Români transformaţi în SCLAVI, timp de 4 ani, în Anglia. Detalii incredibile

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
12 români au fost forțați să muncească în Marea Britanie timp de 4 ani până la 16 ore pe zi, șapte zile din săptămână, fără să primească vreun ban, de un grup infracțional din județul Iași. 

Polițiștii și procurorii DIICOT au destructurat gruparea, beneficiind și de sprijinul EUROJUST.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași împreună cu lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iași au făcut, miercuri, 13 percheziții domiciliare, pe raza județului Iași, la domiciliile unor persoane suspectate de comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și spălare a banilor. Simultan, pe teritoriul Marii Britanii, au fost efectuate 13 percheziții domiciliare, în baza unui acord privind constituirea unei echipe comune de anchetă cu autoritățile judiciare britanice prin intermediul EUROJUST.

 

Detalii incredibile din anchetă

 

„În cauză s-a reținut faptul că, începând cu luna ianuarie 2018, pe raza orașului Târgu Frumos, județul Iași, a fost constituit un grup infracțional organizat care a acționat până în anul 2022, în scopul obținerii unor sume de bani din exploatarea prin muncă a persoanelor vătămate. Astfel, membrii grupului au racolat în perioada ianuarie 2018 – aprilie 2022 un număr de 12 persoane vătămate (bărbaţi și femei), și, sub pretextul oferirii unor locuri de muncă în străinătate, le-au transportat în Marea Britanie, unde acestea au fost exploatate fiind supuse la executarea unor munci în mod forţat. Persoanele vătămate proveneau din rândul persoanelor vulnerabile, cu o situaţie familială şi materială precară, și erau ademenite prin promisiunea unui loc de muncă bine remunerat şi posibilitatea unui trai mai bun peste hotare.

Odată ajunse pe teritoriul Marii Britanii, persoanelor vătămate le erau luate documentele de identitate, erau cazate în condiții insalubre și forțate să lucreze până la 16 ore pe zi, timp de 7 zile din 7, fără a fi remunerate pentru munca prestată sau primind sume modice de bani în schimbul activităților efectuate. De asemenea, cardurile bancare emise în vederea încasării salariilor de către persoanele vătămate erau reținute de membrii grupului infracțional organizat, acestea fiind silite să continue să muncească în continuare, prin recurgerea la agresiune verbală și fizică, și împiedicate să părăsească teritoriul Marii Britanii”, au transmis procurorii DIICOT.

Citeşte şi: Jocul lui Putin cu oprirea livrărilor de gaze. Coşea: Nu își permite să facă tărăboi, dar a aruncat o piatră

În această modalitate, membrii grupării au obținut sume importante de bani de pe urma exploatării prin obligarea la muncă forțată pe teritoriul Marii Britanii a mai multor persoane vătămate. Aceste sume, de-a lungul timpului, au fost transferate în România și investite, prin interpuși , în bunuri mobile și imobile (autoturisme de lux și vile), precum și în proiecte imobiliare (blocuri de locuințe și spații comerciale). Scopul final al investițiilor era ascunderea și disimularea originii ilicite a bunurilor.

 

Din cercetările de până acum, rezultă că au fost recrutate 12 persoane

 

Cercetările vizează 14 persoane despre care există bănuiala că au fost implicate în activitatea infracțională.

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate pe teritoriul României au fost descoperite și ridicate în vederea indisponibilizării 170.000 de euro, 220.000 de lei, 70.000 de coroane daneze, 13.000 de dolari, un autoturism de lux, 2 arme cu aer comprimat deținute fără autorizație necesară, telefoane mobile și înscrisuri.

La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași au fost conduse, în vederea audierii, un număr de 15 persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfășurarea activităților infracționale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Contabili / Foto: Freepik
ANAF / Foto: Oana Pavelescu
Banca Naționala a României
Vagon de tren

Transportul călătorilor cu trenul, luat la puricat de ANPC

Calitatea transportului pe calea ferată a intrat în...

OMV Petrom
Leva / Foto: DCBusiness
Președintele Donald Trump face declarații pentru jurnaliști
RCA
Consiliul Fiscal, nu foarte optimist privind reducerea deficitului
Florin Barbu
Bursa de la București
Miniștrii cabinetului Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Freepik.com
Foto: Freepik.com

Rusia raportează un deficit bugetar de 1,7% din PIB

 Deficitul bugetar a ajuns la 1,7% din PIB, nivelul...

Dolari. Freepik.com
Elon Musk / Foto: Casa Albă / Flickr
Câmp petrolier / FOTO: Freepik
Casă de schimb valutar
Contor electric
Gabriel Biris
Factură energie electrică
ROBOR
Protest al angajaților MIPE
Ștampilă de vot / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Aramco

Surpriză totală, saudiții scumpesc petrolul

Arabia Saudită majorează prețurile la țiței pentru toate...

Cazino
Oameni traversează strada

pixel