Sânzienele sau Drăgaica: Noaptea în care „se deschid porţile cerului”

Autor: Delia Gheață
Data publicării:
Este o sărbătoare a dragostei și Soarelui
Este o sărbătoare a dragostei și Soarelui
Se spune că în noaptea de Sânziene cerurile se deschid, cele două lumi comunică energetic și vibrațional. Este o seară cu  multe ritualuri magice, iar fetele tinere își pot visa sortitul.

Potrivit legendelor, în noaptea de 23 spre 24 iunie, înaintea zilei Sfântului Ioan Botezătorul, porțile cerului se deschid, astfel că lumea de dincolo vine în contact cu lumea pământeană, iar Sânzienele dansează. Sânzienele sunt zâne, sânzienele sunt flori, sânzienele sunt fete-flori, ipostaze vegetale ale celor mai îndrăgite personaje mito-folclorice de la noi.

În Noaptea de Sânziene animalele grăiesc cu glas de om și, dacă le asculți, poți afla toate tainele lumii. Tot în Noaptea de Sânziene prin porțile deschise ale cerului strămoșii se întorc acasă - Moșii de Sânziene. Conform credinței populare, Sânzienele reprezintă o sărbătoare a Soarelui, a dragostei dar și a poftei de viață.

Există superstiția că femeile care nu le sărbătoresc așa cum se cuvinte, vor supăra Sânzienele, care, drept răzbunare, le vor poci gura. Nici bărbații nu scapă ușor: cei care au jurat strâmb sau au făcut unele fapte rele vor suferi pedepse îngrozitoare.

- Se adună flori de sânziene din care fetele fac cununi și băieți cruci, acestea vor fi purtate pe timpul celorlalte ritualuri și mai apoi puse în casă pentru belșug și spor în casă. Se face un buchețel din flori de sânziana legat cu ață roșie pe care fetele nemăritate îl vor pune sub pernă pentru a-și visa ursitul. Fetele vor pune floare de sânziană în sân sau în par pentru a deveni mai atrăgătoare.

- Pentru a fi sănătos restul anului se poate consuma ceaiul de sânziană.

- Scrie și arde: pe o hârtie se vor scrie emoțiile negative care ne cuprind și apoi hârtia se arde, iar noi vizualizăm cum acestea dispar.

Citește și Rusalii 2021. TRADIȚII și OBICEIURI! Ce NU e bine să faci ASTĂZI

- În seara de 23 este benefic să facem baie cu floare de sânziană, urmând că restul anului să fim mai atrăgătoare și ocolite de boli.

- Tot în seara de 23 iunie se poate scoate un buchet de sânziană afară, iar la ora 00:00 se bea roua așternută pe acesta.

- Fetele nemăritate pot arunca buchețelul prins cu ață roșie prin ușă, semnificând că aceste își vor găsi ursitul sau se vor mărita în anul care urmează. Se umple un vas cu apă și se aprinde o lumânare roșie. După ce ne gândim profund la ursitul nostru, picurăm în bolul cu apă 23 de picături de ceară. După ce picăturile de ceară nu se vor mai agita în apă, acestea vor formă inițiala ursitului.

- Un ritual relaxant care se poate practica de Sânziene e lectura unor cărți cu sau despre personaje feminine puternice.

- În ziua de Sânziene se joacă Drăgaica, dans ritual asemănător Călușului. De data aceasta, ceata este formată exclusiv din fete, câteva îmbrăcate în haine bărbătești, numite Drăgaici, Drăghicuțe sau Drăgane. La fel ca în cazul călușarilor, și alaiul Drăgaicelor este însoțit de un muzicant iar una dintre fete poartă un steag împodobit cu baticuri colorate, spice de grâu, usturoi, pelin, flori de sânziene și alte plante magice. Acest cortegiu ceremonial străbate ulițele satului, formând un brâu simbolic, protector și fertilizator, ce cuprinde întreaga comunitate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bani. Foto: Freepik.com
Lingouri și monede de aur / sursa foto: Freepik.com

Aurul a trecut pragul de 650 lei/gram

Leul a încheiat ședința de miercuri în ușoară scădere...

Sedinta de Guvern

Ce decide Guvernul Bolojan în prima şedinţă din 2026

Proiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței...

BNR / Foto: DCBusiness
Dosar ANAF. foto: Freepik.com
Oameni pe stradă
Fermier face curat într-o cocină / Foto: Freepik
Foto: Mihai Ciobanu
TAROM

Bogdan Costaş, director general interimar al TAROM

Consiliul de Administraţie al TAROM a decis numirea lui...

Cumpărături online / Foto: Freepik
Foto: Freepik.com
Foto: DRDP Brasov
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
UE - bani. Foto: Freepik.com

UE - excedent de cont curent, România - campioană la deficit

Uniunea Europeană a continuat să înregistreze un...

Schimb valutar. Freepik.com
Bucuresti / Foto: Oana Pavelescu

Care este salariul mediu în Bucureşti

Informaţii oficiale de la INS.

Oameni pe stradă
Grafică: Oana Pavelescu

Rata anuală a inflaţiei: 9,69% în luna decembrie 2025

Rata anuală a inflaţiei în luna decembrie 2025...

Bani

Veste bună de la BNR pentru românii care au rate

Dobânzi mai mici la credite: Ce indică ultimele date BNR...

Semnare contract. Foto: Freepik.com
O situație îngrijorătoare / FOTO: Freepik
Foto: Freepik.com

Metalul care tinde să devină noul aur al economiei globale

Pariul fierbinte al investitorilor pentru 2026.

Temu / Foto: DCBusiness
Toyota. Foto: Pexels.com
Platforma care forează în zăcământul Neptun Deep / Foto: Romgaz

Când începe extragerea gazelor din Neptun Deep

Ministrul Energiei a venit cu detalii despre proiectul...

Economii. Sursa: Freepik.com
Impozite și taxe / Foto: Freepik

pixel