Români, blocați în Maroc. Declarația premierului Ciucă

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Marocul și-a închis granițele
Marocul și-a închis granițele
Premierul Nicolae Ciucă a declarat marţi că s-a decis să se aştepte două zile pentru îndeplinirea formalităţilor de repatriere a românilor din Maroc şi, de asemenea, să se verifice dacă mai sunt şi alţii în zonă.

Afirmaţia sa a fost făcută în contextul în care, potrivit Ministerului de Externe, 72 de turişti români sunt blocaţi în Maroc după suspendarea zborurilor din cauza noii variante de coronavirus.

"A fost o situaţie pe care am rezolvat-o foarte repede, pentru că deja aveam experienţa de data trecută pe situaţia din Africa de Sud şi în felul acesta am decis, astăzi, ca cei 72 de cetăţeni românii, aceasta este cifra pe care o avem de la Ministerul Afacerilor Externe, să poate să se pregătească şi să fie repatriaţi cu o aeronavă a companiei Tarom. Am decis ca să lăsăm astăzi după-amiază şi mâine să poate să se îndeplinească toate formalităţile şi să vedem dacă mai sunt şi alţi români în zonă şi poimâine dimineaţă, aeronava să plece în Maroc şi să extragem, să aducem cetăţenii români acasă, punând, de asemenea, la dispoziţie, prin mecanismul de urgenţe al Uniunii Europene, disponibilitatea de a aduce şi alţi cetăţeni europeni la Bucureşti şi de acolo să fie transportaţi în ţările de origine", a spus Ciucă, prezent la inaugurarea unui tronson de drum pe şoseaua Giurgiu-Bucureşti.

Prim-ministrul a subliniat că fiecare stat ia decizii în funcţie de evoluţia situaţiei pandemice, iar autorităţile din România au activat toate mecanismele pentru a menţine sub atenţie tot ceea ce se întâmplă.

Citește și: 

Acțiunile cazinourilor din Macao s-au prăbușit. Mâna de fier a Beijing-ului apasă greu

Varianta OMICRON. ALTFEL de SIMPTOME. Un medic sud-african explică

Ședință FULGER la Guvern. A chemat URGENT toți miniștrii

"De aceea am şi avut această şedinţă a CNSU în regim de urgenţă. Încă de azi dimineaţă, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe, am aflat de situaţia închiderii spaţiului aerian al Marocului şi în momentul acela am discutat cu Raed Arafat, cu toţi cei care sunt, cu ministrul de Interne, cu domnul ministru Grindeanu, să vedem care ne sunt posibilităţile să putem să intervenim", a mai spus Ciucă.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a aprobat, marţi, aprobarea repatrierii cetăţenilor români aflaţi în Regatul Maroc. Conform Hotărârii 109, aceasta se va face inclusiv prin activarea Mecanismul European pentru Protecţie Civilă, ca urmare a suspendării tuturor zborurilor directe cu această destinaţie.

Pentru punerea în executare a acestor prevederi, se abilitează Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Tarom, să întreprindă măsurile din competenţă, se menţionează în document.

Totodată, costurile vor fi asigurate din bugetul de stat, de la Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prin bugetele ministerelor implicate şi prin Mecanismul European pentru Protecţie Civilă, precizează CNSU.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Oameni pe stradă
Semnare contract. Foto: Freepik.com
O situație îngrijorătoare / FOTO: Freepik
Toyota. Foto: Pexels.com
Platforma care forează în zăcământul Neptun Deep / Foto: Romgaz

Când începe extragerea gazelor din Neptun Deep

Ministrul Energiei a venit cu detalii despre proiectul...

Economii. Sursa: Freepik.com
Impozite și taxe / Foto: Freepik
Showroom auto / Foto: Freepik
Aragaz. Foto: Freepik.com
Bani. Freepik.com
BNR: Indice ROBOR
Retea electrica - iarna. Foto: Freepik.com
Telefon / FOTO: Freepik
ANAF / Foto: DCBusiness
Ghișeu / Foto: Arhivă
Prețurile urcă / Foto: Freepik
Finante. Freepik.com

Deficitul comercial al României, în ușoară scădere

Scădere uşoară a deficitului comercial al României.

Donald Trump / Foto: Casa Albă
O persoană își încălzește mâinile la flacăra unui aragaz / Foto: DCBUsiness
Banca Naționala a României
Avion pe o pistă în timpul iernii / Foto: Freepik
Militari / Foto: MApN
Zăpadă în București
Dunarea la Baziaș / Captură video

pixel