SOARELE își face de cap. Așa ceva nu a mai fost DE MULT

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Un fenomen fascinant, în opinia cercetătorilor
Un fenomen fascinant, în opinia cercetătorilor
Fenomenul s-a produs în urmă cu câteva zile și a fost cea mai puternică erupție solară din ultimii trei ani s-a înregistrat pe partea îndepărtată a Soarelui, a anunțat Laboratorul de astronomie al Institutului de fizică din Rusia.

”Este cel mai puternic fenomen de acest gen care se produse în ultimii trei ani. Erupția a avut loc pe 29 noiembrie și, potrivit datelor consemnate de detectorii de radiații roentgen de pe orbita circumterestră, explozia a fost încadrată în categoria M4.4. Este al patrulea punctaj pe o scară de cinci. Ultima dată, așa ceva s-a înregistrat pe Soare doar în toamna anului 2017”, se arată în comunicatul laboratorului rus. 

În opinia oamenilor de știință, este foarte probabil ca puterea reală a erupției să fie mai mare, având în vedere că epicentrul exploziei s-a situat undeva pe partea cealaltă a Soarelui. 

Citește și Misterioasa ”Zona 52”. Se întâmplă ceva. Apariții ciudate FOTO

De altfel, acesta este și motivul pentru care particulele încărcate și norii de plasmă vor trece la sute de milioane de kilometri depărtate de Pământ. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Funcționari / Foto: Arhiva DCBusiness

Șoc în administrație. ANAF taie banii primăriilor

ANAF taie banii primăriilor care încalcă legea. Bugetele...

Veniți pentru ce venituri trebuie completată declarația unică
Tineri într-o gară / Foto: Freepik
Birou. Foto: Freepik.com
Produse traditionale. foto: Facebook Ministerul Agriculturii
ANAF / Foto: DCBusiness
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Business. Freepik.com
Bani
Freepik.com

BCE avertizează asupra riscurilor legate de dolar

Avertisment BCE privind expunerea băncilor la dolari.

Casa Alba. Foto: Freepik.com
Cum se simte moneda națională
Factură energie
Percheziții
factura energie. Freepik.com
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness

Avertisment al meteorologilor: Vremea se schimbă radical

ANM avertizează: vremea se răcește puternic și revin...

Steve Witkoff, Vladimir Putin, Yury Ushakov si Kirill Dimitriev / Foto: Kremlin.ru
Conductă de petrol / Foto: Freepik

ANAF a pus ochii pe site-urile pentru adulți

ANAF lovește puternic în veniturile nedeclarate din...

Ședință CSAT / Foto: Președinția României
Aeroportul Otopeni
Uzină Great Wall Motor / Foto: GWM
Pacient în spital / Foto: Freepik
Petarde confiscate

Dosar penal pentru comerț ilegal cu articole pirotehnice

Peste 13.000 de petarde și artificii confiscate în...

Contabilă la calculator / Foto: Freepik
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro

pixel