Stare de alertă. Cum se vor desfășura orele la școală

Autor: Oana Pavelescu
Data publicării:
Anul acesta, elevii din clasele terminale susţin examenele naţionale în condiţii speciale
Anul acesta, elevii din clasele terminale susţin examenele naţionale în condiţii speciale
Autoritățile au pus în dezbatele măsurile pe care le ai în vederea desfășurării cursurilor școlare pentru elevii de clasa a 8-a, a 12-a și a 13-a. Măsuri de prevenire și protecție pe perioada desfășurării activităților de pregătire, pentru elevii claselor terminale precum și pe perioada organizării examenelor evaluare națională și bacalaureat.
  1. Activitatea de pregătire se va organiza pe grupe care vor cuprinde cel mult 10 elevi și va dura nu mai mult de 3 ore, cu pauză de cel puțin 10 de minute la fiecare oră, pentru aerisirea încăperilor.

  2. La activitățile de pregătire este interzisă participarea elevilor și a personalului didactic sau auxiliar care suferă de afecțiuni cronice, locuiesc împreună cu persoane ce suferă de astfel de afecțiuni sau persoane cu vârsta de peste 65 de ani.

  3. Elevii prevăzuți la punctul 2 vor benefica de o formă de pregătire alternativă.

  4. Pauzele se vor programa astfel încât simultan să nu fie în pauză mai mult de 2 grupe de maxim 10 elevi fiecare.

  5. Înainte de începerea activităților de pregătire/examinare, în spațiile unde acestea urmează a se desfășura, se va realiza dezinfecția suprafețelor cu substanțe biocide pe bază de clor sau alcool, urmată de aerisirea încăperii pentru o perioadă de cel puțin 30 de minute.

  6. Accesul în interiorul școlii se va realiza doar după dezinfecția mâinilor, verificarea temperaturii (care nu trebuie să depășească 370) și sub rezerva absenței simptomelor virozelor respiratorii.

  7. Pe toată durata activităților desfășurate în școală, atât elevii cât și profesorii vor purta mască medicală simplă sau mască nemedicală din diverse materiale textile, iar elevii vor fi așezați în bănci astfel încât să aibă cel puțin un loc liber în stânga și dreapta și un rând liber în față și spate.

  8. Eliminarea măștilor purtate de elevi și profesori se va realiza în locuri special destinate.

  9. Activitatea de examinare se va desfășura cu respectarea tuturor măsurilor mai sus prezentate, fără a fi obligatorie acordarea pauzelor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Titluri de stat Fidelis
Bursă / Foto: Freepik

Bursa de Valori Bucureşti a închis săptămâna pe roşu

BVB a închis pe roşu ultima şedinţă de tranzacţionare a...

Baterii / Foto: Freepik
ANAF
Schimb valutar / Foto: Pexels
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik
Hidroelectrica
La benzinărie
Ionuț Moșteanu
Marian Vanghelie

Marian Vanghelie, executat silit de ANAF

ANAF a declanșat procedura de executare silită împotriva...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR
Lingouri de aur

Azi se hotărăște soarta pensiilor magistraților

Ședință extraordinară de guvern vineri pentru proiectul...

Rezervoare de petrol

China a ieșit la cumpărături și barilul respiră din nou

Rafinăriile independente ale Chinei – cunoscutele...

Cumpărături online / Foto: Freepik
Cyril Ramaphosa și Donald Trump / Foto: Casa Albă
Cloudflare / Foto: DCBusiness
TVA / Foto: Freepik.com
Alexandru Nazare / Foto: gov.ro
Bursa de la București / FOTO: Facebook
Șofer / sursa: Freepik.com
AI. Foto: Freepik.com
Funcționari / Foto: Arhiva DCBusiness

Șoc în administrație. ANAF taie banii primăriilor

ANAF taie banii primăriilor care încalcă legea. Bugetele...

Foto: Pexels.com
Dolari și aur / Foto: Freepik
Veniți pentru ce venituri trebuie completată declarația unică

pixel