Rate în funcție de ROBOR sau IRCC? Bogdan Mugescu: Uitați-vă la structura ratei! Concluzie surprinzătoare

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Veți descoperi că nu este așa cum credeați inițial
Veți descoperi că nu este așa cum credeați inițial
EXCLUSIV
Analistul economic Bogdan Mugescu, a adresat, în cadrul emisiunii D`ECONOMIC NEWS, un îndemn românilor cu rate ipotecare, invitați să se uite mai bine la structura ratei, pentru că vor descoperi ceva la care nu s-au gândit nici o clipă. 

"Românii cu credite în lei, ale căror dobânzi se calculează în funcţie de IRCC, resimt scumpiri de luna asta, pentru că IRCC a crescut din nou", a l-a provocat Alex Vlădescu pe invitatul său în platourile DCNews. 

Atunci este posibil ca IRCC-ul să atingă vârful

”Avem acel decalaj între ROBOR și IRCC care este cam de șase luni și toată lumea vorbea că s-ar putea să avem cel mai mare IRCC undeva în primăvara acestui an, care se află abia la început. ROBOR a rămas undeva sub 8%. Am văzut că a ieșit și guvernatorul Isărescu, iar Banca Națională a păstrat rata de dobândă de politică monetară. Dacă la următoarea ședință sau în următoarele două-trei ședință, adică până prin mai-iunie, dacă nu vedem o reducere a ratei de dobândă de la 7% la 6,75%, cel puțin IRCC-ul va atinge vârful, probabil, undeva în lunile iunie-iulie, ceea ce va fi cel mai apăsător pentru cei care au luat credite recent, adică în 2019, 2020, 2021”, a estimat Bogdan Mugescu.

Să se uite pe un scadențar de la bancă

”Dincolo de mărirea ratei lunare, pe care am constatat-o toți, și eu personal, la fel ca și dumneavoastră, ce îi rog pe toți cei care ne urmăresc este să se uite puțin comparativ pe un scadențar de la bancă felul în care s-a schimbat structura ratei. Pentru că, acum un an de zile, la o rată de 1200 de lei, aveam o pondere de 800 de lei pe elementul principal, 400 de lei pe dobândă. Acum, dacă această rată s-a dus spre 1800 de lei, probabil că principalul a scăzut sub 800 de lei. Din structura ratei foarte mult este dobânda. Iar asta pentru că am avut un ROBOR care s-a dus de la zero și ceva la sută la aproape opt la sută, iar IRCC-ul urmează.

Creditele s-au ieftinit

Îi invit pe toți cei care au credite fie legate de ROBOR, fie legate de IRCC, să se uite la această structură a ratei, pentru că este foarte posibil ca doar prin niște plăți suplimentare un pic mai mari să facă o economie importantă la dobândă. Pentru că, de la 1800 de lei cât ar fi rata cu totul, dacă 600 de lei reprezintă principalul și mai pui încă 600 de lei, scutești, practic, o rată și foarte multă dobândă. Nu poți ține foarte mult aceste dobânzi. Firește, când iei un credit ipotecar pe 20-30 de ani, ar trebui să te aștepți și la astfel de perioade, în care inflația este foarte sus, în care dobânzile sunt foarte sus, dar, pe de altă parte, dacă ne uităm la inflația reală din România, toate creditele s-au ieftinit din punctul meu de vedere. Pentru că un sold de 150.000 de lei sau de 200.000 de lei la un credit (vorbim de principal), are astăzi o cu totul altă valoare decât un sold de 200.000 de lei acum trei ani. Inflația reală, pe care o trăim cu toții, nu este cea pe care o revedem în datele de la INS”, a explicat analistul economic Bogdan Mugescu. 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik

2026, un an complicat pentru IMM-uri. Analiză

Pentru IMM-urile din România, 2026 începe sub semnul...

Dosare ANAF. Freepik.com
Kristalina Georgieva / Foto: FMI / Flickr

FMI estimează o scădere a inflaţiei, dar cu o condiţie

Inflația mondială, în recul pe fondul cererii mai slabe...

Lacat. Freepik.com
Foto: Freepik.com

Carlyle caută finanţare în Emirate pentru activele Lukoil

Carlyle discută un posibil parteneriat cu fonduri din...

Două persoane calculează taxe / Foto: Freepik
Lingouri de argint
Bijuteriile indiene se ieftinesc
Planșeul Unirii
Casa de pensii / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Reacția pieței la decizia OPEC
Modificarea PNRR
Bitcoin / Foto: Freepik
Ger și viscol
Donald Trump și Jerome Powell
Ministerul Finanțelor
Sediul Bosch / sursa foto: Bosch.de
TVA / Foto: Freepik

Modificare fiscală majoră: fără amenzi în sistemul e-TVA

O modificare importantă în relația dintre contribuabili...

U.S. Immigration and Customs Enforcement
Transelectrica
Finanțele au clarificat

pixel