Scholz, acuzat de colonialism energetic

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Mohamed Adow
Mohamed Adow
Goana Europei după gazele naturale din Africa pare să devină un subiect aprins în discuțiile din acest an privind schimbările climatice de la Sharm El-Sheikh, Egipt.

"Nu vom accepta colonialismul energetic", a declarat luni Mohamed Adow, un activist proeminent și director al grupului de reflecție pentru energie și climă Power Shift Africa, în cadrul discuțiilor ONU privind clima. UE folosește continentul ca pe o "benzinărie", în timp ce caută alternative la importurile rusești, și riscă să amenințe să blocheze Africa în combustibili fosili poluanți.

Peste 100 de lideri mondiali au început să sosească la Sharm el-Sheikh pentru summitul anual al ONU privind schimbările climatice, încercând să mențină ritmul în lupta pentru reducerea emisiilor care încălzesc planeta.

În ciuda unui progres timpuriu care a introdus pentru prima dată pe ordinea de zi chestiunea compensării țărilor mai sărace pentru impactul schimbărilor climatice, delegații își adresează acum critici dure unii altora în legătură cu probleme care variază de la reparațiile climatice la finanțarea pentru atenuarea și adaptarea la schimbările climatice în țările mai sărace.

Creșterea prețurilor la energie, accelerată de războiul Rusiei în Ucraina, a determinat multe guverne să acorde prioritate securității aprovizionării în detrimentul tranziției către o energie mai curată.

Emisiile globale trebuie să înceapă să scadă rapid înainte de 2030 dacă lumea are vreo șansă de a menține încălzirea globală sub 2 grade Celsius. Însă, probabil, acestea vor atinge un record în acest an. Țări din Pakistan până în SUA au fost afectate de dezastre climatice fără precedent.

Cancelarul german Olaf Scholz, Macron și premierul britanic Rishi Sunak se numără printre cele mai importante nume de la începutul evenimentului de două săptămâni. Președintele american Joe Biden și președintele ales al Braziliei, Luis Inacio Lula da Silva, vor apărea mai târziu. 

Cei mai notabili absenți sunt Xi Jinping din China și Narendra Modi din India, liderii celui mai mare și al treilea emițător de gaze cu efect de seră din lume.

Citește și:

Summit COP27: Schimbările climatice se produc într-un ritm catastrofal

Dacă proiecţiile pentru acest an se vor confirma, cei opt ani din perioada 2015-2022 vor fi cei mai calzi ani înregistraţi vreodată, a avertizat duminică Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM), într-un raport considerat a fi o "cronică a haosului climatic", relatează AFP.

"În timp ce summitul COP27 începe, planeta noastră trimite un semnal de primejdie", a declarat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, într-un mesaj video difuzat la conferinţa ONU privind schimbările climatice COP27, de la Sharm el-Sheikh.

Această "cronică a haosului climatic" arată "atât de clar că schimbarea are loc cu o viteză catastrofală, devastând vieţi pe fiecare continent", a adăugat el, cerând ca "acţiuni ambiţioase şi credibile" să fie abordate în cele două săptămâni ale acestei conferinţe climatice desfăşurate în Egipt.

Cu o temperatură medie estimată cu 1,15 grade Celsius mai mare decât în perioada preindustrială, se aşteaptă ca anul 2022 să se situeze "doar" pe locul al cincilea sau al şaselea al acestor cei mai calzi ani înregistraţi vreodată, datorită influenţei neobişnuite, pentru al treilea an consecutiv, al fenomenului la La Ninia care antrenează o scădere a temperaturii.

"Dar acest lucru nu inversează tendinţa pe termen lung; este doar o chestiune de timp până când se va înregistra un nou an mai cald", a insistat agenţia specializată a ONU.

Dovadă a acestei tendinţe, "cei opt ani din 2015 până în 2022 vor fi probabil cei mai calzi opt ani înregistraţi vreodată", a estimat OMM, care îşi va publica evaluarea finală în 2023.

Temperatura medie în deceniul 2013-2022 este estimată la 1,14 grade Celsius peste cea din perioada preindustrială, faţă de 1,09 grade Celsius în perioada 2011-2020.

Acordul de la Paris urmăreşte să limiteze încălzirea globală cu mult sub două grade Celsius, chiar cu 1,5 grade Celsius. Citește mai mult AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bursa de Valori București
Ministrul Marcel Boloș / FOTO: Facebook
Stație de transformare / Foto: Freepik
ArcelorMittal

ArcelorMittal amână investițiile verzi planificate în UE

Al doilea mare producător de oțel din lume are pretenții...

Cu ochii pe mesaje / FOTO: Freepik
foto: pexels.com
Concedieri / sursa foto: Freepik.com / Drazen Zigic
Aragaz / FOTO: Unsplash

Ungaria caută noi surse de aprovizionare cu gaz natural

O strategie menită să asigure un echilibru între...

Om de afaceri / FOTO: Freepik

Companiile chineze se agață de dolarul american

Companiile chineze își păstrează dolarii,...

Date ROBOR

A crescut ROBOR. Veste proastă pentru cei care au credite

Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...

Un tractor ară câmpul / Foto: Freepik

AFM. Încep înscrierile în programul Rabla pentru Tractoare

Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...

Palatul CEC
Germania. Foto: Ingo Joseph - Pexels
Ruble
Ministrul Adrian Câciu / FOTO: Gov.ro
SUA-China / FOTO: Freepik
Banca Naţională a României
Wall Street
Bună dimineața!
Tehnologie avansată / FOTO: Freepik

Suedezii propun asistentul virtual cu ”mii de fețe”

La show-ul de tehnologie Gitex 2024 desfășurat recent în...

Centrala Iernut a Romgaz / Foto: Romgaz
Marcel Ciolacu

Guvernul prelungește plafonarea prețului la energie

Premierul Marcel Ciolacu a făcut un anunț important...

Cu mâna întinsă / FOTO: Wikipedia

pixel