Rușii scot al doilea vaccin împotriva Covid-19

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Rușii scot vaccinuri pe bandă rulantă
Rușii scot vaccinuri pe bandă rulantă
Primele studii clinice ale unui al doilea vaccin rusesc împotriva noului coronavirus s-au dovedit a fi concludente, a anunţat joi centrul de cercetare care îl dezvoltă, după ce Rusia a transmis în august că a aprobat primul vaccin din lume, notează Le Figaro.

„Primele două faze ale studiilor clinice au demonstrat eficacitatea şi siguranţa vaccinului”, a anunțat biroul de presă al centrului de cercetare de stat Vektor din Siberia, care dezvoltă acest al doilea vaccin, numit EpiVacCorona.

Ministrul Sănătăţii, Mihail Murashko, i-a spus preşedintelui Vladimir Putin săptămâna aceasta că vaccinul produs de Vektor ar putea primi undă verde de la minister în trei săptămâni. După aceea, centrul Vektor a precizat că studiile clinice vor începe pe 5.000 de voluntari siberieni, cu vârste cuprinse între 18 şi 60 de ani.

Covid-19. Vaccinul ar putea fi administrat fără ac

Compania a declarat că vor exista studii clinice suplimentare pe 150 de voluntari cu vârsta peste 60 de ani. Vaccinul EpiVacCorona se administrează în două doze, la distanţă de 21 de zile. Rusia intenţionează să înceapă să producă 10.000 de doze din noiembrie, a anunţat Vektor.

Rusia a anunţat la începutul lunii august că a dezvoltat şi înregistrat „primul” vaccin împotriva Covid-19, realizat la centrul de cercetare din Moscova, Gamaleïa, cu Ministerul Apărării.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Birou. Foto: Freepik.com

Prăpastie salarială: 12.931 lei în IT vs 3.403 lei în HoReCa

IT-ul rămâne lider la salarii: peste 12.900 lei net, de...

Bani
e-Factura
Bursa de Valori București
Foto: Pexels.com
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik

China a suspendat importurile de energie electrică din Rusia

China a suspendat importurile de energie electrică din...

Încărcare mașină electrică / sursa foto: Freepik.com
Foto: pexels.com
Hacker. Freepik.com
Foto: Freepik.com
Freepik.com
Vladimir Putin / Foto: Kremlin
Banca Națională a României
Foto: Freepik.com
Document. Foto: Freepik.com
Șofer / sursa: Freepik.com
Agricultura. Foto: Freepik.com
Shein / Foto: Dick Thomas Johnson / Flickr
Semnare contract

Demers pentru modificarea sistemului drepturilor de autor

IMM România susţine introducerea unui colector unic, a...

Dosar ANAF. foto: Freepik.com
Bani. Foto: Freepik.com
Fermierii vor fi mai protejați / Foto: Freepik

pixel