Salariile din prefecturi vor fi majorate? Cât câștigă angajații. Avem cifrele

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
S-ar putea spune să sunt salarii de top
S-ar putea spune să sunt salarii de top
Guvernanții intenționează să majoreze salariile lucrătorilor din prefecturi. Nu pentru că salariile ar fi mici. Nicidecum! Principalul argument este acela că ”instituțiile Prefectului din întreaga țară, alături de celelalte autorități, fac parte din linia I de acțiune pentru combaterea răspândirii COVID”, conform documentelor.

Se pare că, după instalarea premierului Nicolae Ciucă la Palatul Victoria, între liberali și social-democrați au existat o serie de negocieri privind numirea de noi prefecți și subprefecți. ”Una peste alta, peste 60% din prefecții și subprefecții negociați au fost deja numiți și urmează să fie instalați în funcție”, spunea, la acest moment, ministrul de Interne, Lucian Bode. 

Cât câștigă angajații instituției Prefectului? Întotdeauna este loc de mai bine, desigur, dar salariile sunt destul de frumoase, dacă este să le comparăm cu alte categorii de lucrători.

Astfel, conform unui document oficial (ce poate fi consultat aici), un prefect are un salariu brut de 10.720 de lei, un subprefect se poate lăuda cu 15.600, iar un secretar general, cu 14.489 lei, din care 1317 lei reprezintă cuantum spor condiții vătămătoare. Așa scrie în respectivul document. 

Mergem mai departe și află că un manager public figurează cu un salariu brut 12.573 lei, cu mai bine de 3000 de lei mai mult decât un șef serviciu (9.235 lei) și dublu față de un consilier (salariile variază la acest capitol între 4.818 lei și 6.352 lei).

Consilierii pentru afaceri europene au un salariu brut de peste 9.000 de lei. Și pentru ca nu mai lungi vorba, la coada listei, cu cel mai mic salariu brut se află șoferul, în dreptul căruia este trecută suma de 3.895 de lei. 

Citește și Casa Națională de Pensii. Impozite, indemnizații, punct de pensie, ajutor de înmormântare

Citește și Venituri din chirii. Ce taxe și impozite se plătesc

Poate merită amintit, în context, că printre primele măsuri adoptate de Guvernul Florin Cîțu, a fost ca funcțiile de prefect și subprefect să fie de demnitate publică, astfel încât în aceste funcții să fie membri de partid.

În plus, s-a decis că parlamentarii pot ocupa funcții de prefect fără pregătirea de specialitate cerută în cazul celorlalți candidați, după cum nota Profit.ro, într-un articol din ianuarie anul trecut. 

”Reglementăm în fapt ce avem în realitate. De ani de zile avem în funcțiile de prefect și subprefect oameni politici. Terminăm cu această ipocrizie”, declara, la acel moment, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr
Netflix și Warner Bros.
Ghișeu / Foto: Arhivă
Ridesharing

Controale în ride-sharing: 12.358 de autoturisme suspendate

Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...

Bani
Gabriel Biriș
Adrian Nica, șeful ANAF
Daniel Dăianu

pixel