Schimbare de acționariat la producătorul mașinilor lui James Bond

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Daimler face un pas important
Daimler face un pas important
Mercedes-Benz, divizia grupului german Daimler AG, a anunţat marţi că până în 2023 îşi va majora gradual, până la 20%, participaţia deţinută la Aston Martin, care a realizat maşinile din seria de filme James Bond, devenind unul dintre cei mai mari acţionari ai producătorului britanic de maşini de lux, care se confruntă cu dificultăţi financiare, transmit Reuters şi Deutsche Welle.

De asemenea, Daimler va accelera cooperarea din punct de vedere tehnic cu Aston Martin, care va obţine acces la următoarea generaţie a sistemelor hibride şi electrice de propulsie ale Mercedes-Benz, precum şi alte componente auto.

Tranzacţia face parte din strategia de redresare elaborată de directorul general al Aston Martin, Tobias Moers, fost şef la Mercedes-AMG.

Cei doi producători auto şi-au unit forţele pentru prima dată în 2013, când Daimler a preluat o participaţie de 5% şi a colaborat cu brandul britanic pe segmentul dezvoltării motoarelor.

În trimestrul trei din acest an, Aston Martin a raportat pierderi înainte de taxe de 32 milioane de euro, faţă de un profit de 47 milioane de euro în perioada similară din 2019.

Citește și Daimler accelerează producția de la Sebeș

Firma germană va avea dreptul să nominalizeze un director non-executiv în Board-ul Aston Martin, după prima majorare a participaţiei, a anunţat Aston Martin, înfiinţată în urmă cu 107 ani.

Daimler deţine divizia de lux Mercedes-Benz şi brandul Smart. În România, Daimler are două unităţi de producţie, la Cugir şi Sebeş.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF
Bursă / Foto: Freepik
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Plata POS. Freepik.com
Foto:Freepik.com
e-Factura
Freepik.com
Schimb valutar / Foto: Freepik
ANAF / Foto: Oana Pavelescu
Construcții / sursa foto: Freepik.com / ksandrphoto
Guvernul României
Donald Trump
Unul dintre sediile companiei Novo Nordisk / FOTO: Site-ul oficial al companiei
Petarde confiscate
Contor de gaze / Foto: Freepik
Inspectori ANAF
Xi Jinping l-a îndepărtat pe generalul Zhang Youxia / Ilustrație: Oana Pavelescu
Benzinărie / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / FOTO: Freepik
Rușii continuă bombardamentele / Foto: Președinția Ucrainei
Ședință de guvern
Documente ANAF. Foto: Freepik.com
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Mână care ține cheile unei locuințe / Foto: Freepik

2026, anul deciziilor grele pentru cei care vor o casă

Perspectivele pieței de creditare în prima jumătate a...


pixel