Reguli noi: ANAF poate recalcula sau anula bonificația de 3% după inspecții fiscale
Ministerul Finanțelor a...
Inițiativa legislativă care se află la Comisia pentru buget, din cadrul Camerei Deputaților, propune inființarea Fondului de Solidaritate "Locuințe pentru tinerii români".
Beneficiarii acestui program vor fi tinerii căsătoriți de până în 35 de ani care își doresc să își cumpere o locuință dar nu au banii de avans pentru achiziționalea casei.
Noul program dorește susținerea tinerelor familii aflate la început de drum, încurajarea creșterii natalității și stimularea tinerilor de a rămâne în țară și chiar de a se stabili în mediul rural, prin asigurarea unui spațiu de locuit propriu.
Programul Prima Casă poate începe. Credite de până la 70.000 €
Programul de finanțare a avansului necesar achiziționării unei locuințe se adresează tinerilor care au posibilitatea de a achita ratele ulterioare obținerii creditului și va fi destinat acelor persoane care îndeplinesc condițiile de creditare presupuse de programele de finanțare de tip "Prima casă” sau pe cele presupuse de creditarea directă, prin banca.
Sumele necesare vor fi asigurate de societățile comerciale profitabile (cu profit de peste 1.000.000 lei), suma transferată către Fondul de Solidaritate reprezentând 1% din profitului obținut de acestea, se spune în expunerea de motive a inițiativei legislative.
Sumele transferate de societățile comerciale la Fondul de Solidaritate ’’Locuințe pentru tinerii români” vor fi cheltuieli deductibile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Ministerul Finanțelor a...
Ministerul Finanțelor a...
Ministerul Finanțelor a...
Rusia a redus semnificativ cheltuielile bugetare în luna...
Ministerul Investițiilor și...
Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru...
Cel de-al doilea apel pentru...
Ministrul Energiei, Bogdan...
România intră într-o perioadă prelungită de ger, după ce...
O nouă controversă diplomatică...
Canada și China au convenit...
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul...
Datele publicate de Banca Naţională a României arată o...
Philip Morris România a primit certificarea Angajator de...
Agenția Națională de...
Creșterea tarifelor RCA,...
România sub presiune energetică.
UE, pregătită de contraatac:...
Uniunea Europeană şi Mercosur au semnat sâmbătă la...
Ministrul Finanţelor explică de...
Ministrul Economiei, Irineu...
Autoritatea Vamală Română...