România, locul 8 în topul celor mai atractive pieţe de producţie din Europa

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
România se află, potrivit unui studiu, pe locul 8 în topul celor mai atractive pieţe de producţie din Europa.

Creşterea costurilor cu forţa de muncă, a celor de real estate şi a preţului energiei plasează România pe poziţia a opta în topul celor mai atractive pieţe de producţie din Europa, după ţări precum Cehia, Polonia, Ungaria sau Portugalia, şi pe locul 22 la nivel mondial, potrivit studiului Manufacturing Risk Index 2022, realizat de compania de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield.

Potrivit unui comunicat al companiei de consultanţă, aceasta a analizat 45 de ţări din regiunile EMEA, America şi Asia-Pacific în funcţie de 12 de criterii ce ţin de condiţiile de piaţă, costuri şi riscuri, România fiind competitivă mai ales în ceea ce priveşte costurile şi condiţiile de piaţă.

Referitor la condiţiile de piaţă, au fost analizaţi factori precum mediul de afaceri, inclusiv disponibilitatea forţei de muncă/a talentelor, accesul la piaţă, iar pentru costuri au fost luate în considerare cele cu forţa de muncă, electricitate şi de real estate. Pentru evaluarea riscurilor, autorii studiului s-au uitat la situaţia politică, economică şi a mediului de business.

Din punct de vedere al costurilor, la nivel european, piaţa de producţie românească este depăşită de Turcia, Polonia, Bulgaria, Slovacia, Ungaria, Portugalia şi Cehia, în timp ce la nivel mondial cele mai atractive pieţe industriale sunt China, Indonezia, India, Malaysia, Vietnam, Thailanda, Sri Lanka, Columbia şi Filipine.

Într-un clasament în care se dă o pondere mai mare condiţiilor de piaţă (de 40% faţă de 20% în scenariul de bază), România ocupă de asemenea a opta poziţie în Europa, fiind depăşită de Polonia, Cehia, Ungaria, Slovacia, Portugalia, Bulgaria şi Turcia. În schimb, în scenariul în care ponderea riscurilor este ridicată la 60% (faţă de 20% în scenariul de bază), România se situează pe locul 17 în topul european.

"Deşi anul 2022 a fost un an plin de provocări, cum ar fi inflaţia, creşterea preţului energiei electrice, o potenţială criză economică şi conflictul din regiune, observăm creşterea masivă a interesului investitorilor străini din zona de producţie. Atât presiunea pe supply chain, cât şi relocările unităţilor de producţie din Ucraina şi Rusia au generat proiecte foarte interesante în regiune. Deşi concurăm cu Polonia, Slovacia, Ungaria, Serbia şi Bulgaria, din discuţiile purtate, suntem plăcut surprinşi să observăm că România este încă o piaţă foarte atractivă pentru aceşti potenţiali investitori. Estimăm că, în anul 2023, vom vedea din ce în ce mai multe proiecte de acest fel şi, deşi probabil ne aşteaptă multe provocări, considerăm că va fi un an foarte interesant", este de părere Andrei Brînzea, Partner, Industrial/Logistics & Land Agency Cushman & Wakefield Echinox.

Consultanţii Cushman & Wakefield menţionează că majorarea preţului la energie, dar şi a costului cu forţa de muncă, au avut o influenţă semnificativă asupra costurilor de operare din Europa Centrală şi de Sud-Est, mai ales în Lituania, România, Bulgaria şi Cehia, spre deosebire de Polonia, unde efectele au fost mai limitate.

"Costul energiei va rămâne o problemă cheie pe pieţele din Europa care sunt mai expuse la preţurile majorate şi la volatilitatea crescută pe fondul provocărilor legate de asigurarea de combustibil, în mod particular de gaz natural, ca urmare a războiului din Ucraina şi a limitărilor ofertei. În orice caz, pe termen lung ar putea exista oportunităţi în ceea ce priveşte securitate energetică, în condţiile în care multe ţări încearcă să-şi reducă dependenţa energetică de combustibilii fosili şi să se îndrepte către surse de energie fiabile şi durabile, inclusiv combustibilii regenerabili, nucleari şi alternativi", se arată în raport.

Cushman & Wakefield Echinox este o companie de consultanţă imobiliară de top pe piaţa locală, activând în toate segmentele pieţei imobiliare, inclusiv pe piaţa rezidenţială. Afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield în România, deţinut şi operat independent, cuprinde o echipă de peste 60 de profesionişti şi colaboratori, ce oferă o gamă completă de servicii investitorilor, dezvoltatorilor, proprietarilor şi chiriaşilor.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bursa de pe Wall Street / FOTO: Freepik
Declaratia 100
Foto:Freepik.com
Strângere de mână / FOTO: Freepik
Foto: Pexels.com
Notificare telefon

Eset, avertizare pentru cei care au cont pe Spotify

Conturile Spotify reprezintă active digitale valoroase...

Încărcare mașină electrică / sursa foto: Freepik.com
Papa Francisc

Papa Francisc a murit

A încetat din viaţă Papa Francisc.

Foto: Freepik.com
Kristalina Georgieva / Foto: FMI / Flickr

Scădere uşoară a numărului de firme dizolvate

Numărul firmelor dizolvate, în scădere cu 8,73% în...

Foto: Freepik.com
Sondă / FOTO: Freepik

Producţia de ţiţei a României scade, importurile cresc

Producţia de ţiţei a României a scăzut cu 7, 6% în...

Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Sol

Ucraina rămâne fără gaze. Rezervele sunt pe sfârşite

Ucraina ar putea avea nevoie să importe până la 6,3...

Razboiul comercial SUA-China / Foto: Freepik
Nissan / FOTO: Unsplash
Foto: Freepik.com
Boeing 737 Max / FOTO: Unsplash
Protest masiv în New York împotriva lui Donald Trump și Elon Musk
Vânzător stradal într-o localitate din California / Foto: Dave Parker / Flickr
Foto: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Gândim alte planuri / FOTO: Freepik

Bancherii, obligați să-și pună mintea la contribuție

În noile condiții generate de războiul tarifelor,...

Bursa de la Tokyo / Foto: Dick Thomas Johnson / Flickr

Cine mai are încredere în dolar?

Indicele dolarului scade sub pragul de 100, în timp ce aliați tradiționali...

Mină de cupru

10 mega-mine care țin planeta în priză: cine dă cupru lumii?

Cererea globală de cupru explodează: investiții de peste...

Foto: Freepik.com

pixel