Scumpirile la gaze, carburanți și la curent electric au dus inflația de la 3,9% în iunie la 5% în iulie, potrivit datelor INS. O evoluție similară are loc și în Polonia, unde inflația a crescut în iulie la 5%, de la 4,4% în luna precedentă. Ungaria însă raportează o reducere a ratei inflației la 4,7% în iulie, de la 5,3% în iunie. Din zona euro, cea mai mare creștere a prețurilor în termeni anuali a înregistrat-o Estonia, la 4,9% în iulie, față de 3,7% în iunie.
Noua prognoză a BNR este pentru o inflație 5,6% la finele anului, față de 4,1% cât estima anterior. Banca centrală a Poloniei prognozează o inflație de 4,2% la sfârșitul anului 2021, în timp ce Ungariei vede inflația la 4,1%, notează Profit.
“Dat fiind estimarea BNR privind evoluției inflației, ne așteptăm ca prima majorare de 25 puncte de bază a ratei cheie să aibă loc la ședința de politică monetară din 9 noiembrie. O majorare a ratei cheie de către Banca Centrală a Poloniei pe 3 noiembrie ar trebui să întărească decizia BNR. În funcție de progresul consolidării fiscale și de “strategia de consolidare bugetară prezumată a fi elaborată până în toamnă, conform recomandărilor instituțiilor europene”, menționată ca sursă de incertitudine în comunicatul BNR, putem vedea creșteri suplimentare de 25-50 puncte de bază ale ratei cheie în 2022”, a opinat Ciprian Dascălu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Cursul valutar BNR al zilei - 5...
Avans modest al PIB-ului României în 2025.
Excelența Sa Adrian Zuckerman...
Rovinari pornește Grupul 6 – un pas decisiv pentru...
Curs valutar BNR, 4 decembrie.
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a anunţat joi...
Sistemul Garanţie-Returnare...
ANAF, informare privind ţintele asumate în PNRR.
Piața RCA intră într-o nouă...
Veniturile Rusiei din petrol şi gaze au scăzut...
Cazierul judiciar intră într-o nouă eră digitală, după...
O secțiune a conductei de...
ASF schimbă regulile de...
Bursa de Valori București...
Cuprul a atins un nou record pe...
Fitch confirmă ratingul CEC...
Factura la gaze pentru...