Când începe extragerea gazelor din Neptun Deep
Ministrul Energiei a venit cu detalii despre proiectul...
Un reprezentant al acestei companii, Daniel O'Day, a declarat într-un interviu acordat postului CBS News că aceasta va dona guvernului american întregul ei stoc de Remdesivir, adică aproximativ 1,5 milioane de fiole, adăugând că obiectivul Gilead Sciences este ca acest tratament să ajungă şi la pacienţii COVID-19 din afara SUA, în ţările care aprobă folosirea acestuia.
Trump: Vom avea un vaccin până la sfârşitul acestui an
Cele 1,5 milioane de fiole înseamnă între 100.000 şi 200.000 de tratamente, în funcţie de durata administrării, ce poate fi de cinci sau zece zile, potrivit lui Daniel O'Day. El a mai spus că o parte din acest stoc poate fi accesibilă şi altor ţări, aşa cum Gilead a procedat şi în alte cazuri de studii clinice, posibilitate prevăzută în acordul dintre această companie şi Casa Albă.
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente (FDA) a emis vineri o ''autorizaţie de urgenţă'' pentru administrarea acestui tratament pacienţilor COVID-19, deşi conform unor studii clinice eficacitatea sa nu este dovedită. Un studiu recent american a relevat totuşi o scurtare a timpului de însănătoşire în cazul unor bolnavi, astfel că FDA şi-a dat acordul pentru utilizarea Remdesivir pentru pacienţii infectaţi cu noul coronavirus aflaţi în stare foarte gravă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Ministrul Energiei a venit cu detalii despre proiectul...
Firmele din România sunt puse...
Impozitarea locuințelor după...
Curs valutar BNR, 12 ianuarie 2026.
Emisiune dedicată celor care au...
Informaţiile zilei de la BNR...
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, conduce...
Ziua de marţi, 13 ianuarie,...
Aurul a trecut peste pragul de 4.600 de dolari pe uncie,...
Implicarea tot mai vizibilă a...
A fost convocat Comandamentul...
Trei companii îşi dispută...
Autoritățile au accelerat,...
Guvernul României a transmis o...
Prețurile angro pentru...
Scădere uşoară a deficitului comercial al României.
Președintele american Donald...
Banca Naţională a României...
Traficul aerian pe Aeroportul...
Legea pentru modificarea și...
Municipiul București intră sub...
Bill Ackman critică dur...
Ocuparea în sectorul energiei...
Spitalele din Iran sunt...