Rocket Lab a lansat sateliți de observații științifice pe orbită

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Sateliți de observații științifice, pe orbită
Sateliți de observații științifice, pe orbită
Zece noi sateliţi pentru observaţii ştiinţifice asupra Pământului au fost lansaţi pe orbită joi, cu o rachetă Electron aparţinând Rocket Lab, de la baza de lansare a companiei din Noua Zeelandă, transmite Space.com.

Lansarea a avut loc joi, la ora locală 10:21 (miercuri seară, la ora 21:21 GMT).

Nouă dintre cei zece sateliţi sunt de tipul "SuperDoves", microsateliţi cubesat de mărimea unei cutii de pantofi, construiţi de compania Planet din San Francisco, care operează cea mai mare constelaţie de sateliţi de observaţii de pe orbită - peste 350 de sateliţi, dintre care 150 sunt în prezent operaţionali.

În plină pandemie, spitalele americane atacate de hackeri

Marea majoritate a acestor sateliţi sunt de tipul "Dove", care pot detecta structuri de până la 3 metri la suprafaţa Pământului. Aceşti sateliţi urmăresc schimbările prin care trece planeta, transmiţând datele colectate unui număr mare de clienţi.

Compania Planet obişnuieşte să publice, gratuit, imagini din satelit pe care le consideră de mare importanţă. Spre exemplu, compania a dat publicităţii imagini de pe orbită după atacuri iraniene cu rachete asupra unor baze militare irakiene, dar şi imagini cu pagubele produse de cutremure sau alte dezastre naturale.

Cel de-al zecelea satelit lansat pe orbită este de tipul CE-SAT-IIB, un microsatelit de 35,5 kilograme construit de compania niponă Canon Electronics, Inc. CE-SAT-IIB este un prototip dotat cu "un telescop de dimensiuni medii, echipat cu o cameră de sensibilitate mare, capabilă de fotografii de înaltă rezoluţie pe timpul nopţii", conform reprezentanţilor Rocket Lab.

Toţi cei zece sateliţi se vor plasa pe o orbită solar-sincronă (SSO) la o altitudine de 500 de kilometri, poziţie din care vor putea desfăşura observaţii asupra Pământului profitând de o "iluminare solară consistentă".

Compania Rocket Lab s-a confruntat la 4 iulie cu o lansare eşuată, ce a rezultat în pierderea a 5 sateliţi de tip SuperDoves şi a unui satelit de tip CE-SAT-IB, produs de Canon. Accidentul a fost produs de o singură conexiune electrică defectă aflată pe cea de-a doua treaptă a rachetei Electron.

Lansarea de joi a fost cea de-a 5-a din cursul acestui an realizată cu rachete Electron şi a 15-a din istoria acestor rachete. Rocket Lab doreşte să înceapă în curând să recupereze prima treaptă a rachetei de 17 metri înălţime, o schimbare care va permite lansări mai frecvente şi cu costuri mai mici, conform fondatorului şi CEO-ului acestei companii, Peter Beck.

Această lansare trebuia să aibă loc la 21 octombrie, dar a fost amânată după ce Rocket Lab a identificat o problemă tehnică la un senzor de oxigen al rachetei portante.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Sebastian Burduja
Foto: Freepik.com
Foto: Mihai Ciobanu
Nicușor Dan, președintele României

Discuţii Nicuşor Dan - sindicate, la Palatul Cotroceni

Preşedintele Nicuşor Dan discută, în această dimineaţă,...

Conferință la BCE / FOTO: BCE
Documente ANAF. Freepik.com
Renault / FOTO: Unsplash
Oameni pe stradă / Foto: DCBusiness
Contabil / Foto: Freepik

ANAF clarifică o dilemă frecventă privind SAF-T

Tot mai multe firme aflate la început de drum sau cu...

Gaze naturale

România a importat cu 72% mai mult gaz în 2025

Producţia de gaze naturale utilizabile a României a...

Cariera Tismana

20 de hectare de pădure s-au surpat la mina Tismana

Deputatul Radu Miruţă (USR) anunţă că o alunecare de...

Bursa de Valori București
Pilonul III de pensii
Anker PowerCore 10000
Donald Trump la summitul G7 din 2028
Srâmtoare Ormuz
Platină
Lingouri de aur
Sediul Hidroelectrica
Hidroelectrica
Trenuri
ANAF

Buletinul electronic creează mai mult probleme românilor

Noile cărți electronice de identitate, emise cu...

Lucrător din industria petrolieră / FOTO: Freepik
Praid / Foto: Alex Nicodim / Inquam Photos
Ilie Bolojan

Bolojan: Deficitul bugetar mare nu mai poate fi susținut

Ilie Boloja atrage atenția că România se confruntă cu o...


pixel