Start-Up Nation 2022 vine cu noi proceduri

Autor: Georgel Simionică
Data publicării:
Demarează o nouă sesiune a programului Start-Up Nation
Demarează o nouă sesiune a programului Start-Up Nation
Ediția a treia a programului Start-Up Nation va demara în acest an, program care are scopul de a sprijini întreprinderile mici și mijlocii nou înființate.

Noua procedură a fost recent dată publicității și transmisă către Monitorul Oficial de către Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT), suma de care IMM-urile vor putea beneficia va fi de 200.000 de lei.

Constantin-Daniel Cadariu, ministrul Antreprenoriatului și Turismului, sfătuiește companiile înființate începând din ianuarie 2020, care sunt vizate de acest ajutor de minimis, să studieze documentația necesară și să înceapă pregătirea pentru înscrieri.

„Programul Start-up Nation este una dintre cele mai așteptate măsuri gestionate de MAT. Am încredere că, împreună cu Serviciul de Telecomunicații Speciale, vom putea anunța cât mai curând deschiderea oficială, notează Avocatnet. Până atunci, antreprenorii care doresc să aplice pentru ediția din acest an își pot pregăti din timp cererile de finanțare, pe baza documentelor publicate”, a declarat Constantin Cadariu.

Vor putea beneficia de un astfel de ajutor  microîntreprinderile și IMM-urile înființate începând cu 1 ianuarie 2020 care își asumă să creeze cel puțin unul sau două locuri de muncă cu normă întreagă pe perioadă nedeterminată. Totodată, va fi necesară și o cofinanțare de cel puțin 5% din valoarea eligibilă a proiectului.

Solicitanții care își asumă crearea și menținerea unui singur loc de muncă prin intermediul programului vor putea obține cel mult 100.000 de lei, iar cei care își asumă crearea și menținerea a două locuri de muncă vor putea obține cel mult 200.000 de lei. În ambele cazuri, suma poate reprezenta cel mult 95% din valoarea cheltuielilor eligibile (la care se va adăuga cofinanțarea proprie).

Printre condițiile ce vor trebui îndeplinite de solicitanți se numără:

- să aibă capital social integral privat;

- să fie înregistrați la Registrului Comerțului, să aibă sediul social sau un punct de lucru și să-și desfășoare activitatea pe teritoriul României;

- codul CAEN pentru care cer finanțare să fie trecut pe lista celor eligibile în Start-up Nation;

- să nu aibă datorii la bugetul general consolidat (nici măcar eșalonate), atât pentru sediul social, cât și pentru toate punctele de lucru;

- să nu se afle în dizolvare, reorganizare judiciară, lichidare, executare silită, închidere operațională, insolvență, faliment sau suspendare temporară a activității.

Înscrierea companiilor nou-înființate se va face online, în aplicația IMM Recover, în două etape distincte:

- etapa de creare profil, în care aplicanții înregistrează, cu semnătură electronică, atât datele reprezentantului legal/ împuternicitului, cât și datele IMM-ului;

- etapa de înscriere, în care aplicanții vor completa și transmite cererea de finanțare și documentația justificativă.

A doua etapă va fi anunțată cu cel puțin trei zile înainte de către MAT, perioada de înscriere urmând să fie deschisă timp de 30 de zile lucrătoare (de la ora 10:00 a primei zile la ora 20:00 a ultimei zile). Dacă fondurile nu se epuizează în acel termen, înscrierile vor putea fi prelungite.

Citește și: Ministerul Economiei, restant cu aproape un miliard de lei către beneficiarii Start-Up Nation

Ministerul Economiei are de plătit 870 de milioane de lei din anii trecuţi către beneficiarii Start-Up Nation, întrucât acest program a fost derulat fără a exista banii necesari, a declarat, joi, ministrul de resort, Claudiu Năsui, relatează Agerpres.

"Prioritatea a fost să plătim din urmă. De exemplu, pe Start-Up Nation avem datorii din urmă, de ani de zile, de 870 de milioane de lei, programe începute şi nebugetate. În condiţiile acestea, focusul nostru a fost să găsim bani pentru măsurile de ajutor covid, din fonduri europene, măsura HoReCa, şi a fost să plătim din urmă pentru Start-Up Nation, pentru care am deblocat foarte multe fonduri", a spus Năsui.

Potrivit acestuia, nici pentru Măsura 2 din banii destinaţi IMM-urilor nu a existat finanţare până acum.

"În ceea ce priveşte Măsura 2, săptămâna aceasta am fost la Ministerul Fondurilor Europene pentru a avea discuţii cu ministrul Cristian Ghinea pentru a găsi bani ca să deblocăm din plăţile pentru Măsura 2, întrucât măsurile au fost pornite fără a avea acea finanţare europeană, iar sarcina noastră acum este să plătim banii care au fost promişi. Întâi să-i găsim, apoi să-i plătim", a continuat Năsui.

El a arătat că firmele mici şi mijlocii vor putea beneficia de un miliard de euro prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

"Am solicitat un miliard de euro, pe care înţeleg că-l vom primi, tocmai pentru o schemă în care ajutăm foarte multe IMM-uri prin scheme de garantare a creditului, când îţi iei credit îţi garantează statul 100%, 80%, dobânda subvenţionată, chiar zero, după care să ai o componentă de grant doar dacă îţi îndeplineşti anumite obiective", a punctat ministrul.  Citește mai mult AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bani / FOTO: Freepik
foto: pexels.com
Donad Trump în timpul unei vizite la zidul de la granița cu Mexic
Știrile dimineții

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Astăzi explorăm subiecte care aduc în prim-plan decizii...

Un tren trece prin fața unor blocuri / Foto: Arhivă

Ordonanța trenuleț lasă trenurile ”ca-n gară”

Începând din acest weekend, călătorii care utilizează...

TikTok / Foto: EPA/ERIK S. LESSER / Agerpres
Un tractor ară câmpul / Foto: Freepik
Notar / Foto: Freepik
Bani / Foto: DCBusiness
Magazin Ikea din Polinia / Foto: Google Maps

Mine antitanc la Ikea! Gafă de proporții în Polonia

Un incident bizar în Polonia a dus la demiterea unui...

Bursa / sursa foto: Freepik.com / frimufilms
Ola Kalenius / Foto: Mercedes

Șeful Mercedes cere investiții reciproce între UE și China

Directorul Mercedes-Benz, Ola Källenius, sugerează o...

TikTok / sursa foto: Pexels.com / cottonbro studio

TikTok dispare din SUA. Google și Apple au șters aplicația

Serviciile TikTok au fost suspendate în Statele Unite,...

Microsoft ajunge pe locul trei în industria jocurilor video
Știrile dimineții / Foto: Freepik

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Astăzi aducem în prim-plan cele mai importante subiecte...

Adrian Câciu
Contabil
Flacără la aragaz / Foto: Freepik
Baterii pentru stocarea energiei / Foto: Freepik
TVA
Fabrică de imbuteliere Pepsi

Pepsi, dată în judecată în SUA de protecția consumatorului

Comisia Federală pentru Comerț (FTC), instituția care...

Exploatare de litiu
Fermieri stau pe o combină agricolă / Foto: Freepik
Vaporul eCSOV

A început marea electrificare a transportului naval

Industria navală face pași importanți către un viitor...


pixel