Sistem paneuropean de pensii. Românii pot aplica deja

Autor: Matei Ion
Data actualizării:
Data publicării:
Pensiile celor care au copii vor crește semnificativ
Pensiile celor care au copii vor crește semnificativ
Comisia Europeană a anunțat de săptămâna trecută că s-a introdus un sistem paneuropean de pensii personale, sistem la care orice cetățean al unui stat din UE poate participa ceea ce înseamnă că implicit și românii pot participa.

Astfel începând din 22 martie a intrat în vigoare regulamentul UE 1.238/2019 privind un produs paneuropean de pensii personale (PEPP). 

Noul sistem de pensii vine, alături de sistemele de pensii private naționale, în completarea sistemelor de pensii publice și ocupaționale din fiecare țară UE.

“Se dă astfel undă verde unui sistem voluntar și disponibil în întreaga UE, prin intermediul căruia cetățenii vor putea să economisească pentru pensie. Acesta va putea fi oferit de o gamă largă de întreprinderi financiare din întreaga UE”, subliniază CE.

PEPP va fi disponibil în completarea sistemelor de pensii publice și ocupaționale, alături de sistemele de pensii private existente la nivel național.

Potrivit regulamentului amintit, PEPP este un produs de pensie individuală, care nu ține de exercitarea unei profesii, la care un participant încheie un contract în mod voluntar în vederea pensionării. Întrucât PEPP ar trebui să asigure acumularea de capital pe termen lung, retragerea anticipată a capitalului trebuie limitată și poate fi penalizată.

Vechime în muncă 2022. Cum verificăm vechimea acumulată

Astfel, odată cu aplicarea acestui sistem, cei ce economisesc pentru pensie vor avea mai multe posibilități de alegere și vor beneficia atât de avantajele unei concurențe sporite, cât și de o transparență și o flexibilitate mai mari în ceea ce privește opțiunile privind pensia.

„Cu acest nou cadru pentru un produs paneuropean de pensii personale, oamenii vor avea mai multe opțiuni de a economisi pentru pensie și se vor bucura de garanții puternice în materie de protecție a consumatorilor. Venind în completarea pensiilor publice, PEPP răspunde nevoilor generației mai tinere de astăzi și le permite oamenilor să își planifice mai bine viitorul. Odată înscriși în sistem furnizorii de pensii personale sunt în măsură să furnizeze PEPP oriunde în UE. Iar prin canalizarea economiilor către investiții pe termen lung, PEPP va contribui la stimularea creșterii economice în UE”, a declarat Mairead McGuinness, comisarul pentru stabilitate financiară, servicii financiare și uniunea piețelor de capital, notează Avocatnet.

Prin intermediul PEPP se creează o piață europeană a pensiilor personale, ceea ce dă posibilitatea apariției mai multor produse de pensii personale la nivel transfrontalier. Totodată, sistemul oferă cetățenilor UE o alternativă competitivă în cazul economisirii pentru pensie.

Documentul poate fi consultat AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bogdan Chiritoiu / Foto: Oana Pavelescu
Resort hotelier
Lingouri de cupru / Foto: Freepik
Lingouri de argint și aur
Bogdan Ivan
Metale rare

Project Vault: cum reduce SUA dependența de China

Președintele SUA, Donald Trump, pregătește lansarea unui...

Statul se păregătește de o nouă tranșă de împrumuturi
Freepik.com
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik

2026, un an complicat pentru IMM-uri. Analiză

Pentru IMM-urile din România, 2026 începe sub semnul...

Dosare ANAF. Freepik.com
Kristalina Georgieva / Foto: FMI / Flickr

FMI estimează o scădere a inflaţiei, dar cu o condiţie

Inflația mondială, în recul pe fondul cererii mai slabe...

Lacat. Freepik.com
Foto: Freepik.com
Bani / Foto: DCBusiness

Carlyle caută finanţare în Emirate pentru activele Lukoil

Carlyle discută un posibil parteneriat cu fonduri din...

Două persoane calculează taxe / Foto: Freepik
Lingouri de argint
Bijuteriile indiene se ieftinesc

pixel