţi, în condiţii de egalitate cu ceilalţi, la mediul fizic, informaţional şi comunicaţional, pentru creşterea şanselor de ocupare.

Ministrul Raluca Turcan a participat, vineri, la sediul Consiliului Judeţean Sibiu la un eveniment dedicat angajării în câmpul muncii a persoanelor cu dizabilităţi, intitulat "#Vreau #Pot să lucrez!".

"Discuţia de la Sibiu, organizată sub titlul '#Vreau#Pot să lucrez!' este un exemplu cu privire la ceea ce pot face autorităţile şi angajatorii, împreună, dacă le pasă, dacă privesc cu încredere abilităţile persoanelor cu dizabilităţi. Consiliul Judeţean Sibiu şi preşedinta Daniela Cîmpean îşi iau în serios o misiune la finalul căreia satisfacţiile vor fi multiple. Astăzi, autoritatea judeţeană sibiană a semnat, în prezenţa preşedintei ANOFM, Maria Mareş, un protocol de colaborare cu AJOFM, un document care va avea drept beneficiari persoanele cu dizabilităţi, dar, pe termen lung, şi companiile aflate în căutare de angajaţi. Protocolul este un exemplu care, multiplicat şi aplicat în ţară, poate reduce diferenţele între România şi restul ţărilor UE şi, mai ales, poate aduce un plus de normalitate în viaţa persoanelor cu dizabilităţi", a mai punctat Raluca Turcan. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Premierul Ilie Bolojan / Foto: Guvernul României
TVA / Foto: DCBusiness
Pompe de petrol
Investiții / Foto: Freepik
Vedere aeriană a unei localități / Foto: Freepik
Volodimir Zelenski și Ursula von der Leyen
Bursa de Valori București
Centre de date / FOTO: Freepik
Bărbat cu umbrelă roșie merge prin ploaie / Foto: MTI
Pensionari
Donald Trump și fii săi, Eric Trump și Donald Trump Jr. la Casa Albă
Dosare / Foto: Arhivă
ANAF și insolvența / Foto: DCBusiness
În 2021 erau 9.600 de pensii speciale
ABandonul nou născuților a devenit un fenomen extrem de grav
Alexandru Nazare / Foto: gov.ro
Goldman Sachs, New York
Întâlnirea dintre Donald Trump și Vladimir Putin în Alaska
Date personale / Foto: Freepik
Vladimir Putin și Donald Trump în timpul întâlnirii din Alaska

Trump după întrevederea cu Putin: O întâlnire de nota 10

Președintele american Donald Trump a confirmat, într-un...

Mihail Hodorkovski la Kiev, în 2014
Furtună
Vladimir Putin și Donald Trump în timpul întâlnirii din Alaska
Transelectrica / FOTO: Facebook
Dosare
Bucureștiu în 1888

pixel