Salariul mediu net a crescut cu... 10 lei în aprilie

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Bani - lei
Bani - lei
Câştigul salarial mediu net pe economie a crescut cu 10 lei în aprilie, informează Institutul Naţional de Statistică.

Câştigul salarial mediu net pe economie a fost de 4.564 de lei în aprilie 2023, în creştere cu 10 lei (+0,2%) faţă de luna martie, valorile cele mai mari înregistrându-se în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, inclusiv activităţi de servicii informatice (10.720 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (2.441 lei), potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Comparativ cu luna aprilie a anului 2022, câştigul salarial mediu net a crescut cu 15%.

În ceea de priveşte câştigul salarial mediu brut, acesta s-a situat la 7.311 lei, cu 21 lei (+0,3%) mai mare decât în luna martie 2023.

Datele INS arată că indicele câştigului salarial real a fost 103,4% în luna aprilie 2023 faţă de luna aprilie 2022 şi de 99,5% faţă de faţă de martie 2023. Comparativ cu luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost în aprilie 2023 de 235,3%, cu 1,2 puncte procentuale mai mic decât cel înregistrat în luna martie 2023.

În luna aprilie 2023, nivelul câştigului salarial mediu net a înregistrat, aproape în egală măsură, atât creşteri, cât şi scăderi faţă de luna precedentă. Astfel, creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite ori pentru sărbătorile de Paşte), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare), dar şi de realizările de producţie ori încasările mai mari (în funcţie de contracte/proiecte).

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat astfel: cu 26,6% în extracţia cărbunelui superior şi inferior, respectiv cu 25,4% în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat; între 6% şi 13,5% în transporturi pe apă, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, telecomunicaţii, transporturi aeriene, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, alte activităţi extractive, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale.

Pe de altă parte, scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna martie 2023 au fost determinate de acordarea în luna precedentă de premii ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri. De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat: cu 31% în fabricarea produselor din tutun; între 5% şi 9% în activităţi de editare, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor); între 3% şi 4% în fabricarea produselor textile, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, fabricarea băuturilor, fabricarea de mobilă, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii).

În sectorul bugetar, în luna aprilie 2023, câştigul salarial mediu net a crescut comparativ cu luna precedentă în administraţie publică (+3,6%), respectiv în sănătate şi asistenţă socială (+1,7%), în principal ca urmare a acordării biletelor de valoare (tichete de vacanţă), iar în învăţământ, câştigul salarial mediu net a scăzut (-6,6%) ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanţei şcolare.

În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători, în special în lunile luate ca bază de comparaţie (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an.

Evoluţia câştigului salarial real depinde, atât de fluctuaţiile câştigului salarial mediu net, cât şi de rata inflaţiei, se mai arată în comunicatul INS. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ministrul Boloș verifică datele / Foto: gov.ro

S-a prelungit termenul pentru aplicarea amnistiei fiscale

"Am decis prelungirea termenului pentru aplicarea...

Palatul Victoria
Ford
Montare de panouri solare / Foto: Freepik
Femeie cu un card electronic de identitate / Foto: Freepik
Foto: pexels.com
Vas transportor de GNL
pexels.com
Fotografie de la Vlad Alexandru Popa: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/1486222/

Taxă pentru cei care vor să circule cu maşina în Manhattan

New York va relua taxa de congestie de 9 dolari pentru...

Oameni pe stradă / Foto: Freepik
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Antreprenori / FOTO: Freepik
Bani, lei / Foto: Agerpres
Curtea de Justiție a Uniunii Europene

România, trimisă în fața Curții de Justiție a UE

Comisia Europeană a decis, joi, să trimită România și...

Spărgător de gheață finlandez / FOTO: Wikipedia
Impozite și taxe / Foto: Freepik
Localizarea trenurilor
Foto: Pexels.com

APIA, plăţi în avans pentru fermieri

APIA prezintă stadiul Campaniei de plăți în avans...

Reprezentanții Arsenal Reșița și TOR International / Reper24Foto:
Experții au analizat toate aspectele / FOTO: Freepik

Meta: Bruxelles-ul impune o amendă de 798 milioane de euro

Comisia Europeană a aplicat o amendă de 797,72 milioane...

Protest Fabrica de Arme Cugir / Foto: Alba24.ro
Casa Unirea
Tehnologie / FOTO: Freepik

Primul obiect imprimat în 4D: Dincolo de orice imaginație

Imprimarea 4D reprezintă o inovație tehnologică...

Butoaie cu petrol / Foto: Freepik
Bani / Foto: DCBusiness
Contor
La benzinărie / FOTO: Freepik
Platformă petrolieră / FOTO: Wikipedia

Norvegia: Investiții record în petrol și gaze naturale

În plus, companiile au revizuit în creștere estimările...


pixel