Start verde la BVB: acțiunile Băncii Transilvania, Hidroelectrica și BRD trag piața în sus

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Foto: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe aproape toţi indicii prima şedinţă a săptămânii, iar valoarea tranzacţiilor a depăşit 110 milioane de lei (21,77 milioane de euro).

Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, s-a apreciat cu 1,27%, până la valoarea de 18.537,63 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la Bursă, a închis în creştere cu 1,25%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un avans de 1,04%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a urcat cu 0,10%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a apreciat cu 0,33%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a închis pe plus cu 0,60%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a închis cu o depreciere de 0,33%.

Cele mai lichide titluri au fost cele ale Băncii Transilvania, cu tranzacţii de 36,38 milioane de lei, urmate de acţiunile Hidroelectrica, cu 33,72 milioane de lei, şi ale OMV Petrom, cu 5,35 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Chimcomplex (+5,59%), BRD (+3,10%) şi Banca Transilvania (+3%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Sinteza (-15%), Carbochim (-5,61%) şi Altur (-5%). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Contabilă la calculator / Foto: Freepik

RO e-Factura a devenit obligatorie pentru aceste entități

RO e-Factura devine obligatorie pentru ONG-uri și...

ANAF

ANAF urmează să aibă un nou șef

Adrian Nicușor Nica a fost desemnat pentru a prelua conducerea Agenției...

Bancnote
Bogdan Ivan și partenerii kazahi
Bursa de Valori București
Registrul Auto Roman
Ciprian Tătărușanu și Alin Dobre
George-Sergiu Niculescu
Foto: Freepik.com
Stradă din București, noaptea / Foto: Lawrence Krowdeed / Unsplash
Banca Națională a României

Cât aur şi valută are Banca Naţională în rezerve

La 30 iunie 2025, rezervele valutare la Banca Naţională...

DGAF
Foto: Facebook Finanțe Sed Lex
La birou / FOTO: Freepik
Emmanuel Macron / Foto: Banca Mondială / Flickr
Renault / FOTO: Unsplash

Guvernul prorogă RO e-Factura pentru două domenii economice

Guvernul a adoptat, prin Ordonanță de Urgență, abrogarea...

Freepik.com

ANAF intră şi în cimitire: Fraudă cu monumente funerare

ANAF informează că a identificat o fraudă de peste 1,3...

Strângere de mână / FOTO: Freepik

BBVA nu renunţă la preluarea Sabadell

Grupul bancar spaniol BBVA a anunţat luni că va merge...

Bursa / Foto: Freepik
Protest spontan al unor angajați ai ANAF din Cluj-Napoca
Dragoș Pîslaru
Gabriel Biriș
„Lo Storto” de la Zaha Hadid, afectat de temperaturi extreme în Italia
Energie / FOTO: Freepik

pixel