Poți plăti mai puțin la curent fără panouri? Da, dacă ai asta
Într-o perioadă în care...
Actualele reglementări permit decontarea directă în cazul avarierii vehiculelor, dar reparaţia vehiculului avariat se face în foarte multe cazuri în unităţi neautorizate, de către persoane nespecializate şi în condiţii improprii.
Proiectul adoptat de Senat prevede că procedura de decontare directă se stabilește prin reglementări ale A.S.F. care trebuie să prevadă, sub sancțiunea returnării sumei acordate cu titlu de decontare directă, obligativitatea prezentării decontului în maximum 45 de zile de la data reparației vehiculului într-o unitate autorizată. Astfel, persoanele care au fost victime ale accidentelor auto vor trebui să demonstreze cum au cheltuit banii primiți de la asiguratorul direct, iar în caz contrar, vor trebui să returneze banii.
Proiect nou la Senat! Despre tarifele asigurărilor RCA
Decontarea directă nu afectează dreptul persoanei prejudiciate în urma unui accident auto produs de un vehicul asigurat RCA de a exercita acţiunea directă pentru recuperarea prejudiciului produs împotriva asigurătorului RCA al persoanei vinovate de producerea accidentului auto.
Proiectul de lege urmează să fie trimis pentru dezbatere la Camera Deputaților, care este for decizional.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Într-o perioadă în care...
Premierul Ilie Bolojan a lansat...
Companiile care aleg să își...
Romgaz privește combinatul Azomureș ca pe un „distressed...
Formularea aparent tehnică din...
Curs valutar BNR, 23 februarie...
Dobânzile la care statul român...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe...
Legea relansării economice...
Cafeneaua operată de Starbucks...
Proiect de modificare a Legii...
Indicele ROBOR la trei luni a...
Startup-urile din România au...
Prețul motorinei a sărit de...
Indicii bursieri americani au...
Pentru publicul larg, Horia...
Exporturile firmelor germane...
Ghid stocare energie 2026...
Mișcările bruște ale aurului la...
China presează SUA să elimine...
Începând cu 25 februarie, cetățenii români care doresc...
Productivitatea în sectorul informației și...